Grup de atei din California: Bine fără Dumnezeu

59

Un grup de atei din Sacramento, California, a hotărât să amplaseze panouri publicitare în oraș pentru a explica și a face mai clară lipsa lor de credinţă religioasă, informează Reuters.

Pentru această campanie, programată pentru Crăciun, au fost pregătite 55 de panouri publicitare care vor afișa imagini cu localnici și sloganuri precum „Good without God" (Bine fără Dumnezeu), „Doing good is my religion" (Să fac binele este religia mea), „Believe in yourself" (Crede în tine însuţi) etc.

Panourile urmează să fie amplasate a doua zi după Ziua Recunoștinţei. Această campanie vine ca urmare a conflictelor dintre creștinii profund religioși, care spun că au influenţat politica americană pentru mai bine de o generaţie, și cetăţenii, de obicei mai tineri, care spun că vor să ţină religia departe de viaţa publică. Scopul declarat al acestei campanii este acela de a le arăta oamenilor nereligioși că nu mai este nevoie să-și ascundă lipsa unei credinţe religioase.

Reacţia Bisericii Catolice din Sacramento este una de toleranţă, afirmând că este de acord că oamenii pot face binele fără să fie religioși și că ateii au dreptul să-și exprime părerile – pe panouri sau oriunde altundeva. „Mi-aș dori [ca panourile] să nu fie afișate…, dar mă voi lupta pentru drepturile ateilor de a le afișa", a declarat Monseniorul James Murphy al diocezei romano-catolice din Sacramento.