Lecţii pe care bisericile le pot învăţa de la tinerii atei

391

Larry Ales Taunton lansează un apel către bisericile creștine îngrijorate de curentul secularizării tinerilor, sfătuindu-le să îi asculte pe aceștia, înainte de a se grăbi să propună soluţii pentru revenirea lor în sânul comunităţii.

Larry Ales Taunton lansează un apel către bisericile creștine îngrijorate de curentul secularizării tinerilor, sfătuindu-le să îi asculte pe aceștia, înainte de a se grăbi să propună soluţii pentru revenirea lor în sânul comunităţii.

Într-un editorial publicat pe The Atlantic, Taunton, care este directorul executiv al fundaţiei creștine americane Fixed Point, evidenţiază 7 caracteristici ale tinerilor deveniţi atei, care au reieșit dintr-o campanie desfășurată, la nivel naţional, de fundaţia pe care o conduce.

În cadrul campaniei naţionale pe care a desfășurat-o, Taunton a intervievat studenţi membri ai unor organizaţii ateiste americane, care se întâlnesc pentru părtășie și chiar prozelitism. „Ei sunt tineri care nu sunt doar nereligioși, ci sunt activi și în mod hotărât nereligioși", a afirmat Taunton. Concluziile studiului au fost revelatoare. Iar unele teme se repetau de la un interviu la altul. Iată câteva exemple de astfel de leit-motive.

1. Cei mai mulţi dintre tinerii intervievaţi în cadrul campaniei nu și-au ales viziunea despre lume dintr-o poziţie neutră ideologic, ci ca o reacţie la creștinism.

2. Apoi, studenţii acuzau că bisericile nu i-au convins că ar exista o legătură între „a fi bun"/ „dreptate socială"/ implicare în comunitate și Iisus Christos și Biblia.

3. O altă temă care a reieșit din interviuri a fost aceea că studenţii simţeau că biserica oferă răspunsuri superficiale la întrebările dificile ale vieţii. Când participanţii la interviu au fost întrebaţi ce au găsit neconvingător la credinţa creștină, ei au vorbit de evoluţie și creaţie, sexualitate, acurateţea textului biblic, unicitatea lui Iisus. Unii au mers la biserică în speranţa de a găsi răspunsuri la aceste întrebări. De multe ori au ajuns la concluzia că liturgica bisericească a fost în mare parte superficială, neconvingătoare și irelevantă.

4. Totuși, ei au exprimat, în general, respect faţă de păstorii bisericii care luau Biblia în serios. Acei studenţi ce au frecventat cândva biserica au exprimat sentimente de apreciere pentru creștinii care au îmbrăţișat fără rezerve învăţătura biblică. Taunton afirmă că oricât de surprinzător ar părea acest lucru, aceste așteptări sunt în rezonanţă cu comentariile lui Penn Jillette, iluzionist ateu și actor de comedie: „Eu nu-i pot respecta pe oamenii care nu încearcă să mă convertească. Dacă credeţi că există un rai și iad … iar oamenii ar putea să nu obţină viaţa veșnică, și consideraţi că nu merită să le spuneţi acest lucru, deoarece aţi fi priviţi ca niște ciudaţi … atunci, cât de mult trebuie să urăști pe cineva în așa fel încât tu să crezi că viaţa veșnică este posibilă și să nu îi spui și lui despre aceasta?"

5. Vârsta de 14-17 ani s-a dovedit a fi fost decisivă pentru schimbarea orientării religioase către ateism. În cele mai multe cazuri, anii de liceu au reprezentat momentul în care adolescenţii au fost împinși spre necredinţă, decizia fiind de cele mai multe ori una emoţională. Majoritatea studenţilor atei au relatat experienţe tulburătoare ce denotă că încă poartă cicatrici sufletești din perioada copilăriei.

6. Hotărârea de a îmbrăţișa ateismul a fost adesea una emoţională. Deși mulţi spuneau că au luat decizia pe criterii exclusiv raţionale, pe parcursul discuţiei aduceau la suprafaţă motivele emoţionale care erau fuzionate cu explicaţiile lor.

7. Cei mai mulţi participanţi la studiu au indicat spre internet atunci când au fost întrebaţi ce element cred că i-a influenţat cel mai mult în „convertirea" la ateism.

În finalul editorialului său, Taunton revine la apelul lui către biserici, despre care spune că nu au făcut obiectul studiului său tocmai pentru ca să le reducă supoziţiile la tăcere și să afle adevăratele motive pentru care tinerii au devenit atei. „Creștinismul este ceva în care dacă ai crede cu adevărat ar schimba viaţa ta și ai dori să o schimbi și pe a altora,” i-a spus unul dintre tinerii atei pe are i-a intervievat. „Însă, nu am văzut prea mult din asta." Sensul unor asemenea declaraţii l-a determinat pe Taunton să considere că religia creștină, atunci când este luată în serios, îi obligă pe adepţii săi să se implice în lume, și nu să se retragă din ea.

În fine, cum ar putea fi înţeleasă tendinţa tinerilor de a respinge creștinismul? Tânărul vrea valori, dar le dorește numai pe acelea care trebuie să fie valorile lui, consideră Roger L. Dudley în cartea Why Our Teenagers Leave the Church. Cu alte cuvinte, el trebuie să interiorizeze principiile, ceea ce înseamnă că trebuie să le reevalueze pe fiecare în parte şi să le păstreze în funcţie de propriile concluzii. Prin urmare, consideră autorul american, refuzul valorilor religioase care par să marcheze raportarea adolescenţilor la religie nu este propriu-zis o respingere a valorilor religioase, ci o reacţie împotriva unei „autorităţi" ce este resimţită adesea ca fiind rigidă şi aspră. Cu cât valorile religioase sunt mai des sau mai mult asociate cu tendinţe de limitare a libertăţii de a gândi sau de a judeca în mod personal valorile pe care ar putea să le asume, cu atât tinerii vor respinge mai mult viaţa religioasă, concluzionează Dudley.