Biserica Adventistă lansează un proiect ambiţios: Cartea anului

158

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România se alătură, pe 21 ianuarie, unui proiect de anvergură internaţională, care urmăreşte promovarea mesajului Evangheliei prin distribuirea la nivel naţional a cărţii "Tragedia veacurilor" pe parcursul unui an întreg.

Sâmbătă, 21 ianuarie, începând cu ora 17.00, va avea loc la Institutul Teologic Adventist lansarea oficială în România a proiectului „Cartea anului", centrat pe volumul "Tragedia veacurilor" de Ellen G. White.

România se alătură astfel ţărilor care și-au propus să producă și să distribuie nu mai puţin de 165 de milioane de exemplare ale aceastei cărţi, la nivel mondial. Scopul proiectului este acela de a familiariza publicul larg cu istoria creştinismului şi profeţiile biblice privind ultimele zile ale Pământului.

Cartea face parte dintr-o serie de cinci volume care constituie o serie devoţională de comentarii ale întregii Scripturi și mai cuprinde titluri care urmăresc firmul istoriei relatate în Biblie: „Patriarhi și profeţi”, „Profeţi și regi”, „Viaţa lui Iisus”, şi „Faptele Apostolilor”. Volumul va fi disponibil în diverse formate noi – de la ediţia tipărită de lux şi ediţia pe înţelesul copiilor, până la 4 formate digitale, pentru iPhone/iPad, platformele Android şi Kindle.

"Este o carte-răspuns," a declarat pastorul Romică Sîrbu, director în cadrul Uniunii Române a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea pentru publicaţia oficială a bisericii, Curierul Adventist. "Aici primim o explicaţie satisfăcătoare a dramei lumii noastre, ca rezultat al confruntării dintre Hristos şi Satana," a explicat pastorul. "În această dramă, Dumnezeu nu doar că Îşi înţelege poporul, îl încurajează şi îl ajută, ci moare El Însuşi pentru salvarea omului, măsura în care acesta alege să se încreadă în El," a mai adăugat Romică Sîrbu.

Reprezentantul Bisericii Adventiste a ţinut să sublinieze că volumul este şi "o carte de suflet. Dincolo de evenimente, de lupte, suferinţe şi biruinţe, găseşti pe paginile ei invitaţia la o relaţie personală cu Dumnezeul dragostei. Aici înveţi despre iertarea Lui, despre puterea Duhului Sfânt care te poate schimba, indiferent cât de căzut eşti, şi prin ea primeşti promisiunea vieţii veşnice. De altfel, cartea se încheie prin cuvintele: Dumnezeu este iubire," conchide pastorul.

"Este un privilegiu pentru noi să contribuim la susţinerea financiară a acestui deosebit proiect şi-I mulţumim lui Dumnezeu pentru această favoare," a declarat Iacob Pop, directorul editurii "Viaţă şi Sănătate", care a tipărit cartea şi a sponsorizat parţial proiectul.

Programul de lansare va include o prezentarea asupra vieţii şi activităţii autoarei, precum şi a cărţii. Un alt punct important de pe desfăşurător este discursul adresat de preşedintele Conferinţei Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, Ted Wilson, la lansarea proiectului în SUA. Acesta va fi urmat de momentul simbolic de predare a primului exemplar din partea editurii "Viaţă şi Sănătate", care a tipărit ediţia în limba română, către reprezentanţii Bisericii Adventiste. Aceştia se vor ruga apoi pentru succesul evanghelizării prin intermediul cărţii. În cadrul aceluişi eveniment vor fi lansate şi dezbătute idei privind folosirea cărţii în domeniul misionar.

Ambianţa muzicală va fi asigurată de Corul şi Orchestra de clopote a Institutului Teologic Adventist.

Evenimentul se va încheia cu vânzarea cărţii anului în toate formatele disponibile: „Tragedia veacurilor" (ediţia de lux, 25 lei), „Tragedia veacurilor" (ediţia completă, revizuită, 5 lei), „Destinul planetei" (ediţia restrânsă 1,5 lei) și „Andrei întreabă DE CE?" (ediţia pentru copii, 2 lei).