Vrem spitale! Nu catedrale!” a fost unul dintre cele mai sonore reproșuri care s-au auzit la protestele de stradă de după tragedia petrecută în octombrie 2015 la clubul Colectiv. Doi ani mai târziu, strigătul oamenilor este pe cale să primească un răspuns tocmai de unde cei mai mulţi s-ar aștepta cel mai puţin: de la o biserică.

La jumătatea lunii octombrie a acestui an, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și Asociaţia pentru Suport și Iniţiativă și-au anunţat public parteneriatul în vederea înfiinţării unui spital la standarde occidentale, în centrul ţării, la Tîrgu Mureș.

Cioburi de realitate

Ora prânzului. Dincolo de ușa cabinetului unde se desfășurau bronhoscopiile, se aude zbierând o femeie: „Nu vomita! N-auzi!? Nu vomita!” O doamnă suspectă de cancer pulmonar tocmai fusese dezbrăcată de orice urmă de demnitate de către specialista la care apelase cu speranţa că i-ar putea da o veste bună. Avea cancer și îi era frică.

***

În sala de așteptare, un bărbat emaciat de boală, cu pijamaua desfăcută la piept și cu picioarele vineţii în niște papuci prea văratici pentru iarna de pe coridor, spune ca pentru sine: „Așa e frumos: când cresc, copiii să aibă grijă de părinţi, că și noi am avut grijă de ei când erau mici…” Era complet singur.

***

Nu vi-l operez, doamnă, înţelegeţi-mă! Ce vreţi?! Să-mi moară pe masă? Asta vreţi?” Biata femeie nu voia decât ca faimosul neurochirurg să îi vindece omul, care murea, încet-încet, de cancer la creier. „Mâna dreaptă” tăcea complice cu somitatea medicală. Doar nu era să contrazică un semizeu…

***

În clipa în care ne-a adus documentele de externare, ne-a azvârlit hârtiile în pat peste copilă şi ne-a spus răspicat că (…) «dacă fata nu începe în 24 de ore tratamentul chimio se curăţă». Acest lucru îl spune un om care trebuie să salveze vieţile copiilor noştri, de faţă cu ei…” (sursa)

***

Doctoriţa s-a referit la copilul meu de doi ani, neîmpliniţi la internare, doar cu apelativul de «urlătoare mică» sau «ţipătoare», pentru că plângea prea mult. Am întrebat-o dacă pot pleca în altă ţară pentru tratament și mi-a răspuns că «nu, ea nu semnează nicio hârtie. Tratamentul este conform protocolului internaţional, același peste tot». La întrebarea mea: «Ce este leucemia și ce șanse există?», mi-a răspuns: «Poate să trăiască sau poate să facă o complicaţie și să moară», atât doar. Când am anunţat-o că vreau un raport medical să îl trimit pentru o a doua opinie, mi-a spus că îmi dă, dar să nu mai audă că o «frec la cap» toată ziua…” (sursa)

Pacienţi vulnerabili și dependenţi, dar încrezători

Din nefericire, niciuna dintre istoriile anterioare nu este fictivă sau doar inspirată din fapte reale. Ele sunt relatări ale unor fapte petrecute recent, în diverse instituţii cu profil oncologic din Capitală. Și mai tulburător încă este faptul că ele reflectă experienţa a numeroși alţi pacienţi depersonalizaţi și desconsideraţi în relaţia cu cei care ar fi trebuit să le fie aliaţi în lupta cu boala, nu inamici.

Cu toate acestea, statistici naţionale arată că nu mai puţin de 9 din 10 pacienţi diagnosticaţi cu cancer se declară mulţumiţi de medicul oncolog curant. Românii care nu sunt pacienţi sunt ceva mai circumspecţi. Din totalul populaţiei, deși 66% afirmă că au încredere mare și foarte mare în medici, doar 16,5% îi consideră pe aceștia principalul aliat în lupta cu cancerul. Cei mai mulţi dintre ei (46,3%) s-ar baza mai degrabă pe familie, așa cum reiese din prima cercetare sociologică naţională care evaluează relaţia dintre români și cancer și care a fost realizată de Centrul pentru Inovaţie în Medicină (InoMed) și compania specializată în studii de piaţă IMAS.

În privinţa autorităţilor, românii nu au așteptări prea mari. Numai 39% dintre ei sunt de părere că pot avea încredere în Ministerul Sănătăţii, iar, când vine vorba de spitalele publice, procentul de încredere scade cu 4 puncte, la 35%.

Fie că au sau nu încredere în spitale și în medici, un număr semnificativ de români ajung să aibă nevoie să apeleze la ambele. Numai în 2016, procentul românilor care declarau că au fost diagnosticaţi, la un moment dat, de-a lungul vieţii, cu cancer era de 5,2%, ceea ce corespundea unui număr de aproximativ 840.000 de persoane. Alte 21,1 procente, adică circa 3,34 de milioane de români, mărturiseau că au sau au avut o rudă de gradul I diagnosticată, la un moment dat, cu cancer. Privite în ansamblu, aceste statistici transmit un mesaj care dă de gândit: peste 25% dintre români, adică mai mult de 1 din 4, au avut o experienţă cu cancerul.

Un spital privat, dar umanitar

Acesta este contextul în care fondatorii viitorului spital de la Tîrgu Mureș spun, prin vocea prof. dr. Leonard Azamfirei – rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș –, că acesta reprezintă „un proiect strategic, la care trebuie să ne raportăm fiecare dintre noi. România are nevoie de un spital adventist.”

Profesorul Azamfirei a prezentat coordonatele esenţiale ale acestui proiect în faţa participanţilor la Convenţia Naţională a Asociaţiei pentru Suport și Iniţiativă (ASI România), care reunește anual oamenii de afaceri adventiști din România dispuși să investească în proiecte de responsabilitate socială.

Acest spital își asumă ca ţel continuarea misiunii lui Iisus Hristos de educare și de vindecare a oamenilor”, a punctat profesorul Azamfirei în debutul prezentării sale, legitimând implicit asumarea proiectului de către Biserica Adventistă. „Dar acest lucru trebuie făcut în condiţii de echilibru, bazându-ne pe o medicină modernă, complexă și integrată, care vizează toate componentele fiinţei umane aflate în suferinţă: minte, corp și spirit. Acest spital, cu o asemenea abordare, trebuie să facă bine tuturor locuitorilor acestei ţări.”

Vom funcţiona ca o instituţie umanitară”, susţine omul de afaceri Remus Benţa, președinte ASI și director al consiliului care conduce Fundaţia pentru Spitalul Adventist. Însă precizează și că acest lucru se traduce totuși „într-o formă economică sustenabilă, fără să urmărească obţinerea vreunui profit material. Va exista o formă de beneficiu, dar de ordin moral, sufletesc şi duhovnicesc, pentru toţi cei care vor fi parte a acestui proiect”, asigură directorul.

Spitalul Adventist localizat în Tîrgu Mureș urmează să aibă 150 de paturi și o paletă complexă de servicii pentru pacienţi, fie în regim de internare, fie în ambulatoriu.

Facilităţi pentru pacienţi

Servicii medicale pentru pacienţi în ambulatoriu: diagnostic, tratament

specific și recuperare adecvată

Servicii medicale pentru pacienţi internaţi

Spitalizare de o zi

Spitalizare prelungită

Îngrijiri paliative

Activităţi principale

Activităţi medicale

Programe de prevenţie

Examinare/screening pentru diagnosticare precoce

Diagnostic

Terapie

Medicală

Chirurgicală

Radioterapie

Urmărire posttratament

Suport spiritual și psihologic pentru pacienţi și aparţinători

Servicii medicale

Imagistică medicală de înaltă performanţă (RMN, CT, angiografie, radiologie digitală, mamografie, ecografie)

Medicină nucleară

Endoscopie digestivă și bronhopulmonară

Laborator de analize medicale

Radioterapie terapeutică și paliativă (accelerator linear, brahiterapie, radioterapie intraoperatorie)

Tratament chirurgical (săli de operaţie, saloane de terapie intensivă)

Chimioterapie

Terapia durerii și terapie nutriţională medicală

Recuperare medicală

În parteneriat cu spitalul Universităţii Loma Linda, California

Spitalul și-a propus să colaboreze strâns cu instituţii medicale care se bucură de prestigiu în domeniul tratamentelor oncologice, primul parteneriat de acest fel fiind deja demarat. Spitalul Universităţii Loma Linda, din California (SUA), colaborează cu Spitalul Adventist din România încă din etapa de planificare a acestuia.

Prezent la Convenţia ASI din luna octombrie 2017, pentru a confirma public fundamentarea parteneriatului internaţional, președintele și directorul general al Spitalului Universitar Loma Linda, dr. Richard Hart, a împărtășit pentru Semnele timpului câteva dintre motivele care l-au determinat să se implice în acest proiect: „Am urmărit dezvoltarea Bisericii Adventiste din România și în special interesul acesteia în domeniul sănătăţii, de mai mulţi ani. În trecut am organizat aici conferinţe pentru profesioniștii din domeniul sănătăţii și am avut ocazia chiar să văd cum doi dintre absolvenţii noștri, Nicolae și Valentina Dan, au lansat cu succes un centru de sănătate. Așa că atunci când mi-au solicitat sprijinul în demararea unui spital adventist cu profil oncologic am vrut mai întâi să știu cât de dedicaţi sunt, dacă au resursele financiare necesare, cine le sunt partenerii și dacă ţara este pregătită pentru un spital de specialitate. Prima mea vizită, în luna ianuarie, m-a convins că aceste aspecte sunt rezolvate, prin urmare am fost gata să ne implicăm într-o planificare minuţioasă.”

Dr. Hart a declarat că Loma Linda va sprijini viitorul spital adventist pe direcţii multiple. „Noi operăm un institut multidisciplinar cu direcţie oncologică ce oferă servicii medicale chirurgicale și de radioterapie specializate pe cancer și ne face plăcere să împărtășim expertiza noastră și cele mai noi protocoale ale noastre pentru dezvoltarea spitalului adventist din România. De asemenea, avem experienţă în strângerea de fonduri, strategii de management și guvernare și, pe lângă modele financiare și modele de design care asigură funcţionalitatea spitalelor, avem experienţă în strategii de gestionare a fluxului de pacienţi. Toate acestea vor fi extrem de importante la diferite stadii ale dezvoltării proiectului. În plus, fiindcă tot mai multe noi terapii devin disponibile pentru vindecarea cancerului, credem că le putem oferi pacienţilor din România posibilitatea de a lua parte la studii clinice pentru noile tratamente ce sunt oferite acum în America.”

Mulţi români pur și simplu nu știu…”

Statistici recente ne ajută să contextualizăm afirmaţiile dr. Hart. „Doar 6% dintre pacienţii cu cancer din România declară că au luat parte la studii clinice cu medicamente oncologice, în timp ce 53% din populaţie consideră că intrarea într-un studiu clinic oferă acces la tratamente de ultimă oră, mai bune decât cele existente”, se arată în studiul InoMed. Cercetarea a indicat totuși că informaţia despre inovaţia în oncologie nu ajunge foarte ușor la pacientul român, care tinde să aibă așteptări limitate cu privire la terapiile inovatoare: „Mulţi români pur și simplu nu știu și nu cred că dinamica dezvoltării medicamentelor în cancer este atât de intensă și în fiecare an se aprobă medicamente personalizate sau imunoterapii care au potenţialul de a schimba destinul unui pacient cu cancer.”

Preţul plătit pentru lipsa de informare este mai mare decât ne putem închipui. „În fiecare an, în România, sunt diagnosticate 78.000 de noi cazuri, dintre care 48.000 pierd lupta cu boala”, declara Cezar Irimia, președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, într-un interviu pentru Agerpres. „Deci, 130 de pacienţi mor zilnic în România de patologia oncologică din varii motive. Unii descoperă boala prea târziu, unii n-au acces la investigaţii și tratamente. Mulţi dintre cei 130 ar fi putut fi salvaţi sau, mă rog, li s-ar fi putut prelungi viaţa, dar, neavând acces la tratamente și investigaţii, ei mor fără nicio șansă”, a conchis Irimia.

Spitalul Adventist din Tîrgu Mureș ar putea fi o șansă pentru acești pacienţi începând cu anul 2020, când fondatorii estimează că s-ar finaliza prima dintre cele trei etape de construcţie și dare în folosinţă a spitalului, cea de ambulatoriu. Următoarele două etape, cea pentru internare și chirurgie, precum și cea de dezvoltare a unui centru de prevenţie și stil de viaţă vor fi implementate, fiecare, la câte doi ani de la finalizarea etapei anterioare.

În privinţa costurilor, profesorul Leonard Azamfirei a precizat că și acestea se vor aloca etapizat, primul stadiu fiind și cel mai solicitant financiar. „Pentru a deschide spitalul este nevoie de aproape 14 milioane de euro”, a spus rectorul UMF Tîrgu Mureș. „Pentru etapa a doua vor fi necesari circa 2,7 milioane de euro, iar pentru etapa a treia necesarul va fi de aproximativ 4,7 milioane de euro.” Estimativ, investiţia totală se va ridica la 21,5 milioane de euro. Iar această sumă, spun fondatorii, cuprinde atât investiţia pentru construirea spitalului, cât și cheltuielile pentru echiparea lui la un standard superior de performanţă.

Drumul către construirea noului spital a fost deja parcurs până aproape de jumătate fiindcă, spunea prof. Azamfirei, „din cele aproape 14 milioane necesare pentru prima etapă, prin aportul membrilor fondatori și al altor donatori, avem promisiuni de 5,2 milioane de euro”. Mai mult, fondatorii fac demersuri pentru ca spitalul să poată accesa și sume guvernamentale pentru investiţii de interes public. În paralel cu aceste demersuri însă, reprezentanţii Fundaţiei pentru Spitalul Adventist au lansat un apel la strângere de fonduri,
invitându-i pe cei care doresc să contribuie să folosească unul dintre conturile dedicate
acestui scop.

FUNDAŢIA PENTRU SPITALUL ADVENTIST

Cont LEI: RO21BTRLRONCRT0365837301

Cont EUR: RO68BTRLEURCRT0365837301

Cont USD: RO72BTRLUSDCRT0365837301

deschise la Banca Transilvania, sucursala Tg. Mureș.

www.spitaluladventist.ro

DISTRIBUIE:
Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 8 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.