Biserica Anglicană ia o decizie istorică ce i-ar putea supăra pe catolici

1047

E greu de exagerat în aprecierea magnitudinii deciziei de luni a Bisericii Anglicane de a accepta hirotonirea femeilor ca episcopi. Prima femeie ar putea fi numită în funcţia de episcop la sfârșitul anului viitor.

La finalul a două decenii de frământări și dezbateri și la zece ani de la legalizarea hirotonirii femeii ca preot, în Marea Britanie, Sinodul General a decis cu un vot care a întrunit majoritatea de două treimi să spună „da” femeilor-episcop.

Aplauzele furtunoase cu care a fost primită decizia nu au făcut altceva decât să confirme faptul că publicul era în expectativa unei hotărâri favorabile. Doar 45 dintre membrii laici ai sinodului au votat împotrivă și 152 în favoarea hirotonirii femeii. Majorităţile întrunite în cazul episcopilor și al clerului au fost chiar mai mari, notează The Guardian.

Înţelegând ierarhia anglicană

Sinodul General este un corp de guvernământ al bisericii, care are trei camere: episcopii, clerul și laicii. Aceștia sunt aleși prin vot și se reunesc la Londra sau York cel puţin de două ori pe an pentru a discuta legislaţia bisericii. De ce la Londra și York? Fiindcă Biserica Anglicană este organizată în două provincii (fiecare condusă de câte un arhiepiscop): Canterbury, pentru Provincia de Sud, și York, pentru Provincia de Nord.

Fiecare provincie este alcătuită din dieceze, la rândul lor împărţite în parohii. Fiecare parohie este condusă de un preot (numit „vicar” sau „rector”), care are drept superior un episcop. Potrivit legislaţiei Bisericii Anglicane, femeile puteau fi numite preoţi, însă nu episcopi.

Scurt istoric al unei decizii istorice

În Statele Unite, lucrurile s-au mișcat mai repede. Biserica Episcopală (echivalentul de peste Ocean al Bisericii Anglicane) a luat-o înaintea Marii Britanii și în privinţa hirotonirii femeii-preot și în privinţa binecuvântării ei în funcţia de episcop. Primul preot femeie a fost hirotonit în SUA în 1974. Marea Britanie a ajuns acolo abia în 1992 și nu fără controverse. Apoi, în 1989, Comuniunea Anglicană a avut prima femeie episcop, în Statele Unite.

În Marea Britanie, a fost nevoie ca în 2005, 2006 și 2008, Sinodul General să voteze în favoarea înlăturării obstacolelor legale pentru hirotonirea femeii ca episcop. În 2008, după o dezbatere de 7 ore, Sinodul nu a reușit să întrunească o majoritate de voturi pro în fiecare dintre cele trei camere, astfel că a trebuit înfiinţat un comitet de revizuire a legii care să modifice propunerea înaintată.

În octombrie 2009, acest comitet a emis o prerecomandare, ca episcopii bărbaţi să preia anumite funcţii pe care episcopii femei nu le-ar putea desfășura, însă a abandonat recomandarea ca urmare a reacţiilor negative pe care le-a stârnit.

Discuţiile au fost reluate în vara anului 2010, când propunerea legislativă s-a bucurat de aprobare din partea tuturor celor trei camere ale Sinodului. Însă a mai fost nevoie de opt întruniri de dezbatere și ajustări până când Sinodul să accepte termenii discuţiei și să înainteze propunerea legislativă tuturor diecezelor Bisericii Anglicane. Lucrul acesta se întâmpla în februarie anul curent.

De la încântare la dezamăgire. Sau invers

Pasul făcut la Sinodul General pare, așadar, deznodământul unei adevărate epopei. Iar reacţiile au fost pe măsură. Arhiepiscopul de Caterbury, Justin Welby, se declara „încântat” de rezultat, relata BBC. Înainte să fie anunţat votul, Arhiepiscopul de York, John Sentamu, a recomandat ca rezultatul să fie întâmpinat cu „reţinere și sensibilitate”, însă cuvintele nu au putut stăvili aclamările.

Unii anglicani, apreciază analistul Robert Pigott, au văzut hotărârea ca pe o „schimbare cosmică”, argumentând că teologia bisericii a fost schimbată prin acceptarea faptului că bărbaţii și femeile sunt în egală măsură eligibili să îi conducă și să îi înveţe pe creștini.

Decanul de Salisbury (liderul care primează în ierarhia Catedralei Salisbury), June Osborne, este de părere că decizia a transformat ziua într-una istorică. Într-o declaraţie pentru BBC, Osborne spunea că „nu crede că cineva poate supraaprecia faptul că decizia Bisericii Anglicane de a le permite femeilor să ia o funcţie de episcop va schimba biserica. Cred că ne va schimba și societatea, fiindcă este încă un pas pentru acceptarea faptului că femeile sunt cu adevărat egale bărbaţilor în ceea ce privește autoritatea spirituală, precum și leadership-ul în societate.”

Simultan cu aplauzele efervescente, alţii însă au deplâns momentul. „Încă există cel puţin un sfert de biserică, pentru care acest pachet nu răspunde convingerilor lor teologice”, a declarat Susie Leafe, membru laic al Sinodului și director al grupului conservator evanghelic Reform. Leafe a mărturisit, de asemenea, că se simte „dezamăgită” de decizie.

Proporţional cu voturile, vocile contra hirotonirii s-au făcut însă mai puţin auzite în presă decât vocile pro. „Sunt conștient că există membri ai bisericii pentru care rezultatul poate fi unul dificil și un motiv de întristare”, a precizat arhiepiscopul Welby într-o declaraţie posteveniment, citată de RNS. „Scopul meu, și cred că scopul întregii bisericii, ar trebui să fie acela de a putea deveni capabili să fim un loc ospitalier și care să încurajeze creșterea tuturor.”

De fapt, ce s-a dezbătut?

Două motive majore au stat la baza opoziţiei faţă de măsura de acceptare a hirotonirii femeii ca episcop. Primul este acela susţinut în principal de anglo-catolici, care au o reverenţă deosebită faţă de tradiţiile și ceremoniile bisericii și care se tem că ordinarea femeii va leza relaţiile cu romano-catolicii. Al doilea este susţinut mai ales de grupările evanghelice conservatoare din sânul anglicanismului, care, accentuând învăţătura Bibliei, o interpretează ca impunând o preoţie exclusiv masculină.

Indiferent de poziţia adoptată, este de așteptat ca decizia să divizeze biserica deja afectată de secularizarea englezilor și de curentul de apatie religioasă din rândul credincioșilor. Unii dintre oponenţii deciziei au făcut deja aluzii la posibilitatea de a crea alte structuri ecleziale autocefale, independente de Biserica Anglicană.

Un paradox care persistă, aparent ignorat de ambele tabere, este acela că indiferent cine este preot sau cine este episcop, Biserica Anglicană a fost și rămâne condusă de o femeie: Regina Elisabeta, guvernatorul suprem al Bisericii. Dar lucrul acesta nu îl contestă nimeni.