Biserica Anglicană nu se va mai opune căsătoriile gay

17

Episcopii Bisericii Anglicane au decis să nu mai încerce să oprească proiectul de lege care urmăreşte legalizarea căsătoriilor gay în Anglia şi Ţara Galilor, după votul de susţinere din Camera Lorzilor de săptămâna aceasta.

"Ambele camere ale Parlamentului britanic s-au exprimat, cu majoritate de voturi, în favoarea proiectului de lege şi nu mai avem cum să ne opunem", a declarat Steve Jenkins, purtătorul de cuvânt al Bisericii Anglicane. „Datoria noastră, de acum înainte, este de a face tot ce putem pentru ca legislaţia să fie îmbunătăţită", a explicat Jenkins pentru Christian Post.

Îmbunătăţirile despre care vorbeşte purtătorul de cuvânt se referă la drepturile copiilor care vor face parte din familii în care ambii părinţi sunt de acelaşi sex, dar şi la definirea fidelităţii. În prezent, cuplurile care se află într-o uniune civilă nu pot divorţa din cauza infidelităţii unuia dintre parteneri.