Greu de ghicit: reconfigurarea creştinismului în Marea Britanie

1193

După ce premierul britanic David Cameron a declarat public că Anglia este o ţară creştină, iar arhiepiscopul de Canterburry, Justin Welby, i-a dat dreptate, fostul arhiepiscop, Rowan Williams, i-a contrazis pe amândoi: „Anglia este o ţară post-creştină”. Un raport al Unităţii de Cercetare a Armatei Bisericii Anglicane care a documentat transformarea bisericilor creştine din Marea Britanie susţine însă că declinul credinţei este doar aparent. Biserica se reconfigurează.

Privind la declaraţiile liderilor politici şi religioşi, un observator care ar încerca să alcătuiască un profil religios al Angliei ar rămâne confuz. Este sau nu este Anglia o ţară creştină?

În cadrul recepţiei anuale premergătoare Paștelui, prim-ministrul britanic a vorbit despre nevoia unei evenghelizări active la nivel mondial și despre rolul Marii Britanii în a diminua persecuţiile religioase. Marea Britanie ar trebui să dea dovadă de „mai multă siguranţă în calitatea sa de ţară creştină şi să aibă o abordare mai evanghelică cu o credinţă care ne împinge să dorim să ameliorăm viaţa oamenilor”, a spus Cameron.

Arhiepiscopul de Canterburry, Justin Welby, i-a dat dreptate: „Este clar că, în sensul general de a fi fondată pe principii creştine, ţara noastră est una creştină. Nu este în termenii participării regulate la biserică, deşi câteva milioane de englezi, din diferite confesiuni, merg săptămânal la biserică.” Umanistul Peter Tatchel replica, într-o scrisoare deschisă şi semnată de mai mulţi membri ai Asociaţiei Umaniştilor Britanici, că afirmaţia potrivit căreia Marea Britanie este o ţară creştină „reflectă un punct de vedere fals”.

Mai surprinzătoare însă (fiindcă de la umanişti ne-am aştepta să nu fie de acord cu Marea Britanie creştină) a fost declaraţia recentă a fostului arhiepiscop de Canterburry, care a punctat că ţara experimentează o etapă „post-creştină” a dezvoltării ei. „A spune că suntem o naţiune creştină ar putea suna ca şi cum am spune că suntem o naţiune de credincioşi dedicaţi, şi nu suntem. La fel, nu suntem nici o naţiune de secularişti dedicaţi. Cred că suntem mult mai puţin secularizaţi decât ar crede cei mai optimişti membri ai Asociaţiei Umaniştilor Britanici”, a afirmat Williams.

Un portret care se cere nuanţat

Ce se întâmplă de fapt cu religia în Marea Britanie? Unii se grăbesc să diagnosticheze naţiunea ca fiind în proces de renunţare la Dumnezeu. Însă portretul religios al ţării este unul mult mai complex decât cupletul creştină vs. atee. Biserica Anglicană trece printr-o transformare semnificativă care ar putea, cu uşurinţă, să treacă neobservată de un spectator obişnuit. O transformare dirijată de înmulţirea bisericilor „fresh expressions”, aşa cum le-a numit un raport al Unităţii de Cercetare a Armatei Bisericii Anglicane.

Documentul arată că, în timp ce unii îi pun cruce, Biserica Anglicană renaşte sub altă formă. În utlimii ani, în cadrul Bisericii Anglicane s-a format un segment semnificativ şi în creştere de comunităţi mici de credincioşi care fac ca biserica să se afle „într-o poziţie foarte diferită de cea pe care o ocupa în urmă cu zece ani (în 2003), şi recunoştinţa este o atitudine potrivită pentru aceasta.”

4-5 biserici noi, săptămânal

Bisericile „free expressions” sunt suficient de diferite cât să fi fost împărţite în 20 de tipuri diferite (biserici dezordonate, biserici orientate pe copii, biserici-cafenea) însă suficient de asemănătoare cât să fie caracterizate drept având circa 44 de membri şi o participare mare (41%) a tinerilor sub 16 ani. „Acesta este un procent mult mai mare decât cel al bisericii tradiţionale, şi un început promiţător”, notează autorii raportului. De fapt, atât de promiţător este acest început încât a fost reformulat de autori ca o teoremă: „Biserica Anglicană demarează în prezent 4-5 astfel de biserici în fiecare săptămână.”

Perspectiva misionară a acestor biserici este şi ea semnificativă: bisericile „free-expressions” se bucură de participarea a unui amestec de 25% creştini, 35% creştini retraşi din biserică şi 40% neafiliaţi.

Dependenţa de unghi

Identitatea creştină a Marii Britanii ar putea aşadar să rămână un subiect controversat pentru liderii politici, bănuiţi că ar fi motivaţi şi de alte interese decât cel de a încuraja credinţa naţiunii. Însă e limpede că pentru cei interesaţi de trăsăturile reale ale Bisericii din Anglia, portretul creştinismului britanic nu a fost încă definitiv conturat.

Dificultatea de a vedea clar acest portret poate fi dată de faptul că mulţi caută creştinismul în vechile instituţii, în timp ce el s-a mutat în stradă, în localuri sau în case private. Semn că oamenii, chiar şi atunci când sunt dezamăgiţi de instituţiile tradiţionale, caută încă valorile creştinismului, care nu se sting odată cu instituţia, ci continuă să rămână relevante, sub alte forme de manifestare.