Un prelat arestat pentru deturnare de fonduri, monseniorul Nunzio Scarano, a acuzat joi, 25 iulie, într-o scrisoare adresată Papei Francisc, unii cardinali că ar fi acoperit abuzuri financiare comise de superiori laici.
Nunzio Scarano afirmă că are în posesia sa documente care să demonstreze onestitatea sa şi de asemenea şi lupta sa împotriva abuzurilor financiare, acoperite de unii cardinali. Prelatul a fost arestat pe data de 28 iunie din cauza suspiciunilor că a intermediat plăţi ilegale prin intermediul Băncii Vaticanului, dar acesta declară că a acţionat întotdeauna la recomandarea Băncii Vaticanului, notează Mediafax.
Potrivit poliţiei, Scarano a folosit conturi ale Băncii Vaticanului şi pentru a vira bani pentru prieteni de-ai săi. În luna iunie, Papa Francisc a înfiinţat o comisie formată din patru preoţi şi un laic pentru a inspecta Banca Vaticanului şi l-a numit pe monseniorul Battista Ricca responsabil cu urmărirea activităţii băncii. Acest lucru este unul dintre cele care indică faptul că la Vatican ar exista un climat de disensiuni profunde.