Când liderii religioși se implică în protejarea mediului

9

Liderii religioși au un cuvânt important de spus în promovarea principiilor ecologice, iar Papa Francisc este un exponent în acest sens, notează Reuters.

Insistenţa cu care discursurile Papei au vizat protejarea mediului, încă de la alegerea Suveranului, în martie a.c., pare a fi un semn că Biserica se va implica mai mult în protejarea Planetei.

„Environmentalismul pe fond religios crește încet încet," a declarat John Grim, coordonatorul forumului pe teme de religie și ecologie la Universitatea Yale. Însă, a punctat el, eforturile sunt încă „foarte inegale. Religiile tind să fie foarte conservatoare în practica și doctrina lor."

În Statele Unite, mulţi dintre creștinii evanghelici accentuează nevoia de a „administra creaţia", ca o motivaţie mai puternică pentru măsurile ecologice, decât reacţia la schimbările climatice.