Foto: Biblioteca Vaticanului se redeschide după 3 ani

139

Biblioteca Apostolică a Vaticanului se redeschide după o restaurare care a durat 3 ani şi a costat 9 milioane de euro, informează Associated Press.

   

    Potrivit informaţiilor AP, renovarea bibliotecii a cuprins instalarea unor dipozitive de climatizare şi de securitate pentru a preveni deteriorarea sau furtul manuscriselor.

    Biblioteca a fost fondată de Papa Nicolae al V-lea în anii 1450 şi găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii de manuscrise religioase din lume. Aceasta include cea mai veche Biblie completă din lume, datând din anul 325, despre care se crede că ar fi una dintre cele 50 de biblii comandate de Împăratul Constantin.

    Publicul va avea din nou acces la bibliotecă începând cu 20 septembrie. Adminstraţia instituţiei se aşteaptă la o reluare a fluxului de aproximativ 4000-5000 de cercetători care vizitează anual biblioteca.