Secretul fumului de la Vatican a fost dezvăluit

33

Cât timp cardinalii electori din Capela Sixtină votează, ochii întregii lumi sunt aţintiţi asupra coşului de fum aşezat pe acoperişul capelei. Mai concret, credincioşii sunt interesaţi de culoarea fumului, un mister pe care reprezentanţii de la Vatican l-au lămurit.

În teorie, fumul care apare după votul secret al cardinalilor, poate avea culoarea albă (semn că a fost ales un nou papă) sau neagră (semn că procesul electiv continuă). Fumul alb se obţine dintr-un amestec de clorat de potasiu, lactoză şi colofoniu, iar fumul negru dintr- un amestec de perclorat de potasiu, antracen şi sulf.

Însă istoria arată că anunţarea unui nou papă nu a fost mereu la fel de simplă sau de clară. Iniţial, fumul alb era obţinut adăugând paie umede peste buletinele de vot arse, în timp ce fumul negru era obţinut prin adăugarea unui fel de gudron. Însă nu mereu persoana care se ocupa de arderea voturilor reuşea să facă combinaţia potrivită, prin urmare fumul ieşea gri.

De exemplu, în 2005, în cazul alegerii Papei Benedict al XVI-lea, fumul care trebuia să fie alb a fost gri, ceea ce a creat confuzie şi a necesitat tragerea clopotului de 10 tone de la Bazilica Sf. Petru (al nouălea cel mai greu din lume), care să confirme alegerea unui nou pontif, informează Huffington Post.

Astfel, pentru ca să nu mai existe incertitudini, Vaticanul a introdus două sisteme de ardere, cu câte o sobă. Una este folosită pentru arderea buletinelor de vot, cu scopul menţinerii secretului. A doua este folosită pentru arderea unor cartuşe chimice în vederea colorării fumului. Cele două dispozitive sunt legate într-un circuit comun cu evacuare deasupra acoperişului Capelei.