vot

Biserica Metodistă Unită votează pentru căsătoria tradiţională

Biserica Metodistă Unită, a doua cea mai mare confesiune protestantă din Statele Unite, a trecut printr-un vot crucial pentru viitorul bisericii, în care, după cinci zile de dezbateri, deliberări și rugăciune, delegaţii de pe mapamond au votat să menţină viziunea tradiţională a bisericii asupra căsătoriei homosexuale și a clericilor gay necelibatari.

Esenţiale azi, 13 decembrie

Transport gratuit în București din 2019

Un referendum cu bătăi… de cap

Întotdeauna procesul de lărgire a sferei drepturilor omului a fost complex și contencios. Pe măsură ce noi drepturi ies în faţă, altele sunt afectate. Protejarea împotriva discriminării pe baza orientării sexuale a prezentat provocări legate de libertatea religioasă și autonomia bisericii, mai ales acolo unde homosexualitatea este inacceptabilă fiindcă intră în conflict cu valorile religioase și tradiţionale unei naţiuni.

„Europa unită”, mută și oarbă la ce se întâmplă în Spania

Duminică dimineaţa, la ora 10:25, poliţia începea să tragă cu gloanţe de cauciuc în mulţimea care stătea la coadă să voteze pentru referendumul din Catalonia. López Rodríguez era în faţa secţiei de vot cu soţia și copiii când a început să se tragă. „M-am enervat, dar totodată speram că oamenii din Europa și din lume o să vadă ce se întâmplă în Catalonia”, spunea el. Astfel de scene au fost raportate din mai multe locuri, însă Europa a rămas tăcută.

Italia dă startul degringoladei europene?

Eșecul referendumului italian cu privire la reforma constituţională este posibil să afecteze întreaga Europă. Oponenţii reformei au învins în urma unui vot mai degrabă emoţional, sugerând că viitorul va fi marcat de multe surprize.

Spre o nouă zi după voturile din Italia și Austria

După Brexit și victoria lui Donald Trump, Europa trăiește cu sabia lui Damocles deasupra capului, așteptând evenimentul care va rupe firul. Să fie alegerile din Austria? Sau voturile din Italia?
video

Istoria votului la români

Nu puţine lucruri din România au nevoie de explicaţii. Ne putem gândi la tot felul de legi greu de înţeles fără „traducător”, dar și...

Evanghelicii vor să câștige. Chiar și cu Donald Trump?

Săptămâna trecută, candidatul republican la prezidenţialele americane, Donald Trump, a avut o întâlnire în spatele ușilor închise cu aproape 1.000 de lideri evanghelici, într-o încercare de a le câștiga sprijinul. Ba chiar, după acea întâlnire, unii lideri protestanţi au declarat în presă că Trump este „născut din nou”, că a „acceptat o relaţie cu Hristos” și este acum la stadiul de „bebeluș creștin”. Această știre, neconfirmată de echipa lui Trump, a aprins spiritele în tabăra electoratului republican creștin, care pare să încerce să construiască din mers punţi de susţinere pentru un candidat ca Trump.

OFICIAL! Marea Britanie a votat sa iasă din UE

Astăzi este posibil să fie cea mai neagră zi din istorie pentru proiectul european. Una dintre cele mai mari economii europene a hotărât să părăsească blocul comunitar. Este o decizie fără precedent și pentru care nici măcar nu există un cadru legislativ pus pe picioare. Începe un divorţ cu extrem de multe necunoscute și costuri pentru ambele părţi.

Premieră elveţiană ratată: 2.000 de euro oferiţi „gratis”

Elveţienii au respins masiv, printr-un referendum, instituirea unui venit minim de bază pentru toţi cetăţenii, salariaţi sau șomeri. Iniţiativa trebuia să facă parte dintr-un proiect unic în lume, stârnind dezbateri furtunoase într-o ţară care pune mare preţ pe valoarea muncii, relatează Agerpres.

Cum poate Facebook să decidă cine iese președinte

Pentru campania electorală de anul acesta, este emblematică platforma YES LA VOT, creată de Știrile ProTV. Aceasta le oferă românilor informaţii imparţiale despre candidaţi și „readuce puterea în mâinile alegătorilor”, punând accentul pe ceea ce îi doare pe români și nu pe ceea ce promit politicienii. Însă, cu ajutorul Facebook, s-ar putea să fi făcut mai mult decât atât.

Biserica din Scoţia votează DA pentru aprobarea clerului gay

Biserica din Scoţia a făcut un pas istoric, votând ca bărbaţii și femeile care declară că sunt homosexuali să poată face parte din clerul bisericii.

Criza din Cipru: Finalul unui paradis fiscal?

Uniunea Europeană este consternată după ce parlamentul cipriot a votat împotriva planului propus de UE şi FMI pentru acordarea unui împrumut de 10 miliarde de euro.

Secretul fumului de la Vatican a fost dezvăluit

Cât timp cardinalii electori din Capela Sixtină votează, ochii întregii lumi sunt aţintiţi asupra coşului de fum aşezat pe acoperişul capelei. Mai concret, credincioşii sunt interesaţi de culoarea fumului, un mister pe care reprezentanţii de la Vatican l-au lămurit.

Italienii merg la urne, într-un vot crucial pentru Europa

Timp de două zile, ieri şi astăzi, italienii cu drept de vot sunt chemaţi la urne pentru a vota componenţa Camerei Deputaţilor şi Senatului. Votul este considerat crucial atât pentru viitorul ţării, cât şi pentru întreaga zonă euro, având în vedere problemele economice cu care se confruntă ţara.

Vot istoric: Coreea de Sud alege prima femeie preşedinte

Coreea de Sud sare peste câţiva paşi în istorie, prin alegerea primei femei pe postul de preşedinte al unei ţări dominate de bărbaţi în mai toate domeniile ei, de la politică, la economie.

Curtea Constituţională din Germania votează DA pentru viitorul euro

Curtea Constituţională a Germaniei şi-a dat avizul pozitiv pentru fondul european de salvare, Mecanismul European de Stabilitate (MES), în valoare de 500 de miliarde de euro.

Grecii au votat să meargă înainte

După şase săptămâni de la ultimele alegeri care nu au dus la formarea unei coaliţii de guvernământ, partidul elen de dreapta Noua Democraţie a obţinut o „victorie pentru toată Europa" câştigând alegerile parlamentare de duminică, văzute de întreaga lumea ca un referendum pro- sau anti-zona euro.

Electoratul la voturile din 6 mai: răzbunător şi pregătit de creştere economică

Alegerile prezidenţiale din Franţa şi cele parlamentare din Grecia, de duminică, au arătat o dorinţă comună a cetăţenilor, care trece de naţionalitate: europenii s-au săturat de austeritate şi sunt pregătiţi pentru creştere economică şi socială. Întrebarea este cine ar putea şi cum ar putea să îi ducă acolo.

În România votul este OBLIGATORIU…aproape

Legea care obligă orice cetăţean român cu drept de vot să îşi folosească acest drept, a trecut tacit de Senat, împreună cu alte proiecte de legi, din lipsă de cvorum şi va fi înaintată Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Gorbaciov: Fraudă la alegerile din Rusia

Mihail Gorbaciov, fostul lider sovietic, a declarat că alegerile recente din Rusia sunt pătate de fraudă şi că autorităţile ar trebui să organizeze un nou scrutin electoral.