Vaticanul are o nouă instituţie pentru evanghelizarea lumii

33

După ce fusese anunţată ca intenţie încă de la începutul anului, luni seara pontiful roman a anunţat cea mai nouă instituţie a Vaticanului. Noul organism este un conciliu pontifical a cărui misiune este promovarea „noii evanghelizări" pentru ţările creștine secularizate.

   

    Interesat de evanghelizarea lumii, pontiful a indicat spre trei lumi: regiunile care încă așteaptă primii misionari, regiuni care au primit creștinismul dar unde este nevoie de o lucrare mai susţinută, și în final regiunile în care creștinismul are vechime însă, în faţa secularizării, a cunoscut crize de identitate a credinţei creștine și a apartenenţei de biserică.

    Această regiune a ţărilor creștine secularizate este aria de activitate spre care se va concentra noul organism. „Omul mileniului trei tânjește după o viaţă autentică, deplină, simte nevoia de adevăr, de libertate profundă și de iubire necondiţionată. În deșertul unei lumi secularizate, sufletul omului însetează după Dumnezeu, după un Dumnezeul viu", a declarat Papa Benedict al XVI-lea. Secularizarea și „eclipsa de Dumnezeu" din lumea creștină civilizată sunt provocările principale cu care se va confrunta noul conciliu papal.