Biserica Ortodoxă Rusă nu-l iartă pe Tolstoi

1224

Biserica Ortodoxă Rusă a refuzat să îl reabiliteze pe autorul rus Lev Tolstoi, iar autorităţile guvernamentale au decis să ignore centenarul morţii celebrului scriitor.

„Vă rog, Sfinţia voastră, să arătaţi azi compasiunea pe care doar biserica o poate oferi", a scris Sergei Stepaşin, preşedintele Uniunii Cărţii din Rusia, într-o scrisoare deschisă adresată patriarhului ortodox Chiril. Răspunsul Patriarhiei Ruse a venit prompt, în publicaţia Rossiiskaia Gazeta, Tolstoi fiind numit „cea mai tragică personalitate" a literaturii ruse.

„Mai multe generaţii de cititori ortodocşi, atât din ţară, cât şi de peste hotare, au apreciat opera literară a lui Tolstoi… În orice caz, excomunicarea sa nu va fi anulată", a declarat Tikhon Şevkunov, secretarul executiv al Consiliului pentru Arte al Patriarhiei Ruse.

Lev Tolstoi a fost excomunicat de Biserica Ortodoxă Rusă, în 1901, pentru ideile teologice exprimate. El a comparat Biserica Ortodoxă Rusă cu vrăjitoria şi a declarat că adevărata călăuzire a creştinului trebuie să vină din interiorul său şi nu de la biserică. O notă din partea Sfântului Sinod a fost postată pe uşa fiecărei biserici din Rusia, în 1901, pentru a anunţa decizia excomunicării lui. „În mod deschis şi înaintea tuturor, el [Tolstoi] şi-a renegat mama care l-a crescut şi educat: Biserica Ortodoxă", a fost menţionat în nota Sfântului Sinod. „Biserica nu-l mai recunoaşte printre copiii ei", se mai preciza în document.

Tolstoi a acuzat Biserica Ortodoxă Rusă că ignoră cuvântul lui Christos şi şi-a reafirmat propriile convingeri, în pofida excomunicării sale, notează tolstoycentennial.com.

Împlinirea a 150 de ani de la naşterea scriitorului Anton Cehov, în acest an, a prilejuit o sărbătoare naţională şi chiar preşedintele Dmitri Medvedev a ţinut un discurs emoţionant, notează Reuters. În contrast cu festivităţile dedicate lui Cehov, Rusia a întâmpinat cu tăcere împlinirea a 100 de ani de la decesul unuia dintre cei mai renumiţi scriitori ai săi.

„A fost o tăcere de mormânt… Tolstoi aduce aminte de măreţie, de umanitate şi de semnificaţia lor. Şi de aceea preferăm să nu ne reamintim", a scris Dmitri Bikov, unul dintre cei mai cunoscuţi romancieri ruşi ai momentului.

Faimosul autor rus „a fost un disident în toate sensurile acestui cuvânt şi cred că guvernul şi Biserica au tremurat puţin atunci când Tolstoi şi-a ridicat vocea", a declarat Andrei Konchalovski, unul dintre co-producătorii filmului Ultima staţie, care prezintă ultimul an din viaţa autorului rus.

Ţări precum Germania, Marea Britanie, Franţa, China, Mexic, Cuba şi Uruguay au organizat manifestări dedicate celebrului scriitor. Mai multe edituri din întreaga lume au publicat traduceri noi ale cărţilor lui Tolstoi şi biografii de ultimă oră. Cosmonauţii rachetei Soujuz TMA-01M, lansată în data 8 octombrie a.c., au la bord un exemplar al volumului Amintiri din Sevastopol. Aceştia l-au dus pe Tolstoi în spaţiu la rugămintea unor reprezentanţi ai comunităţii ruse din Franţa, notează adevarul.ro.

Rusia este împânzită cu numeroase muzee dedicate lui Tolstoi. Mii de ruşi vizitează, anual, fosta sa moşie, Iasnaia Poliana, aflată la 190 de km de Moscova.

Lev Tolstoi este cunoscut pentru romanele sale Război şi pace, Anna Karenina, Învierea. Autorul a încetat din viaţă în data de 20 noiembrie 1910.