Camping s-a răzgândit. Ziua Judecăţii a venit, dar spiritual

7

„Profetul" Harold Camping susţine că „Ziua Judecăţii" a venit deja într-un sens spiritual şi insistă că, în data de 21 octombrie va avea loc sfârşitul lumii, de data aceasta într-un sens literal.

„Profetul" în vârstă de 89 de ani a vorbit despre profeţiile sale în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul postului „Family Radio", din Oakland, California.

Ignorând ironiile vizavi de neîmplinirea predicţiei sale pentru ziua de 21 mai, Camping nu le-a cerut scuze celor care i-au crezut predicţiile, ci a insistat că profeţia lui a fost corectă, dar că interpretarea ei a fost „prea literală", în timp ce ar fi trebuit să fie „spirituală".

Camping a afirmat că „Ziua Judecăţii" a venit în data de 21 mai, însă într-o manieră spirituală. „Dumnezeu a adus din nou judecata asupra lumii. Noi nu am văzut vreo diferenţă, însă Dumnezeu a adus Ziua Judecăţii asupra întregii lumi", a declarat Camping. El a precizat că lumea se află sub judecata lui Dumnezeu până la data de 21 octombrie 2011, când va fi distrusă.

Camping a mărturisit că, după ce a trecut ziua de 21 mai, a fost tulburat şi s-a întrebat ce se întâmplă. A luat Biblia şi a studiat încă o dată pasajele pe care şi-a bazat predicţiile, şi a înţeles că, în realitate, „Biblia este o carte foarte spirituală". „Adevărul este că atunci când o privim [Biblia] mai degrabă din punct de vedere spiritual, descoperim că El a venit de fapt" în data de 21 mai, susţine Camping.

Declaraţiile lui Harold Camping despre venirea sfârşitului lumii în data de 21 octombrie au fost transmise prin intermediul postului său de radio, precum şi pe postul TV „KFTL Channel".

Camping le-a spus reporterilor că, de fapt, toate profeţiile sale anterioare, despre care s-a spus că ar fi eşuat, s-au împlinit: în 21 mai 1988, a venit judecata lui Dumnezeu asupra bisericilor; în data de 7 septembrie 1994, judecata divină a continuat asupra bisericilor; iar în data de 21 mai 2011, judecata lui Dumnezeu a venit asupra întregii lumi. Aceste profeţii, susţine Camping, s-ar fi împlinit spiritual, însă „profetul" a dat asigurări că evenimentele din data de 21 octombrie nu vor fi spirituale. Lumea se va sfârşi literal.

Întrebat dacă îşi asumă vreo responsabilitate în privinţa celor care au renunţat la locurile de muncă sau care şi-au investit banii şi economiile în campania de vestire a „Zilei Judecăţii", Camping a subliniat că el este doar un „umil învăţător de Biblie", care şi-a făcut datoria de a prezenta ce spune Biblia şi că „nu are nicio responsabilitate cu privire la viaţa nimănui". Spre deosebire de cei care şi-au donat banii pentru popularizarea predicţiilor lui Camping, acesta a declarat, înainte de 21 mai, că nu îşi vinde proprietăţile pentru că are nevoie de un loc unde să stea până pe 21 octombrie şi pentru că are nevoie de bani ca să îşi achite facturile.

Camping a precizat că organizaţia „Family Radio" nu le va înapoia banii donatorilor şi că este deschisă în continuare pentru cei care ar dori să îi sprijine activitatea prin donaţii.

„Profetul" a declarat că printre cei „răpiţi la ceruri" vor fi nu numai creştini, ci şi hinduşi sau membri ai altor religii.

Reacţiile celor care au crezut profeţiile lui Harold Camping au fost diferite, variind de la dezamăgire până la speranţa că, poate, Camping a greşit ziua. Unii au declarat că eşuarea profeţiei este o dovadă că rugăciunile lor au fost ascultate şi că Dumnezeu ar fi amânat „Ziua Judecăţii" pentru ca să le dea oamenilor o nouă şansă, notează usatoday.com.

(Foto: ibtimes.com)