Cazul Grigny: Cine e de vină pentru exorcizarea prin crucificare?

36

Luni, autorităţile din Franţa au intentat proces împotriva a patru persoane acuzate că au torturat o tânără de 19 ani, pe care au crucificat-o într-un ritual de exorcizare, în orașul Grigny. Zvonuri despre apartenenţa acestora la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea au redeschis vechi discuţii privind responsabilitatea unei biserici pentru fanatismul membrilor ei.

Trei bărbaţi și o femeie sunt acuzaţi că au răpit și au torturat o tânără cameruneză, în 2011, imobilizând-o pe o cruce timp de șapte zile, fiindcă erau convinși că este posedată de Diavolul. Acuzatul considerat iniţiatorul atacului, Eric Deron, este fostul prieten al tinerei. El a declarat autorităţilor că exorcismul a fost organizat după ce tânăra a sărit asupra lui, bălmăjind cuvinte neinteligibile. Cei patru acuzaţi recunosc că victima ar fi fost de acord cu ritualul și insistă că nu ar fi fost violenţi. Poliţia, în schimb, informează că atunci când a fost găsită, tânăra Antoinette prezenta urme de violenţă și era în stare de șoc, epuizată și deshidratată. Tânăra a spus investigatorilor că răpitorii au ţinut-o în viaţă hrănind-o cu doze mici de ulei și apă.

Avocatul celor patru atacatori, Jaques Bourdais, pledează pentru faptul că acuzaţii au acţionat din bună-credinţă, relatează AFP. „Din punctul lor de vedere, ea era posedată, de acea nu au chemat doctorul. Chemi un doctor când cineva este bolnav; când cineva este posedat, îl exorcizezi", a spus Bourdais.

Antoinette îi cunoscuse pe cei care au atacat-o cu trei ani înainte de atac, în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Purtătorul de cuvânt al bisericii însă a spus că toţi cei implicaţi în proces fuseseră excluși din biserica adventistă cu circa un an înainte ca atacul să aibă loc. Mai mult, reprezentantul bisericii a subliniat că doctrina adventistă nu legitimează sub nicio formă astfel de ritualuri de exorcizare. Judecătorii francezii vor da un verdict vineri.

Și dacă cei patru ar fi fost membri?

Presa naţională a diseminat detaliile incidentului denunţând o afiliere condamnabilă a celor patru acuzaţi cu Biserica Adventistă. PROTV titra că „O tânără din Franţa a fost crucificată de sectanţi adventiști". Biserica Adventistă din România a răspuns că informaţia este eronată subliniind că toţi cei patru acuzaţi fuseseră excluși din comunitatea religioasă cu un an înainte de atac. În plus, reprezentanţii bisericii au clasificat drept „regretabil" unghiul „lipsit de etică" al relatării de la PROTV, care folosea un limbaj peiorativ la adresa bisericii. „Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea nu are în practică și nici nu încurajează credincioșii la comportamente degradante faţă de propriul corp sau al altor persoane. Aceste fapte trebuie pedepsite conform legilor în vigoare și nu au niciun suport biblic", se arată în declaraţia oficială a Bisericii.

Mass-media privește deseori acuzator mai degrabă la comunitatea religioasă decât la individ, atunci când au loc evenimente tragice legitimate prin apelul la religie. La fel s-a întâmplat și atunci când, la Mănăstirea Tanacu din Vaslui, o tânără de 23 de ani a decedat în urma unui stop cardiac survenit la mănăstire din cauza unui ritual de exorcizare. Criticii au acuzat atunci că Biserica Ortodoxă „tolerează" și „poate chiar încurajează prin tăceri vinovate" procedee precum exorcizarea aplicată tinerei Irina Cornici. Întrebarea care se ridică însă în urma acestor cazuri regretabile este cât de legitimă este tragerea la răspundere a unei comunităţi religioase pentru faptele comise de membrii ei.

Luând în calcul toţi factorii

Este important ca, înainte de a acuza o comunitate, să verificăm mai întâi individul, cu privire la background-ul psihologic și la tendinţele de fanatism. Eventualele tulburări psihologice care ar fi putut motiva devierile comportamentale ale acuzaţilor fac obiectul atenţiei organelor abilitate cu expertizarea psihiatrică a celor implicaţi. Însă atunci când vine vorba de fanatism, criteriile de evaluare a gravităţii ţin de compararea faptelor cu doctrina căreia îi este afiliat individul și de teoriile sociologice care există pe tema fanatismului.

Nicio religie recunoscută de stat nu promovează comportamente antisociale, la nivel doctrinar. Însă fiecare cult este inevitabil expus riscului de a dezvolta acţiuni fanatice, care să motiveze religios acte tragice și aflate în contradicţie cu doctrina bisericii. 

Kalmer Marimaa, de la Institutul Teologic Tartu din Estonia, face portretul robot al unui astfel de individ și spune că un fanatic are o convingere nestrămutată asupra caracterului absolut al dreptăţii înţelegerii lui; caută să le impună altora propriile convingeri; are o vedere dualistă asupra lumii (noi vs ceilalţi); manifestă un devotament sacrificial faţă de scopul pe care îl are; și consideră că actul de devotament este, în sine, mai important decât obiectul devotamentului.

Toate aceste caracteristici sunt manifestări inflamate ale liberului arbitru, pe care persoana fanatică îl exercită până la încălcarea voinţei celuilalt. Modul în care fanaticul înţelege și interpretează doctrina este crucial pentru comportamentul lui deviant. Tocmai de aceea, a trage la răspundere o biserică pentru faptele unui fanatic – fie el și membru cu acte în regulă – echivalează cu presupunerea că o comunitate îi poate dicta individului ce să gândească și cum să acţioneze. Paradoxal, o astfel de pretenţie seamănă prea bine cu fanatismul pe care l-ar vrea eliminat.