Chemarea întunericului

167

Mai multe biserici din Florida au protestat, la sfârșitul lunii octombrie, faţă de decorarea unui parc cu motive specifice sărbătorii Halloween, acuzându-i pe organizatori că promovează imagini ale „crimei şi torturii". Show-ul a inclus prezentarea unei piese despre răzbunarea unei femei împotriva iubitului care a trădat-o. Aceasta îl torturează şi, în final, îl ucide.

În contextul economiei globale, Halloween-ul american a fost exportat, în anii recenţi, în Europa, America de Sud şi Asia. Chiar şi în Marea Britanie, ţara de origine a sărbătorii, Halloween-ul a (re)intrat pe filieră americană. Se estimează că, la nivel mondial, peste 100 de ţări au preluat această sărbătoare. În luna octombrie, articolele specifice inundă piaţa: dovleci ciopliţi cu grimase sinistre, pânze de păianjen, schelete şi măşti hidoase etc. Isonul e susţinut de diverse localuri care organizează petreceri „înfricoşătoare”.

Cu ocazia acestei sărbători, copiii se costumează în vrăjitori, mumii, strigoi sau alte personaje fantastice înfricoşătoare. Grupurile de copii colindă pe la case, întrebând: „Trick or treat?”, adică: Păcăleală sau daruri? Dacă nu li se dau dulciuri, copiii îi joacă o farsă persoanei colindate. Haloween este o sărbătoare nerecunoscută de vreuna dintre bisericile creștine, în schimb, diverse asociaţii culturale sau autorităţi locale folosesc prilejul pentru organizarea de evenimente mai mult sau mai puţin tenebroase. În diverse zone ale globului, Halloween-ul este serbat prin parade și carnavaluri, în care distracţia şi veselia convieţuiesc cu macabrul.

Halloween-ul pare să se fi naturalizat și în spaţiul românesc, deși unii încă resping tradiţia, pentru că este de import, iar alţii o fac din raţiuni de ordin religios. Tinerii sunt primii care adoptă noile tendinţe şi îmbracă costumele de vampiri, vârcolaci, vrăjitori, zombi şi alţi monştri imaginari, sărbătoarea fiind, până la urmă, o nouă ocazie de distracţie. Fie că este întreţinută de lejeritatea specifică vârstei tinere, de vânătoarea senzaţiilor tari, de nonconformism sau de dorinţa de a şoca, sărbătoarea de Haloween ilustrează atracţia specială a oamenilor faţă de rău, bizar şi inexplicabil. Lucrurile rupte parcă dintr-un coşmar de noapte devin fascinante, precum o vrajă.

Rădăcinile antice ale Halloween-ului

Halloween-ul este o „sărbătoare de import”. Americanii au preluat-o de la coloniştii irlandezi şi scoţieni. În almanahurile americane din secolul al XVIII-lea, data de 31 octombrie nu era nicidecum marcată într-un mod aparte. Unele dintre ele (chiar dacă sunt de tradiţie protestantă) aminteau de sărbătoarea catolică din 1 noiembrie (Ziua Tuturor Sfinţilor)1, dar nu spuneau nimic despre Halloween. Însă, în contextul masivelor migrări de irlandezi şi scoţieni, în secolul al XIX-lea, Halloween-ul şi-a făcut loc în societatea americană, mai întâi ca o sărbătoare cu specific etnic, preluată treptat şi de alte grupuri socio-etnice.

În căutarea originii sale, Halloween-ul a fost asociat cu vechea sărbătoare celtică Samhain. Conexiunea dintre cele două a fost popularizată de Sir James Frazer, pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. El susţinea că celţii antici credeau că în noaptea de 31 octombrie (care marca anul nou celtic) sufletele morţilor revin la casele celor dragi. Teoria a devenit treptat foarte populară.

Celţii aveau, într-adevăr, o sărbătoare numită Samhain, dar aceasta nu le era dedicată morţilor, fiind mai degrabă un festival agrar – un fel de „Ziua Recoltei”, în stil precreştin. Cu siguranţă existau şi ritualuri dedicate morţilor, din moment ce în religiile antice necreştine aproape orice sărbătoare devenea şi un prilej de pomenire a morţilor. Aflată între echinocţiul de toamnă şi solstiţiul de iarnă, sărbătoarea Samhain marca trecerea între vară şi iarnă, între lumină şi întuneric. Luna noiembrie era considerată de nordici drept „luna neagră”, pentru simplul fapt că noaptea era mult mai lungă decât ziua. Asocierea cu întunericul şi, implicit, cu tărâmul celor morţi era inevitabilă. De altfel, în tot folclorul european şi, mai ales în cel nordic, iarna este văzută ca un anotimp în care „natura e adormită, vara se duce în lumea subterană, iar pământul rămâne pustiu şi rece.”2

Conturarea profilului actual al sărbătorii a fost favorizată și de mentalitatea specifică religiozităţii precreştine conform căreia, de sărbători, „ordinea normală a universului este suspendată”.3 În consecinţă, se considera că lumea materială se intersectează cu aceea a spiritelor. Se pare că astfel de concepţii au supravieţuit şi în cazul sărbătorii moderne a Halloween-ului, deoarece se crede că 31 octombrie e un timp prielnic pentru manifestarea forţelor întunericului.

Acum câteva secole, Haloween-ul era privit doar ca ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor din calendarul catolic. Etimologia cuvântului este o mărturie a acestui proces sincretic, deoarece forma modernă de Halloween apare în engleza (scoţiană) secolului al XVI-lea, fiind o prescurtare de la „All-Hallows-Even” (Seara tuturor sufletelor) adică tocmai ajunul zilei de 1 noiembrie. De notat că ziua următoare (2 noiembrie) este o ocazie de pomenire a sufletelor celor morţi. În ţările catolice vorbitoare de spaniolă (în special în America Latină), ziua este cunoscută în mod explicit ca Día de los Muertos adică Ziua Morţilor. Aşadar, Halloween-ul pare mai degrabă o sărbătoare creştină denaturată, grefată pe fundalul unor credinţe şi practici precreştine asimilate mai mult sau mai puţin de către biserică, dar reminiscente la nivelul conştiinţei populare.

Chemarea enigmatică a întunericului

Începând cu anii ’70 ai secolului trecut, genul horror a devenit standard pentru posturile TV în decursul serii şi nopţii de 31 octombrie. Halloween-ul nu a rămas însă o simplă ocazie în care se difuzează filme de groază cu scenarii sinistre, ci el însuşi a devenit subiect de film, tocmai datorită asocierii care se face la nivel popular între Halloween şi zona crepusculară, supranatural sau moarte.

Create ca o prelungire a atmosferei din filmele horror, „tunelele groazei” sau „casele bântuite” sunt o altă metodă de distracţie contemporană. Folosind tehnologii de ultimă oră, se pot crea efecte speciale care au rolul de a înfricoşa publicul dornic de senzaţii tari. Regăsite adesea în parcurile de distracţii, „tunelele groaze” sunt prezentate publicului ca mijloc de a petrece timpul liber pentru întreaga familie, mulţi antreprenori din domeniu folosind din plin tocmai sărbătoarea de Halloween, ceea ce face ca, în sezon, încasările în domeniu să depăşească 1 milion de dolari.

Se presupune că fiinţa umană, fuge instinctiv de durere şi de suferinţă, căutând plăcerea şi împlinirea. Cum se poate însă concilia această prezumţie cu preocuparea faţă de morbid şi macabru în contextul „distracţiilor horror”? Până de curând, teoria favorită pentru explicarea fenomenului era aceea a „tensionării-detensionării”: trăirile intense sunt urmate de starea euforică de la final, când privitorul răsuflă uşurat. Unele studii recente1 propun însă o altă abordare. Se susţine că persoanele care iubesc filmele de groază, spre exemplu, trăiesc un grad sporit de împlinire tocmai atunci când resimt teama sau, altfel spus, privitorii sunt fericiţi când sunt nefericiţi. Aceasta înseamnă că indivizii pot experimenta în acelaşi timp atât emoţii pozitive, cât şi negative. Conform cercetărilor, reiese că bucuria nu apare ca urmare a încetării potenţialei ameninţări, ci tocmai datorită acesteia. Așa se face că participanţii la studiu au putut declara, în mod paradoxal: „Cele mai plăcute momente au fost cele mai înfricoşătoare.”

O explicaţie, în termenii psihiatriei freudiene (monştrii și grotescul sunt o proiecţie a coşmarurilor colective), ar fi că domeniul horror descoperă marile temeri ale umanităţii2, între care moartea ocupă un loc central. Expunerea la scene horror ar da posibilitatea privitorului de a se confrunta cu propriile temeri şi, în acelaşi timp, de a le înfrânge, virtual, tocmai prin actul vizionării.

În cadrul unor prelegeri susţinute la Texas Tech University, Rob Weiner3, specialist în istoria filmului de groază, atrăgea atenţia că prin consumul de materiale horror sensibilitatea individului faţă de acestea scade. În plus, prin expunerea la scene înfricoşătoare se produce o schimbare în structura de bază a psihologiei fiinţei umane, patologicul devenind acceptabil și, în cele din urmă, o sursă de plăcere.

Halloween-ul ca stil de viaţă

În primăvara acestui an, oraşul german Leipzig a găzduit cea de-a XIX-a ediţie a Wave Gotik Treffen (WGT), considerat cel mai mare eveniment gotic mondial. Conform unei tradiţii statornicite din 1992, aproximativ 25.000 de adepţi ai stilului gotic, din toată Europa, s-au adunat în Leipzig pentru un festival de trei zile (22-24 mai). Acoperiţi insistent de machiaj, piercing-uri şi ornamente strălucitoare, participanţii şi-au etalat vestimentaţiile excentrice pe străzile oraşului, transformându-l în tărâmul unei fantezii tenebroase.

Denumirea acestui curent provine de la goţi – un puternic trib est-germanic, din secolul al V-lea d.Ch., care a jucat un rol important în căderea Imperiului Roman de Apus. În secolul al XV-lea, la începuturile Renaşterii, termenul „got(ic)” a început să fie folosit cu sens peiorativ, fiind echivalat cu noţiunea de „barbar”, graţie reprezentărilor artistice ale vremii, care înfăţişau atacarea Romei de triburile gotice.

Folosit iniţial ca peiorativ, termenul a ajuns să fie aplicat şi noii arhitecturi medievale care se îndepărta, din ce în ce mai mult, de standardele clasice romane. Se pare că termenul a fost brevetat de Giorgio Vasari (1511-1574), pictor, scriitor, istoric şi arhitect italian, care, în jurul anului 1530, descria genul de artă, identificată ulterior ca fiind gotică, drept „monstruoasă şi barbară”.

Atmosfera întunecată, specifică Evului Mediu, şi asociată cu misterul a inspirat ulterior ficţiunea de tip gotic a sfârşitului de secol XVIII şi începutului secolului al XIX-lea, în care se combină groaza cu romantismul şi teroarea cu dragostea pasională. În această perioadă a apărut şi celebra poveste „Dracula”.

Prin anii ’80 ai secolului trecut, s-a conturat curentul (neo)gotic, un curent contracultural asociat iniţial mișcării punk. Actualmente, atracţia faţă de întunecat şi macabru este o tendinţă dominantă, multe genuri muzicale contemporane (heavy-metal, hard-rock, industrial şi altele) preluând imagistica unui suprarealism întunecat. Pe lângă preferinţa pentru muzică tenebroasă, dură, metalică, estetica neogotică a condus, de asemenea, la apariţia unui stil vestimentar specific, inspirat din moda victoriană şi având ca atribute distinctive culoarea neagră şi machiajele întunecate, cu aluzii la creaturi fantastice. Ţinuta neogotică este o expresie fidelă a stării de spirit a posesorului, imprimându-i o alură oarecum sinistră.

Între întuneric şi lumină

În timp ce atitudinea populară faţă de zona tenebroasă este destul de relaxată, totul fiind perceput ca o simplă distracţie fără implicaţii spirituale, abordarea creștină atrage atenţia asupra pericolelor, multe dintre aşa-numitele distracţii fiind considerate o introducere în ocultism sau spiritism.

Conform unor date oferite de Grace Ketterman4, în cartea You and Your Child’s Problmes, expunerea la scene înfricoşătoare are consecinţe grave pentru dezvoltarea emoţională a copiilor, viaţa afectivă a copilului fiind copleşită de spectrul coşmarului. Mai mult decât atât, în viziunea aceleiaşi cercetătoare, ca un rezultat adiacent al fricii, copii şi preadolescenţii vor manifesta un interes sporit pentru paranormal şi practicile oculte.

Indiferent de cultură, indivizii resimt o teamă instinctivă în faţa întunericului, care este asociat cu pericolele ascunse. Se pare însă că tocmai acest necunoscut este şi cel care generează fascinaţie – este ştiut faptul că fiinţa umană este atrasă de mistere. Domeniul paranormalului ocult are în el promisiunea descoperirii aspectelor ascunse ale lumii şi ale vieţii, oferind, în acelaşi timp, şansa transformării banalului în extraordinar şi palpitant. Această experienţă poate fi trăită fie prin vizionarea unui film horror, care te introduce într-o lume populată cu strigoi sau monştrii fantastici , fie prin apelarea la practici spiritiste de invocare a duhurilor sau a forţelor întunericului.

Interesul pentru zona crepusculară poartă cu el şi conotaţii religioase care nu pot fi trecute cu vederea. Această fascinaţie pentru zona întunecată este imaginea în oglindă a celei faţă de sacru (mysterium tremendum et fascinosum în cuvintele lui Rudolf Otto) şi ne obligă să privim omul dintr-o perspectivă teologică, nu doar ca înger, ci şi ca demon, nu doar ca fiu al luminii, ci şi al întunericului, cu o permanentă căutare către înalt şi divin, secundată fără îndoială de fascinaţia pentru domeniul tenebrelor şi degradării. Realitatea prezentă reconfirmă învăţătură străveche a Bibliei care prezintă omul ca pe o fiinţă care trebuie să aleagă mereu între lumină şi întuneric, între bine şi rău.

Din 1990, Trinity Christian School din Cedar Hill, Texas, a organizat cu ocazia Halloween-ului un eveniment numit sugestiv „Casa Iadului”. Evenimentul este adresat special tinerilor care pot vedea „pe viu” efectele unui stil de viaţă păcătos: dependenţa de droguri, alcoolismul, sexul ilicit, violenţa domestică etc. În acord cu atmosfera de Halloween, prin intermediul unei drame, audienţa este „speriată” de relele asociate unui stil de viaţă imoral. Conform filmului documentar „Hell House” (Cantina Pictures/Mixed Greens, 2001), 75.000 de persoane au vizitat „Casa Iadului”, iar 15.000 dintre acestea au ales să devină creştini.

Unele biserici5 organizează slujbe religioase, altele propun nopţi de rugăciune sau celebrează „noaptea” recoltei tocmai pentru a contracara popularitatea sărbătorii de Halloween. O biserică din SUA a propus poate cel mai creativ mod de a contra-sărbători Halloween-ul: toţi cei dornici să participe se costumează în personaje având caracteristici pozitive (de la personaje biblice până la eroi contemporani), oferindu-le trecătorilor ocazia de a afla povestea personajelor respective. Prin astfel de programe, bisericile creştine îndreaptă atenţia publicului de la fiinţele fantastice asociate forţelor diabolice spre lucruri, evenimente şi realităţi spirituale.

Chiar dacă reacţia creştină faţă de Halloween poate să difere de la o confesiune la alta, în general, din pricina conotaţiilor pe care le are sărbătoarea, referinţelor directe la spiritele necurate sau la vrăjitorie, și a promovării unei atmosfere de frivolitate, Halloween-ul va continua să fie privit cu reticenţă de către creștinii practicanţi.


1 Începând cu Papa Grigore al VIII-lea (731-741), celebrarea Sărbătorii Tuturor Sfinţilor s-a făcut, în cadrul Bisericii Catolice, pe data de 1 noiembrie.

2 Jeffrey Gantz, Early Irish Myths and Sagas, Penguin, Harmondsworth, 1981, p. 39

3 Proinsias Mac Cana, Celtic Mythology, Hamlyn, Feltham, 1970, p. 127

1 Eduardo B. Andrade şi Joel B. Cohen, „On the Consumption of Negative Feelings", Journal of Consumer Research, august 2007

2 Clive Barker, „On Horror and Subversion", Gothic Horror, St. Martin's, New York, 1998, p. 99-101

3 Belinda Goldsmith, „Haunted attractions become a screaming hot industry", Reuters, 14 octombrie 2009

4 Grace H. Ketterman, You and Your Child's Problems: How to Understand and Solve Them, Fleming H. Revell Company, 1983

5 Nicholas Rogers, Halloween - From Pagan Ritual to Party Night, Oxford University Press, 2002, p. 161-163