Chiar trebuie ca rochiile „modeste” să fie urâte?

369

La o căutare Google Images după „modest dress" (rochie decentă), rezultatele variază între rochii cu aspect de sac cu mâneci, rochii victoriene cu guler și/sau batic și rochii din materiale tip draperie.

Între toate acestea se mai strecoară și creaţii vestimentare care te fac să zăbovești cu plăcere asupra imaginii, însă diferenţele sunt atât de mari, încât par a surprinde moda unor secole diferite. Nu-i de mirare, așadar, că principiul creștin al „modestiei în îmbrăcăminte” generează confuzie printre cei care caută un ghid vizual care să îi familiarizeze cu acest concept.

Unii își caută repere la formatorii de opinie și ajung rapid la articolele din presă. Însă confuzia persistă și acolo. Un exemplu semnalat de RNS este un material din revista mormonă LDS Living: „15 rochii modeste de la Golden Globes 2014“. Analiza RNS scoate în evidenţă câteva erori logice în modul în care jurnaliștii LDS Living abordează modestia în îmbrăcăminte, arătând totodată necesitatea unor discuţii mai coerente pe această temă.

Deși consideră lăudabil demersul pozitiv al jurnaliștilor de a aborda subiectul vestimentaţiilor de la gală sub forma modelelor „așa da”, Jana Riess, autoarea care semnează analiza RNS, e de părere că materialul greșește în două puncte esenţiale.

„E ironic faptul ca o persoană să fie lăudată în mod public pentru «modestie», din moment ce un astfel de tip de atenţie subminează esenţa acestui tip de virtute”, scrie Riess (la rândul ei adeptă a credinţei mormone). „Adevăratul sens al cuvântului «modestie» are de-a face cu a nu atrage atenţia asupra ta, a fi umil, nu cu a purta sau nu rochie cu mânecuţe”, continuă jurnalista.

„În plus, revista nu face absolut nimic pentru a schimba cultura aceasta care transformă femeia în obiect. (…) Articole precum «15 rochii modeste» nu explorează ceea ce fac sau spun femeile, nici contribuţia pe care o aduc la bunul mers al societăţii. (…) Femeile prezentate în LDS Living nu sunt regizori, actori profesioniști, artiști, scriitori sau producători; sunt corpuri. Și singura alegere pe viaţă și pe moarte pe care aceste corpuri au voie să o facă privește modul în care se vor îmbrăca.”

Analiza lui Reiss se încheie într-o notă dură, lăsându-l pe cititor să se întrebe cum ar putea totuși un material care, până la urmă, e concentrat pe vestimentaţie să integreze aspecte legate de semnificaţia profesională a persoanei care poartă hainele respective. Fiindcă, de fapt, subiectul articolului îl constituiau alegerile vestimentare, nu cele de viaţă sau cele de carieră.

Cu toate acestea, unii tot vor spune că un articol precum cel din LDS Living este încă o dovadă că religia încearcă să le subordoneze pe femei, dictându-le ce să poarte și ce nu. Este o perspectivă care poate avea un corespondent în realitate. Pe de altă parte, religia este esenţialmente pedagogică: ea îl învaţă pe credincios să se dezvolte, sub toate aspectele (chiar și vestimentar), după principiile creștine. Între această caracteristică a religiei și religia tip dictatură stă raţiunea credinciosului.

Pe de altă parte, femeile s-au străduit constant să îşi fixeze etaloane nenaturale, nesănătoase şi extrem de dificil de atins, pentru a putea stabili ierarhii valorice între ele. Și nici măcar avântul emancipării feministe nu a reuşit să pună frâu competiţiei istorice pentru frumuseţe. Poate că modestia greșit înţeleasă în mediile creștine este aceeași competiţie, luptând, de data aceasta, sub blazoanele virtuţilor religioase: Cine e mai frumoasă și mai credincioasă? Sau poate că este pur și simplu o dovadă că lipsa bunului-gust dăunează chiar și principiilor sănătoase.