Cine este omul care îi trimitea zilnic devoţionalul lui Obama?

725

Joshua DuBois - 31 de ani, penticostal - e omul care îi trimite zilnic mesaje devoţionale preşedintelui american Barack Obama. Mai important decât aceasta, e omul care i-a ajutat pe democraţii americani să pună bazele unei mişcări naţionale a credinţei progresiste.

Joshua DuBois – 31 de ani, penticostal – e omul care îi trimite zilnic mesaje devoţionale preşedintelui american Barack Obama. Mai important decât aceasta, e omul care, apreciază Christian Post, i-a ajutat pe democraţii americani să pună bazele unei mişcări naţionale a credinţei progresiste.

Crescut în Bashville Tennessee, Joshua DuBois avea doar 26 de ani atunci când Obama l-a invitat să coordoneze Biroul pentru Parteneriate Religioase şi Comunitare de la Casa Albă (White House Office for Faith-Based and Neighborhood Partenerships). Aceasta după ce, în 2008, a fost însărcinat de Obama să conducă relaţiile cu reprezentanţii cultelor, în campania sa pentru prezidenţiale.

Parcursul lui DuBois cuprinde absolvirea cursurilor universitare cu Magna cum Laudae şi obţinerea un master în politici publice la Universitatea Princeton.

Presa a relatat pozitiv despre mesajele pe care i le trimitea zilnic preşedintelui Obama, dar l-a şi criticat pentru că nu a reuşit să se opună eficient conservatorilor care au protestat faţă de deciziile preşedintelui privind reforma sănătăţii.

În februarie anul acesta, DuBois a părăsit Casa Albă, pentru a se dedica profesoratului. Într-un interviu acordat NPR, el rememorează impresiile negative pe care le-a avut despre credinţa locuitorilor din Washington, atunci când s-a mutat în oraş. Pe parcursul şederii lui în capitală, DuBois a descoperit că propria lui credinţă s-a schimbat. „S-a întins şi a crescut. A fost o luptă continuă, aşa cum este pentru mulţi oameni de credinţă implicaţi în politică, de a păstra valorile şi credinţele atunci când sunt atacate. (…) Când eşti într-o campanie, prins într-o bătălie împotriva altcuiva, există ispita de a trece graniţele a pe care credinţa le pune modului în care ar trebui să te porţi faţă de ceilalţi oameni. Faptul că a trebuit să duc lupte de felul acesta, faptul că pe unele le-am câştigat, iar alte lupte interioare le-am pierdut, mi-a întărit credinţa."