Competiţie între creştinii şi ateii de pe Reddit.com

37

Creştinii şi ateii de pe forumul online Reddit.com sunt în competiţie: cine strânge mai multe fonduri pentru cauze caritabile. Creştinii o fac în spiritul Crăciunului, iar ateii în numele generozităţii umane.

Competiţia a început în 8 decembrie, când Margaret Crymes, o membră a grupul creştin de pe Reddit a propus să se strângă fonduri pentru organizaţia creştină World Vision. Dacă fiecare creştin membru al grupului donează 4,45 de dolari, cu banii strânşi se poate construi o clinică medicală pentru oamenii din lumea a treia.

După doar câteva ore, un membru al grupului ateilor de pe Reddit a postat un mesaj, declarând război între creştini şi atei pentru bunătate în lume. „Dacă creştinii construiesc un spital în lumea a treia, noi vom construi 10!"

Grupul musulmanilor de pe Reddit a intrat în „competiţie" câteva zile mai târziu.

În data de 16 decembrie, cei 105.587 de atei de pe Reddit au totalizat o sumă de 32.802 dolari. Cei 9.017 creştini de pe Reddit au adunat 11.443 de dolari, iar cei 2.224 de musulmani au strâns 360 de dolari.

„M-am speriat, la început, că toată treaba s-ar putea transforma într-un mare război… dar este doar o întrecere prietenească", a declarat Crymes.