Evenimentul fără care Crăciunul ar fi incomplet

495

Un Crăciun care nu este trăit din perspectiva celui de al doilea advent își pierde sensul. De aceea, credincioșii sunt îndemnaţi să se gândească la prima venire a lui Hristos, sosirea istorică în umanitate, pentru a putea, astfel, anticipa cea de a doua venire. Prin urmare, perioada premergătoare Crăciunului trebuie să fie un timp care să trezească în inimi aşteptarea întoarcerii lui Hristos şi amintirea primei Sale veniri.

Cuvântul „Advent” își are originea cuvântul latin Adventus, care înseamnă „sosire” și face o trimitere directă spre momentul revenirii lui Iisus Hristos. Abordând această perspectivă, scriitorul american William B. Bradshaw, într-un articol publicat pe Huffington Post, încearcă să aducă în atenţia cititorilor cele două momente fundamentale din istoria religioasă: nașterea lui Hristos (primul advent) și revenirea Sa (al doilea advent).

În opinia lui Bradshaw, Crăciunul oferă în primul rând „posibilitatea de a experimenta ceva din așteptările vechi legate de sosirea lui Mesia”. În acest sens, scriitorul se întreabă dacă „este posibil pentru noi, în anul 2013, să înţelegem și să apreciem pe deplin suferinţa teribilă și agonia pe care generaţii și generaţii de evrei au experimenta-o?”

Luând în considerare aceste așteptări agonizante și îndelungate, Bradshaw apreciază că „Adventul este marcat de un spirit de așteptare, de anticipare, de pregătire și de dor. Abia apoi vine Crăciunul!”

În teologia actuală, ambele veniri ale lui Hristos sunt corelate într-un raport intim. „Perioada dinainte de Crăciun are o dublă caracteristică: e timp de pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni şi totodată este timpul în care, printr-o atare amintire, sufletul este condus spre aşteptarea celei de a doua veniri a lui Hristos de la sfârşitul timpurilor”, spune profamilia.

Filosoful Andrei Pleșu, la lansarea cărţii Parabolele lui Hristos, abordând problematica așteptării celui de-al doilea advent, consideră că „cine trăiește prezentul doar ca prezent, fără dimensiunea ritmului mare, fără o referinţă constantă la timpul Împărăţiei, încetează să mai fie o prezenţă, adică își lasă prezentul nelocuit”. Din perspectiva scriitorului român, „prezentul trebuie trăit sub specia iminenţei, ceea ce implică o trăire a fiinţei umane simultan în două registre a timpului: în liniștea funcţională a cotidianului și în neliniștea zilei de pe urmă”.

Chiar dacă Crăciunul, ca prim Advent, este sărbătorit la nivel global, percepţiile cu privire la acest eveniment sunt, totuși, diferite, în funcţie de anumite orientări teologice. Astfel, în Bisericile Ortodoxe Orientale perioada anterioară Crăciunului este percepută ca o perioadă de post și pocăinţă pentru păcatele comise. Însă, în zona occidentală a creștinismului, primul Advent a ajuns să fie celebrat mai mult în termeni de așteptare sau de anticipare, susţine Christian Resource Institute, corelaţia cu cel de al doilea Advent fiind mult mai evidentă.

Deși abordarea Crăciunului diferă în cele două spaţii ale creștinătăţii, în schimb, problemele cu care se confruntă sunt similare. Astfel, există o diferenţă între discursul teologic și tendinţele actuale ale enoriașilor. „Mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist”, sună un mesaj alarmant al Patriarhiei Române. Același aspect îl semnala și papa Benedict care afirma că „Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială, ale cărei scântei orbitoare ascund taina umilinţei lui Dumnezeu”, exprimându-și astfel regretul pentru incapacitatea societăţii actuale de a privi „dincolo de faţada strălucitoare a acestor vremuri”. Probabil că o abordare mai puţin materialistă a primului Advent ar putea facilita crearea unor conexiuni de care societatea umană duce lipsă, revenirii lui Hristos redându-i-se locul între priorităţile unei lumi consumeriste.