Rădăcinile germane ale Crăciunului

122

Întâi au venit calendarele de advent, împodobitul bradului și căsuţele de turtă dulce. Acum au început devină tot mai populare târgurile de Crăciun. Multe din tradiţiile de Crăciun provin din ţările vorbitoare de germană. Primul târg de Crăciun a fost organizat în Stuttgart în 1962. În prezent conceptul a fost preluat și de alte ţări europene și chiar și de America. Istoria acestor tradiţii merge înapoi în istorie mai departe de creștinism.

Cu toate acestea, în mod ironic, multe din tradiţiile Crăciunului, considerate autentice, își au rădăcina în păgânism și vreme de secole au fost respinse de creștini.

Tradiţiile provin din societăţile antice din nordul Europei, care sărbătoreau cu festivităţi solstiţiul de iarnă și sfârșitul ciclului agricol. Obiceiurile lor au fost moștenite de la o generaţie la alta.

Crăciunul nu este menţionat în Biblie și nici data de 25 decembrie, ca zi de naștere a lui Isus. Iar sărbătoarea nu a fost acceptată de către Roma până în secolul al IV-lea. Cu toate acestea, datorită caracterului ei festiv, a fost respinsă de multe din bisericile protestante. În Boston a fost chiar scoasă în afara legii. Abia la mijlocul secolului XVIII a devenit o sărbătoare acceptată în societatea americană.

Târgurile de Crăciun încearcă să păstreze și să promoveze simplitatea iniţială a Crăciunului, dar cu precădere în ţările est-europene acestea s-au transformat în bâlciuri cu un aspect pronunţat comercial. Kurt Strotscher, unul din experţii și organizatorii târgului din Stuttgart este de părere că acest lucru s-a întâmplat datorită comunismului care a promovat ateismul, stingând în mare măsură astfel semnificaţiile creștine ale sărbătorii în constiinţele oamenilor.