SUA: Moş Crăciun e mai sărbătorit decât Iisus

179

Mulţi creştini sărbătoresc Crăciunul fără a considera că este o sărbătoare care îl are în centrul ei pe Iisus Christos. Este concluzia unui sondaj realizat de LifeWay Research, o organizaţie creştină din Nashville (SUA).

„Mulţi americani sărbătoresc Crăciunul ca şi când ar participa la yoga: fără să cunoască şi fără să fie preocupaţi de rădăcinile ei religioase”, a declarat Ed Stetzer, preşedintele LifeWay Research. În opinia sa, se observă o prăpastie „alarmantă” între credinţă şi comportament.

Doar 28% dintre respondenţi au declarat că le povestesc copiilor istoria naşterii lui Iisus, în timp ce 38% preferă să le vorbească despre Moş Crăciun.

„Sigur, unii spun că Iisus este motivul sărbătorii, dar şi că zeul Thor este motivul pentru care ziua a 5-a a săptămânii se numeşte Thursday (joi). Asta nu înseamnă că eu îl sărbătoresc pe Thor. Adevărul este că oamenii pur şi simplu nu deschid Evanghelia ca să citească de ce a venit Iisus”, a mai precizat Stetzer.

„Crăciunul nu mai este despre pruncul Iisus şi despre staul. (…) A fost dat jos din calendarul religios”, a declarat Barry Kosmin, director al Institutului pentru Studiul Secularismului în Societate şi Cultură de la Trinity College.

Sondajul realizat de LifeWay Research a arătat că 62% dintre cei care nu aparţin unei confesiuni creştine sărbătoresc totuşi Crăciunul. De asemenea, Crăciunul este sărbătorit şi de 89% dintre cei care se consideră agnostici, precum şi de 55% dintre cei care declară că sunt atei. Creştinilor, agnosticilor şi ateilor li se alătură în sărbătorirea Crăciunului şi musulmani şi membrii ai religiei iudaice, notează usatoday.com.

Rezultatele sondajului LiFeWay Research s-au bazat pe intervievarea a 2.110 de persoane adulte.

Un sondaj Gallup realizat pentru USA Today arată că 51% dintre americani spun că sărbătoarea Crăciunului este „profund religioasă”. Totuşi, acelaşi sondaj arată că expresia religioasă este conexată cu moduri nereligioase de sărbătorire a Crăciunului. Astfel, 89% dintre respondenţi au declarat că vor oferi daruri de Crăciun, 86% au spus că vor lua masa împreună cu membrii familiei, 80% că vor împodobi bradul de Crăciun, 79% că vor intona cântece specifice sărbătorii, 34% că vor urmări filme cu tematică biblică. Doar 28% au declarat că vor citi sau vor povesti istoria naşterii lui Iisus.