Crește numărul misionarilor mormoni

189

Numărul misionarilor mormoni (ușor de recunoscut după faptul că lucrează în echipe de câte doi și poartă uniformă cu ecuson) crește pe zi ce trece. Steven Allen, directorul Departamentului pentru Misiune al Bisericii Mormone explică de ce.

Din anul 1970, numărul membrilor Bisericii Sfinţilor din Zilele din Urmă a crescut de la 3 milioane la 15 milioane în lumea întreagă. În luna octombrie 2012 biserica avea 58.500 de misionari, iar în prezent aproape 82.000 de misionari sunt implicaţi în lucrarea de prozelitism. De pe vremea primului profet modern al bisericii, Joseph Smith, acum 180 de ani, mormonii au avut peste un milion de misionari răspândiţi în toată lumea notează pbs.org.

Unul dintre motivele creșterii numărului misionarilor este faptul că anul trecut, liderii bisericii au hotărât să reducă la 18 ani vârsta minimă a băieţilor care pot pleca în misiune și de asemenea pe cea a fetelor, de la 21 de ani la 19 ani. LConducătorii sunt convinși de faptul că mesajul Evangheliei trebuie răspândit cât mai repede în toată lumea, motiv pentru care este binevenită implicarea credincioșilor în aceată lucrare. Cu toate acestea, numărul botezurilor fiecărui misionar a scăzut. Allen spune că acest lucru este motivat de faptul că misionarii nu se grăbesc să boteze oamenii până ce nu sunt convinși că într-adevăr, aceștia sunt pe deplin convertiţi.

Misionarii mormoni sunt foarte disciplinaţi. Nu se uită la televizor și nu folosesc internetul, decât pentru a comunica prin email cu rudelor lor, o dată pe săptămână. Misionarilor nu le este permis să telefoneze acasă decât de două ori, de Ziua Mamei și de Crăciun. Ei se trezesc în fiecare zi la orele 6:30 și lucrează 12-14 ore pe zi.

Steven Allen vorbește de asemenea despre felul în care s-a schimbat prezentarea mesajului bisericii în ultima vreme. Cu câţiva ani în urmă, celor care erau pe punctul de a se converti li se vorbea mai mult despre profetul Joseph Smith și despre Cartea Mormonilor. În prezent, misionarii vorbesc în primul rând despre Iisus Christos, lucru face ca mesajul să fie mai bine primit de catolici, spre exemplu. În afară de lucrarea de răspândire a mesajului evanghelic, misionarii sunt îndemnaţi să meargă în căutarea membrilor care s-au depărtat de biserică și să-i aducă înapoi.