Hudson Taylor | Când munţii se dau la o parte

Hudson Taylor a întreprins unsprezece călătorii între Europa și China, iar misiunea sa a prosperat, având una dintre cele mai complexe viziuni de evanghelizare.

Corabia plutea liniștită pe întinderea nesfârșită de ape, oferind echipajului ocazia unui răgaz după lungile confruntări cu valurile. Vasul plecase din Liverpool pe 19 septembrie 1853 și, după 5 luni, încă nu ajunsese la destinaţie. În depărtare începeau să se vadă stâncile din jurul ţărmului și căpitanul aștepta să treacă repede prin nordul Noii Guinee pentru a ajunge în sfârșit la destinaţie.

Deodată însă, vântul se domoli cu totul, iar corabia începu să fie dusă de curenţi spre ţărm, într-un dans macabru, din care toată priceperea echipajului nu reușea să o oprească. Focurile localnicilor de pe ţărm erau de rău augur, iar căpitanul, îngrijorat, stătea de vorbă cu singurul pasager al corabiei, un tânăr uscăţiv de nici 22 de ani, mărturisindu-i neputinţa sa și iminenţa dezastrului. Tânărul îl privi hotărât în ochi și îi ceru permisiunea de a se retrage împreună cu ceilalţi 3 creștini de pe vas pentru câteva momente de rugăciune. Ceea ce a urmat a fost ultima confirmare că trebuiau sa ajungă la destinaţie.

Vântul a revenit în mod neașteptat, și, pe 1 martie 1854, corabia a ajuns în portul Shanghai. Tânărul pasager era Hudson Taylor, despre care se va spune mai târziu că „niciun misionar din secolul al XIX-lea, până la Apostolul Pavel, nu a mai avut o viziune atât de largă și nu a conceput un plan de evanghelizare a unei zone atât de extinse ca Hudson Taylor“.[1]

Hudson Taylor s-a născut pe 21 mai 1832, în familia lui James Taylor. James, care locuia în Barnsley, un mic orășel industrial din centrul Angliei, o cunoscuse pe viitoarea sa soţie, Amelia, în 1824, când s-au și logodit, dar a așteptat până și-a putut deschide propria farmacie și abia apoi s-a căsătorit, în 1831. După nuntă s-au rugat în mod special lui Dumnezeu pentru un fiu și au promis că îl vor încredinţa Domnului pentru a fi misionar. Micuţul Hudson s-a dovedit a fi un copil inteligent și cuminte, reușind să înveţe să citească de la vârsta de 4 ani și uimindu-i pe cei din jurul său cu un vis neobișnuit – să devină misionar în China. În mare parte, visul acesta era rodul discuţiilor din familie și al unei cărţi despre China scrise de Peter Parley (Tales about China and Chinese), pe care familia lui James Taylor o învăţase aproape pe de rost.

Fire destul de bolnăvicioasă, Hudson Taylor a învăţat carte mai mult de la mama sa. Abia la vârsta de 11 ani a mers la o școală publică și, pentru prima dată, și-a pus semne de întrebare legate de credinţă și de Dumnezeu. Mulţi ani, gândurile acestea aveau să se lupte cu consecvenţă în mintea lui, până când, uimit de minunea iertării lui Dumnezeu și de dragostea Sa, descoperite într-o mică scriere din biblioteca lui James Taylor, Hudson a hotărât să își pună viaţa la dispoziţia acestui Dumnezeu iubitor și să se pregătească pentru a fi misionar în China. Avea 17 ani, și pentru prima dată știa sigur ce avea să facă în viaţă.

Visul însă părea copleșitor de mare pentru copilul unui farmacist provincial, fără o sănătate de invidiat și fără mijloace financiare care să îi asigure un viitor confortabil. Dar nu și pentru Dumnezeul său. Hudson a decis să își facă partea lui, lăsând neputinţele în seama lui Dumnezeu.

„Înainte de a avea copii, mă gândeam că Dumnezeu nu mă va uita. De când am devenit tată, am învăţat că Dumnezeu nu poate să mă uite.” Hudson Taylor

Din 1851, a început să studieze medicina și să exerseze dependenţa de Dumnezeu așa cum văzuse în viaţa lui George Müller – pe vremea aceea Müller întreţinea 100 de orfani și se ruga lui Dumnezeu să poată ajuta 1000. Când a auzit că la Londra este un misionar proaspăt întors din China, Hudson a plecat împreună cu sora lui să îl cunoască personal și să afle mai multe despre teritoriul unde spera sa ajungă și el cât mai curând. Misionarul i-a răspuns cu plăcere la întrebări, dar a fost sceptic în privinţa succesului evanghelistic printre chinezi al unui european cu ochi albaștri și păr blond.

Hudson însă nu se îndoia de chemarea sa. În 1852 și 1853 a continuat studiile medicale la Londra și, cu sprijinul unei societăţi misionare, a decis ca, în toamna anului 1853, să plece în sfârșit spre China. Astfel, pe 19 septembrie 1853 (la 21 de ani), Hudson Taylor se îmbarca împreună cu echipajul vasului Dumfries și pornea în cea mai mare provocare a credinţei de până acum.

Misionar în China

Odată ajuns în Shanghai, Hudson s-a descoperit singur pe străzile unui oraș necunoscut, măcinat de răscoale, în căutarea persoanelor pentru care avea scrisori de recomandaţie de la Londra. A fost șocat să afl e că misionarul pe care îl căuta tocmai plecase în America, iar un altul, unul dintre foarte puţinii creștini din oraș, murise înainte de sosirea lui. A găsit totuși sprijin și găzduire la o misiune britanică, unde a fost primit de doctorul Lockhart. Se simţea neașteptat de singur, într-o lume rece, predicator fără autorizaţie, medic fără diplomă universitară, mistuit de gândul unei misiuni necunoscute, înconjurat de o limbă necunoscută și de o cultură neînţeleasă.

Mai întâi a învăţat limba chineză. În fiecare zi, după cum mărturisește în jurnal, timp de 7 ore studia limba ţării pe care spera să o câștige pentru Dumnezeu. A reușit să facă progrese serioase și, în toamna anului 1854, a început să colinde în jurul orașului, vorbindu-le oamenilor și alinându-le durerile. Pe 16 decembrie 1854, a pornit prima călătorie în interiorul Chinei. În călătoriilor sale misionare, de obicei Hudson mergea împreună cu un coleg misionar și căuta să aline cât mai mult durerile localnicilor, fără a atrage atenţia și fără a aduna grupuri mari în jurul lor. Aveau cu ei mici extrase din Biblie în limba chineză, pe care le ofereau cu plăcere celor interesaţi. Corespondenţa cu familia și cu societăţile misionare din Londra era singura legătură cu lumea pe care o lăsaseră. O lume care îi privea cu uimire și preocupare.

Veștile primite din Europa că aveau să vină și alţi misionari l-au făcut pe Hudson și pe colaboratorii săi să se gândească la un centru misionar cu școală și dispensar, un loc ce se putea apoi multiplica pretutindeni în interiorul ţării. Era iarăși un vis al credinţei; banii pe care îi primeau de la Londra o dată pe trimestru nu ajungeau nici pentru hrana de fiecare zi, astfel că hainele le erau uzate și mijloacele de trai, foarte reduse. Dar nu era prima dată când plănuiau prin credinţă și nici ultima când Dumnezeu avea să îi ajute.

În august 1855, după mai multe călătorii misionare în interiorul Chinei, Hudson Taylor a luat o decizie radicală – seara a chemat un frizer, care i-a ras părul, lăsându-i doar un smoc ce avea să fie împletit asemenea portului local, și-a schimbat hainele, iar dimineaţa era de nerecunoscut pentru colegii săi misionari. Se identifica astfel cu poporul în mijlocul căruia venise, și efectele au fost uimitoare. Totuși schimbarea aceasta nu a fost privită cu ochi buni de tovarășii săi europeni, care vedeau în gestul lui Hudson o abdicare de la demnitatea englezească specifică. Dar schimbarea în bine a atitudinii chinezilor faţă de el însemna o bucurie ce întrecea cu mult neajunsurile. Mai târziu, unii dintre colaboratorii săi aveau să adopte şi ei portul chinezesc, așa cum s-a întâmplat cu Burns, celebrul predicator scoţian, cu care Hudson a plecat în decembrie 1855 spre satele din centrul Chinei.

Hudson s-a căsătorit cu Maria Jane Dyer, orfana unui pastor misionar din Penang, una dintre cele mai mari insule din Malaezia. Primul copil al noii familii, care s-a născut la sfârșitul anului 1858, a murit imediat după naștere, iar în 1859 s-a născut Grace, fiica ce le va readuce bucuria în casă și speranţa în inimi.

În 1860, Hudson a hotărât să se întoarcă împreună cu familia în Anglia, unde va reuși să traducă Noul Testament într-un dialect chinez, își va lua diploma la Royal London Hospital, va scrie o carte despre China și va călători prin toată Anglia pentru a povesti despre misiunea chineză. Cu această ocazie, îl cunoaște pe Spurgeon, vestitul predicator din Londra, care îi va deveni prieten și susţinător pentru tot restul vieţii.

Înapoi spre China

Pentru că nu putea sta prea mult departe de locul misiunii sale, în 1866, Hudson a plecat din nou spre China, împreună cu familia sa. Vasul a ajuns în 4 luni, ceea ce era fără îndoială un record de viteză pentru acel timp. Bucuria de a vedea un interes tot mai mare din partea localnicilor pentru lucrarea lor avea să fi e umbrită de două mari pierderi – Grace a murit de meningită în 1868, iar doi ani mai târziu Hudson s-a despărţit și de soţia sa și de ultimul lor copil, Noel. Moartea Mariei și cea a copilului l-au descurajat pe Hudson, care a simţit nevoia să se întoarcă pentru o vreme la Londra. Nu era totuși un sfârșit de drum. Hudson Tayler nu era un învins. În 1871 s-a recăsătorit cu Jennie Faulding, și ea multă vreme misionară în China, și împreună au dus visul mai departe.

„Dumnezeu ne trimite un adevărat val al încercării. Poate ne-am umfla de mândrie sau am fi în pericol să ne pierdem viaţa spirituală și puterea, dacă succesul n-ar fi însoţit de încercări.” Hudson Taylor

În 1872 s-au întors în China. De-a lungul vieţii, Hudson Taylor a întreprins unsprezece călătorii între Europa și China, iar misiunea sa a prosperat. În 1885, în Misiunea Chineză lucrau 225 de misionari, erau 59 de biserici și peste 1.600 de localnici se declarau creștini. În 1887 Hudson Taylor s-a rugat pentru 100 de misionari și 50.000 de dolari. S-au înscris 600 de candidaţi și s-au strâns peste 100.000 de dolari.

În 1888, fiind în Anglia, Hudson se pregătea să se întoarcă în China, însă datorită unei invitaţii din partea faimosului predicator Charles Moody, a ales să facă drumul acesta trecând prin America. Credea că va fi o vizită scurtă, dar predicile și experienţele misionare au stârnit un așa interes încât a rămas acolo pentru aproximativ 3 luni. A primit o mulţime de donaţii pentru Misiunea Chineză, deși nu a cerut niciun dolar de la nimeni. Nu mai puţin de 40 de tineri americani vor pleca împreună cu el ca misionari pentru China.

Întâmplările de felul acesta nu au fost singulare în viaţa sa. Fiecare lună din viaţa lui Hudson Tayler aducea cu ea un eveniment notabil. Anul 1904 l-a găsit în Elveţia. Era alături de soţia sa, bolnavă de cancer, pe patul unui sanatoriu. Jennie Faulding a murit în 1904, iar Hudson Taylor s-a reîntors în China, pentru a unsprezecea călătorie misionară. Pe 3 iunie 1905, în timp ce scria corespondenţa lui nesfârșită, i s-a făcut rău și, după scurt timp, a murit în mod neașteptat. La moartea sa erau în China 205 centre misionare, 800 de misionari activi, 700 de lideri locali instruiţi și peste 125.000 de chinezi se declarau creștini. Astăzi, estimările vorbesc de peste 70 de milioane de creștini în China. Totuși numărul lor exact pare a fi mult mai mare, pentru că datele furnizate oficial îi cuprind doar pe cei din bisericile creștine recunoscute de stat. Totuși, faţă de numărul populaţiei chineze, creștinii sunt o minoritate.

Pe 17 martie 2009, The Gospel Herald anunţa moartea reverendului James Hudson Taylor III, la Hong Kong, și amintea că „fără regrete, dar mânaţi de o dragoste adâncă pentru China, 5 generaţii din familia Taylor și-au dedicat viaţa misiunii lui Christos în China, în ultimii 180 de ani“. O frumoasă împlinire a cuvintelor angajamentului lui Hudson Taylor: „Eu și toată casa mea vom sluji Domnului.“

Citește și: Vechiul Testament și Noul Testament | Unitatea Scripturii