Biblia are 66 de cărţi scrise de autori diferiţi pe parcursul a circa 1.500 de ani. Există totuși o temă comună, un laitmotiv? Dacă da, care este acesta? Există un Dumnezeu al Vechiului Testament și un Dumnezeu al Noului Testament?
Fiecare dintre cele 66 de cărţi ale Bibliei reflectă personalitatea, locul, timpul și cultura în care a trăit autorul ei. În funcţie de acești factori, ele diferă în ceea ce privește tema abordată, stilul scrierii și exprimarea. În Biblie găsim istorie (Geneza, Iosua, 1-2 Samuel, Faptele apostolilor), legislaţie (Leviticul, Deuteronomul), poezie (Iov, Psalmii, Cântarea cântărilor), scrisori (epistolele pauline, petrine, ioanine), evanghelii, profeţie clasică (Ieremia, Osea, Zaharia), colecţii de maxime și zicători (Proverbele), cărţi apocaliptice (Daniel, Apocalipsa). Desigur, o singură carte poate să cuprindă și proză, și poezie, și profeţie, așa cum sunt, de exemplu, cărţile Numeri sau Isaia.
În ciuda diversităţii menţionate, cărţile Bibliei pot fi reunite sub o singură tutelă tematică. Ele expun întâlnirile lui Dumnezeu cu omul, realizate din iniţiativa lui Dumnezeu, în scopul îndrumării omului spre realizarea planului divin. În toată Biblia observăm o continuă chestionare a omului cu privire la poziţia pe care o are faţă de așteptările lui Dumnezeu. Această chestionare presupune îndrumare, încurajare, avertizare, pedeapsă, recuperare.
Există o ruptură între Vechiul Testament și Noul Testament?
În contextul diversităţii culturale și istorice din care provine textul biblic, este dificil pentru cititorul modern să accepte prevederi și acţiuni care vin chiar din partea lui Dumnezeu. Distrugerea lumii prin potop (Geneza 7:10-23), nimicirea Sodomei și a Gomorei (Geneza 19:12-29), distrugerea popoarelor Palestinei antice (Deuteronomul 20:6,17) sau pedepsele pentru încălcarea anumitor porunci nu sunt ușor de înţeles pentru cititorul familiarizat cu drepturile omului și cu legislaţia protecţionistă de astăzi.
Dar aceste relatări biblice au ridicat întrebări încă din Antichitate. De pildă, Marcion (†154) a văzut un contrast atât de mare între Vechiul Testament (VT) și mesajul lui Iisus încât a postulat existenţa a doi Dumnezei: „Dumnezeul VT nu era același cu Cel al Noului Testament (NT); Divinitatea VT era un Dumnezeu al mâniei, iar Cel al NT era un Dumnezeu al iubirii; Cel din VT a adus robie, iar Dumnezeul NT a vestit libertatea prin Hristos; legea VT era în opoziţie cu Evanghelia NT; Mesia prezis în VT nu putea fi același cu Mesia din NT.”[1] În consecinţă, Marcion a eliminat întregul Vechi Testament din numărul cărţilor cu autoritate pentru creștini și o bună parte a cărţilor Noului Testament.
Propunerea drastică a lui Marcion nu este o soluţie acceptabilă pentru înţelegerea Bibliei. O cunoaștere a mesajului biblic în contextul literar imediat și studierea istoriei și culturii în care a fost scrisă Biblia sunt imperioase în rezolvarea multor ambiguităţi de acest fel. Pe lângă acestea, trebuie avut în vedere că, în spatele acţiunilor punitive divine, există anumite principii care pot fi deduse din Scriptură:
- Dumnezeu nu acţionează din impuls, ci doar conform unei legislaţii;
- Dumnezeu Își expune așteptările, informează, educă și atenţionează;
- Dumnezeu oferă timp generos de revizuire;
- Omul alege continuu și deliberat să acţioneze contrar indicaţiilor divine;
- Dumnezeu nu este părtinitor, ci are aceeași măsură pentru toţi oamenii;
- Ori de câte ori distruge totul, Dumnezeu îi salvează pe cei care acceptă scăparea (Noe, Lot, Rahav, cetatea Gabaon).
Fie că este vorba despre popoare păgâne sau despre oameni credincioși, ca Moise sau David, Dumnezeu are aceeași atitudine faţă de abaterile umane. De reţinut că fiecare dintre aceștia a comis păcatul cunoscând bine legile și prevederile divine. Chiar și în cazul potopului (Geneza 5:5-7), al Sodomei și al Gomorei (Geneza 18:16-33) sau al popoarelor canaanite (Geneza 15:16) a existat un timp de har și de cercetare din partea lui Dumnezeu și o decizie premeditată din partea oamenilor de a se opune voinţei divine. Cu toate acestea, chiar și cele mai vehemente mesaje veterotestamentare au mai degrabă rolul de a atenţiona și de a preveni fapte reprobabile decât de a pedepsi în mod crunt abaterile. Aici pot fi menţionate cazurile regilor Ahab (1 Regi 21:27-29) și Manase (2 Cronici 33:12-13), care, deși au fost vinovaţi de păcate grave, au fost iertaţi de Dumnezeu după ce s-au pocăit.
Biblia nu este scrisă ca un manual în care să vedem secvenţial ipoteza, demonstraţia și concluzia. Mai degrabă, ea este o carte complexă, cu unele semnificaţii ce se dezvăluie imediat cititorului, dar și cu teme ce își arată înţelesul în desfășurarea întortocheată a cursului naraţiunii și a evenimentelor descrise. Faptul că, timp de milenii, a fost o sursă de cunoaștere pentru omenire, continuând să fie relevantă pentru omul contemporan, demonstrează că Biblia poartă răspunsuri la întrebări pe care omul nu poate să nu și le pună.
Te-ar putea interesa și: De ce să citești Biblia
