Jumătate din populaţia lumii crede în Dumnezeu

720

Teoriile despre secularizarea accentuată a lumii moderne sunt contrazise de un sondaj internaţional, care arată că mulţi oameni cred în Dumnezeu. Peste 50% din populaţia lumii crede în Dumnezeu sau într-o fiinţă supremă. De asemenea, credinţa în diverse forme de viaţă după moarte este prezentă la un procent semnificativ din populaţia planetei.

Concluzia reiese din ultimul sondaj realizat de Ipsos Social Research Institute (ISRI), o companie care realizează studii la nivel internaţional, informează Reuters.

Sondajul a arătat că, pe lângă cei 51% care îşi afirmă credinţa în Dumnezeu sau într-o entitate supremă, există şi 17% care nu ştiu ce să creadă şi încă 18% care nu cred în existenţa lui Dumnezeu. Peste jumătate dintre persoanele intervievate şi-au exprimat părerea că există o formă de viaţă după moarte, în timp ce 26% au declarat că nu ştiu dacă sau ce se întâmplă după moarte. Un procent de 23% dintre respondenţi au declarat că ei cred că moartea înseamnă încetarea completă a existenţei, respectiv că nu mai urmează nimic după moarte.

„Multora li se pare că trăim într-o lume seculară, dar acest sondaj arată cât de importantă este viaţa spirituală pentru un număr atât de mare de cetăţeni ai planetei, jumătate dintre aceştia declarând că ei cred într-o fiinţă spirituală şi, tot cam atâţia, afirmând că ei cred într-o formă sau alta de viaţă după moarte", a declarat Bobby Duffy, manager al ISRI.

Duffy a subliniat şi faptul că un procent semnificativ dintre cei intervievaţi s-au arătat nesiguri în privinţa existenţei lui Dumnezeu, a unor realităţi spirituale sau a unei forme de viaţă după moarte. Prin urmare, numărul celor care declară că nu cred în Dumnezeu şi care nu sunt interesaţi de dimensiunea spirituală a vieţii este mult mai mic comparativ cu al celor care cred şi al celor care nu au încă o convingere/opinie în acest sens.

Procente foarte mari cu privire la credinţa în Dumnezeu sau într-o fiinţă supremă s-au înregistrat în Indonezia (93%), Turcia (91%), Brazilia (84%), Africa de Sud (83%) şi Mexic (78%). În schimb, cei mai mulţi dintre cei care nu cred în Dumnezeu s-au înregistrat în Franţa (39%), Suedia (37%), Belgia (36%), Marea Britanie (34%) şi Japonia (33%).

Sondajul a fost realizat în 23 de ţări, fiind chestionate 18.829 de persoane.

Trăim în „cea mai captivantă perioadă a creştinismului… de după primul secol" al erei creştine, afirma autorul american Philip Jenkins , în februarie. El sublinia că la scară globală, şi în special pe continentele african, asiatic şi sud-american, are loc o „revoluţie religioasă", o răspândire a religiei creştine care va face ca, în următoarele 3 sau 4 decenii, creştinismul să fie religia dominantă în multe ţări ale lumii.

(Foto: webblr.es)