Lupta unui teolog pentru propria credinţă: „Luminile s-au stins pentru o vreme“

525

Cu aproape opt ani în urmă, prof. Richard Lischer a primit un telefon care avea să-i sfâșie inima și să-i pună credinţa la încercare. Era fiul lui, un avocat de succes, care-i spunea scurt: cancerul a revenit. Cele 95 de zile agonizante în care tatăl a asistat neputincios la suferinţa fiului, în timp ce tumorile i-au invadat organismul și l-au învins, au devenit subiectul unui volum de memorii elocvent, despre credinţa care trece testul suferinţei: Popasuri ale inimii.

Durerea ca subiect de biografie e ceva obișnuit. Totuși, acest volum, scris de un profesor de omiletică de la Duke Divinity School, nu doar că surprinde agonia prin care trece o familie îndoliată, ci oferă și o mărturie impresionantă despre o credinţă care e testată la extrem, dar supravieţuiește, scrie Religion News.

Călătoria lui spirituală, scrie Lischer, l-a purtat de la „ura plină de amărăciune” care l-a ros, făcându-l să simtă că a fost „jefuit”, până la „durerea liniștită” care afirmă: „Acesta a fost fiul meu, și sunt recunoscător pentru el”.

În esenţă, Popasuri ale inimii e o poveste de dragoste dintre un tată și un fiu. Fiul era avocat stagiar în statul Carolina de Nord, soţ și viitor tată, când un control medical a scos la iveală recidiva unui melanom, de data aceasta sub forma unor leziuni multiple, inoperabile. Avea 33 de ani.

Tatăl, profesor la o școală teologică și expert în predicarea lui Martin Luther King Jr., era privit ca păzitorul credinţei în familie. Cu toate acestea, după cum relatează cartea, pe măsură ce boala fiului său, Adam, a progresat, rolurile s-au inversat. În ultimele trei luni, Adam și soţia sa mergeau regulat la biserică, citeau Biblia și recitau din Psalmi. Tatăl, în schimb, și-a înlocuit cartea de rugăciuni din birou cu un Dicţionar.

Nu se poate spune că și-a pierdut credinţa, mărturisește el, ci doar că „luminile s-au stins pentru o vreme”. „Nu pot să accept platitudinile clasice pe care unele persoane religioase le folosesc”, spune teologul. „«Dumnezeu va avea grijă de el» sau «Planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna cele mai înţelepte». Sună a vorbe goale. Dar asta nu înseamnă că nu am încredere în dragostea lui Dumnezeu.”

Într-o vreme când credincioșii și necredincioșii sunt izolaţi prin polarizare extremă, Lischer oferă o alternativă: credinţa care permite îndoiala. „E dispus să-și arate vulnerabilitatea, iar acest lucru face cartea puternică”, afirmă Heidi Neumark, pastor al Bisericii luterane Manhattan’s Trinity.

După moartea fiului lor, Lischer și soţia sa, Tracy, au citit scrisorile lui Dietrich Bonhoeffer, în care teologul ucis de germanii naziști a scris despre prăpastia care îi separă pe cei îndoliaţi de ceilalţi oameni. Dumnezeu, în viziunea lui Lischer, menţine prăpastia deschisă, în ciuda durerii, pentru că nu intră în atribuţiunile Lui să fie garantul fericirii și siguranţei, aici, pe Pământ. În schimb, crede Lischer, Dumnezeu, manifestat în persoana lui Iisus, poate fi găsit în adăposturile pentru oamenii străzii, în celulele de închisoare și în saloanele de canceroși. Dumnezeu nu trăiește „în trupurile glorificate la care privim cu speranţă”, scrie el, făcând referire la rugăciunile pentru vindecarea fiului său, „ci în trupurile acelora care suferă”.

După aproape opt ani, Lischer încă respinge truismele. Faptul că Adam nu mai poate niciodată să pieptene părul fiicei sale sau să-i citească povești de noapte bună îi va crea întotdeauna simţământul că ceva e rău, că nu e cum ar trebui să fie. Dar, adaugă el, „atunci când privești lucrurile în perspectivă, credinţa îţi spune că există întotdeauna ceva bun în darurile lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat e teribil. Dar faptul că el a fost aici, în această lume, e un lucru bun.”