În căutarea frenetică după răspunsuri sau confirmări miraculoase, uităm adesea că cele mai profunde miracole se ascund în detaliile aparent banale ale vieţii noastre.
Miezul nopţii. Lipit de un radio cu lămpi, căutam muzică pe unde scurte. Nu orice muzică. Ce era mai nou și de top. LP[1]-uri care să-mi dea o inflorescenţă de sentimente.
Pe vremea comunismului uniformizant, din care făceam parte, nedorind să am parte de el, la cei 17 ani ai mei, căutam o evadare în alternative din alte surse, chiar dacă erau contestate. Regimul acelor vremuri era preocupat de o cultură monocoloră, searbădă, care să slăvească politicul anacronic și represiv. Eram total în opoziţie, dar în ascuns. Deci, haihui, pe unde scurte, ca să dau de muzica mea preferată de opoziţie, capitalistă. Sonorul era dat cât mai jos, ca să nu-i alertez pe părinţi, care și ei contestau valorile din Vest. Când se pierdea postul, îl căutam până restabileam audiţia, și așa nu prea grozavă. Obosit de-atâta ascultat și căutat, mâna a alunecat de pe buton.
Deodată, am intrat într-un vis nepământean. Se făcea că dirijam un cor de îngeri. Toţi, în alb. Și eu de asemenea. Muzica pe care o auzeam și o dirijam nu avea termen de comparaţie cu ceva similar de pe Pământ. În primul rând, era de o armonie de nedescris. Apoi, melodia aceea celestă intra în corpul meu, ca și când eram tot numai o ureche. O pace și o bucurie pline de nou și de originalitate m-au invadat cu o forţă lipsită de agresivitatea impunerii. Și m-am trezit! Uluit și cu o respiraţie accelerată, am concluzionat: faţă de muzica din vis, melodiile de pe unde scurte erau întunecate și morbide. Nu excelam în credincioșie. Deși eram dintr-o familie de creștini practicanţi, experienţa mea cu Dumnezeu era subţire, aproape insesizabilă. Rugăciuni șablon, prezenţă corporală la biserică, absenţă aproape totală sufletește. Cântam, spuneam poezii, ca să fie auzite de alţii, nu și de mine. Și a venit acest vis. M-a răvășit! M-am trezit spunând o rugăciune adevărată și plină de simţire: „Doamne, dacă exiști, mai dă-mi încă o dată visul!” Și mi l-a dat din nou. În același rol de dirijor. În aceleași haine albe. Cu același decor melodic imposibil de descris. Cum să uiţi o asemenea teofanie? De atunci, am început să caut… minuni!
Așteptări neonorate
Deci există! Și are lucruri nemaipomenite să-mi dea! Dacă Îl rogi, îţi răspunde și îţi dă! I-am cerut încă o dată visul, și mi l-a dat. Înţelegi ce vreau să spun? Se deschide o viaţă cu cereri și cu răspunsuri supranaturale venite de la Cel ce poate totul. Am simţit că Dumnezeu vrea să-mi configurez o viaţă de creștin marcată de ascultare faţă de El. Am devenit mai activ în biserică. Am început să mă rog în public. Comentam unele texte biblice, spre bucuria fără margini a părinţilor mei. Îmi făceam norma de citit din Biblie, ca monedă de schimb pentru ce aveam de cerut prin rugăciune. Și acum: „Doamne, mărește-mi mușchii, care sunt prea anemici, și dă-mi o constituţie mai robustă, ca să nu îndrăznească cineva să mă umilească!” Și nu mi-a dat! I-am cerut, nu doar o dată, pe când făceam autostop, să-mi dea o mașină de ocazie în cinci minute, care să mă ducă la destinaţie, și nu mi-a dat. Adică mi-a dat după trei ore de stat în ploaie sau în soare. Nu s-a pus! L-am rugat să orchestreze o atmosferă romantică și să determine să vină la mine o fată pe care o aveam în ascunsul inimii, dar a ieșit pe dos. L-am implorat să-mi ia durerile cumplite de gastrită în ziua în care mi s-a părut că sunt mai credincios și mai bun, dar rugăciunea mea a fost ignorată. I-am cerut să-mi garanteze reușita la facultatea dorită, dar degeaba. Am reușit la o facultate tehnică, care nu mi-era atât de dragă. M-am rugat cu insistenţă să-mi facă favorul de a face armata la o unitate unde să nu am sarcini grele, și parcă nici nu m-a auzit. Am ajuns în armată la geniu, care de altfel însemna muncă în construcţii. Părinţii mei nu au avut posibilităţi pentru a-mi satisface unele dorinţe ale căutării vârstei mele. „Doamne, fă să găsesc o sumă mare de bani sau să dau de o comoară, să-i scap pe ai mei de sărăcie și să-mi iau și eu ce cred că mă aranjează!” Răspunsul: zero!
I-am cerut doar lucruri rezonabile. De mi-ar fi răspuns, măcar parţial, la unele doleanţe de criză, nu deveneam mai credincios? Eram sigur că există! Dar eram și confuz! Ce face cu puterea Lui nemaiîntâlnită? De ce nu vrea s-o folosească atunci când i-o cer? Cu un clip de muzică cerească nu se face o credincioșie mare! Așa că înapoi la muzica de pe unde scurte!
În căutarea minunii de a fi cel mai bun
Aș vrea să fi știut la 20 de ani că:
|
Tinereţea, în cele mai multe ipostaze, curtează un imperativ: Fii fenomenal! Epatează! Uimește publicul! Performează! Elipsează-ţi concurenţii! Mergi pe apă ca pe asfalt! Fii un miracol! Ești slab? Atunci poţi să dărâmi un colos prin pricepere și tehnici speciale de luptă. David cum a făcut cu Goliat în relatarea biblică? Ești neatractiv și șters? Poţi să te împrietenești și să te căsătorești cu cea mai frumoasă fată din lumea ta cunoscută. Cum? Printr-o performanţă pe care nu o are nimeni și care te lansează ca erou de neegalat. (Vezi o duzină de fotbaliști care, trăgând bine la poartă, au prins în plasa materialist-sentimentală fete de o rară frumuseţe.) Ești sărac și de condiţie socială contestată? Poţi accede la milioane de euro într-o lună printr-o magie managerială uimitoare. Filmele de viziune magică trag la foc automat vise incredibile, injectând speranţe în a fi ce n-ai mai fost. Desenele animate gem de mister și minuni, sugerând implicit că orice copil poate zbura, aruncându-se de la etajul 8. Preocuparea de a arăta bine pe dinafară și de a face ceva de imens răsunet ocupă orizontul celor din divizia tinereţii, cu reale disponibilităţi de afirmare. Printre ei am fost și eu!
Supranaturalul… natural
| În Biblie găsești evenimente supranaturale care te surprind și te captivează: de la creaţia ex nihilo[2] la abateri de la legi cunoscute, pentru un timp, de la învestire cu puteri fără precedent la vindecări uimitoare, de la profeţii la manifestări ale naturii chemate special să se exprime într-un mod dramatic, și multe alte minuni transmiţând mesaje specifice unor nevoi imperioase. Toate vorbesc despre un Creator care a căutat să-Și afirme prezenţa și să-Și transmită voinţa prin oamenii care I-au fost loiali și care s-au dedicat misiunii la care au fost chemaţi. |
Surprinzător, Însuși Fiul lui Dumnezeu, care S-a materializat în postura umană pentru a ne explica pe viu caracterul plin de dragoste al Dumnezeirii, nu a mizat pe minuni. Minunile care exprimau fenomenalul le-a lăsat să fie dovezi ale divinităţii Sale sau ale atitudinii Sale faţă de suferinţă și moarte, dar pe unele chiar le-a înăbușit, încercând să le ascundă. Acea credinţă salvatoare, pe care Iisus căuta să o definească, nu era suportul și argumentul pe care să se clădească o viaţă după cerinţele divine. Creștinismul autentic clădit prin schimbarea naturii umane corupte se face prin cunoașterea voinţei lui Dumnezeu exprimate prin Cuvântul revelat (Ioan 1:14), care lucrează prin Duhul Sfânt minunea interioară: schimbarea de la degradare morală la înnoire a minţii și a inimii.
Această căutare a schimbării (Romani 12:2) nu este o preocupare nativă a omului, ci o manoperă supranaturală, pe care Creatorul dorește cu pasiune să o producă în viaţa celor care I-o cer. Centrarea pe sine, pe când eram aproape de prima decadă a vieţii, nu presupunea parcarea irascibilităţii, a gusturilor ilicite, a comportamentului duplicitar sau a dublei personalităţi. Le vedeam la alţii, le continuam la mine. Să trăiești bunătatea inspirându-i pe alţii la bine, să guști iubirea cerească necondiţionată, să fii transparent și deci să trăiești adevărul moral, în ciuda pierderilor materiale și a știrbirii renumelui, iată minuni fundamentale, care se clădesc în ascuns, într-o relaţie plină de certitudini cu Dumnezeu. Un fel de miracol al obișnuitului dorit declarativ, dar amânat. De aici pacea, bucuria nemărginită, absenţa oricărei frici, siguranţa continuităţii vieţii dincolo de pragul inexorabil al somnului morţii.
Mărturisesc că nu am auzit dorinţa aprigă a Învăţătorului din Nazaret la vârsta când aveam nevoie în modul cel mai acut de peisajul vieţii Lui, pentru a fi o sursă binefăcătoare pentru alţii. Dacă L-aș fi cunoscut în ordinea corectă a priorităţilor, binele ar fi fost multiplicat de mii de ori, iar tinereţea ar fi fost la culmea elocvenţei ei. Mai târziu, a trebuit să răscumpăr vremea, dar am pierdut substanţial, întârziind la întâlnirea cu El, stând prea mult pe unde scurte. Acum, iau meditaţii de dirijat de la Maestrul universului, pentru a treia întâlnire cu corul de îngeri.
George Uba are 70 de ani. Este pastor pensionar, fondator al Asociaţiei „Ridică-te și umblă!”, cu o misiune specială pentru persoanele cu dizabilităţi. În preajma vârstei de 20 de ani, trăia două dezamăgiri: prima – eșecul la examenul dat la Facultatea de Psihopedagogie; a doua – plecarea în armată la cea mai detestată armă, geniu. Abia câţiva ani mai târziu a trăit apropierea de Dumnezeu într-o manieră pe care o descrie ca „pasionantă”.
