A trăi o zi după planul lui Dumnezeu este o idee bună pentru început. Dar a învăţa să trăiești o astfel de zi în fiecare zi este altceva.
De obicei, întrebăm pentru că avem nevoie reală să știm. Iar Dumnezeu a lăsat în lumea noastră o posibilitate de comunicare cu El. De aceea, primele ingrediente ale proiectului fiecărei zile trebuie să fie rugăciunea și studiul Bibliei. Parcă știai asta, nu-i așa? Rugăciunea este mijlocul prin care ne consfătuim cu Dumnezeu, „dezvăluindu-I” nedumeririle, dorinţele și nevoile noastre; iar Biblia este revelaţia lui Dumnezeu pentru toată viaţa.
Noi trăim viaţa nu ca pe un calup, ci felie cu felie, câte una pe zi. Iisus spunea: „Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34). Prin urmare, este înţelept să te concentrezi pe ziua de astăzi, să nu fii stresat cu gândul la viitor. Dar, dacă nu ai un proiect de viaţă, de viitor, probabil nu vei ști ce să faci cu o zi și cu încă o zi.
Avem o viaţă care se măsoară în câteva decenii, și te asigur că este foarte scurtă și trece repede. De aceea, proiectul unei zile exemplare, o zi așa cum ar vrea Dumnezeu să o trăiești, s-ar putea numi proiectul-efemeridă, sau proiectul-fluturaș.
Dacă te gândești că vei trăi o sută de ani sau dacă, tânăr fiind, privești în viitor anii bătrâneţii ca fiind foarte departe, atunci ce vei face într-o zi va fi din perspectiva trăirii clipei: să faci ceva care să te satisfacă pe tine însuţi. Dar, dacă ai ști că mai ai la dispoziţie doar o zi, atunci s-ar putea să ai idei mai bune.
Care ar fi acea ultimă zi? Ar fi ziua pocăinţei, dacă până atunci n-ai făcut-o. Ar fi ziua testamentului, dacă ai ce lăsa, sau ziua ultimelor sfaturi, dacă este cineva să le asculte. Ziua de bun-rămas, ziua ultimei cântări și a ultimei rugăciuni, ziua prinderii ultimului tren. Dar, din nefericire, cei mai mulţi nu sunt pregătiţi pentru această ultimă zi, fiindcă ea, oricând ar veni, vine prea devreme. Nu, nu trebuie să vorbim despre proiectul unei zile speciale, ci despre o zi oarecare.
Oameni și zile. Contraste cu mesaj
Dar și zilele oarecare sunt diferite de la un om la altul. O zi oarecare, aparent plicticoasă, din viaţa lui Avraam e diferită de o zi oarecare din viaţa lui Esau. Esau se scoală cu noapte în cap, își ia arcul și cuţitul și pleacă să pândească antilope și gazele. Se întoarce târziu, flămând și obosit, uneori cu vânat. Lumea este ca o pradă pentru el. Trec anii așa, se îndrăgostește de o fată, apoi de alta, și le ia pe toate, fiind băiat de cuvânt… Și așa i-a trecut viaţa: ziua cu gazelele, noaptea cu soţiile.
Dar o zi din viaţa bunicului lui Esau?
Aceeași zi toridă. Șeicul Abraham are o mulţime de corturi și de sclavi care nu cer eliberare și nu fug, care îi îngrijesc cirezile și turmele. El doar îi adună din când în când la altar, la rugăciune, le dă liber o dată la șapte zile, socializează cu ei în fiecare săptămână, dar nu-i dirijează la muncă în mod personal. Are un șef, sclav mai în vârstă, de care toţi ceilalţi ascultă. Sara trebăluiește ceva prin cort, deși ar putea lăsa totul în grija unor sclave.
Șeicul stă jos, la ușa cortului, punând din când în când mâna streașină la ochi, să vadă cine mai trece prin preajmă. Ar putea să doarmă fără grijă, cum fac toţi stăpânii în crucea zilei. Dar Abraham are un proiect. Nu este proiectul de o zi, ci un obicei zilnic. Nu degeaba îl așezase Dumnezeu acolo, la răscruce de drumuri, se gândea el.
Abraham simţea că nu are niciun îndemn și nicio vocaţie de a intra în cetăţi și a-i avertiza pe vecinii păgâni să-și părăsească idolii. Dar poate vreun drumeţ amărât nu l-ar refuza dacă l-ar invita la o mâncare bună și odihnă la umbra terebinţilor. Și poate că străinul nu ar uita gestul și și-ar aminti mai târziu de Dumnezeul omului lui Dumnezeu de la Terebinţii lui Mamre. Nu-i spusese Dumnezeu: „Ai grijă să Mă propovăduiești!”, dar se gândea el că Dumnezeul lui chiar merită să fie pomenit și onorat de toată lumea.
Biblia ne povestește că, într-o astfel de zi, Abraham a primit, fără să știe (Evrei 13:2), vizita Domnului și a doi îngeri, deghizaţi ca trei drumeţi (Geneza 18:1-2). Trei străini, fără cămile sau măgari, doar cu toiag, se opriseră în drum, în apropiere de corturile lui, și păreau să se sfătuiască. Șeicul a înţeles mesajul: oamenii căutau un popas și se întrebau ce să facă. Să îndrăznească să meargă la terebinţii din apropiere sau să caute în altă parte?
În situaţii de genul acesta obișnuim să spunem: „Ei, or găsi ei până la urmă o soluţie.” Și cu adevărat trăim în alte condiţii, în care trebuie să fii atent pe cine primești sub streașină. Abraham însă nu avea de ce să se teamă: avea sute de slujitori, care se dovediseră buni războinici. Ca să nu scape ocazia, a alergat până la ei și, tratându-i ca pe niște invitaţi de onoare, s-a plecat arăbește până la pământ, după obiceiul timpului, și i s-a adresat celui care părea să fie șeful lor: „Domnul meu, te rog…!” I-a invitat la un popas, să li se spele picioarele, să prânzească și să se odihnească, înainte de a călători mai departe.
Dacă știi că Domnul cerului trece prin apropiere, nu-l tratezi ca pe un hoinar: „Hai, Doamne, să-Ţi dau niște mămăliguţă cu smântânică, să prinzi putere și să-Ţi vezi apoi de treaba Ta!”
Iar a doua zi să te lauzi cu experienţa asta minunată. Dacă ar fi știut că este Dumnezeu, Abraham ar fi tremurat. Sau și-ar fi invitat toate slugile și vecinii să se bucure de vizita Cerului. Sau, poate, I-ar fi reamintit Domnului că încă nu are copil.
Străinii i-au acceptat invitaţia, dar păreau cam tăcuţi. Abraham nu și-a trimis sclavii să se ocupe de străini. A rugat-o pe Sara să pregătească rapid niște turte, el însuși a tăiat un viţel și i l-a dat unei slugi să-l frigă rapid, apoi a adus la masă el însuși turtele, lactatele și viţelul pregătit. Povestirea se îndreaptă apoi în altă direcţie.
Când oaspetele îi descoperă lui Abraham că îi știe secretele, că soţia lui se numește Sara și că Dumnezeu îi promisese că va avea un băiat, șeicul înţelege cine îi sunt oaspeţii. În cele din urmă, Domnul îi trimite pe ceilalţi doi ca soli în Sodoma, ca să testeze și ospitalitatea celor de acolo, iar El Însuși rămâne să stea de vorbă cu iubitul Său prieten pământean, să-i dezvăluie faptul că hotărâse să distrugă tocmai cetăţile pentru a căror eliberare luptase acesta. Altfel spus, Abraham avea să afle că bunătatea este bună de dragul bunătăţii, dar nu te poţi aștepta întotdeauna ca faptele bune să aibă o influenţă salvatoare, cu atât mai puţin să ţi le răsplătească oamenii. Păcătoșenia îi face pe oameni ingraţi și ostili.
Abraham își va petrece apoi restul zilei negociind cu Dumnezeul lui viaţa acelor oameni pentru care el se bătuse. Așa arată o anumită zi din viaţa patriarhului. Nu o zi programată, ci una care l-a surprins așa cum era el de obicei. A surprins-o și pe Sara așa cum era ea de obicei. Ea putea să-i spună: „Ţi-ai pierdut minţile, bărbate? Ce atâta grabă pentru niște necunoscuţi? Oi fi tu gospodar și ai de toate, dar chiar să tai un viţel pentru trei telelei, care au pornit la drum fără măgari?”
Proiect de viaţă, trăit zi după zi
Proiectul unei zile nu este altceva decât aplicarea zilnică, sistematică, eșalonată, a proiectului de viaţă, dacă avem unul.
Ce trebuie să fac astăzi depinde de cine sunt eu și de diverse condiţii. Cei mai mulţi dintre noi nu găsim răgaz să ne punem astfel de întrebări filozofice.
Avem deja o rutină, care ţine de programul pe care ni l-am făcut sau care ni s-a făcut. Trebuie să mergem la școală sau la serviciu, să ducem copiii la grădiniţă sau să ne ocupăm de ei zilnic, avem de făcut mâncare sau câte și mai câte obligaţii, telefoane, implicare în proiectele altora etc. Nu prea mai avem timp să ne gândim la un proiect de viaţă ideal, nici măcar la un proiect-fluturaș.
Dacă ne întrebăm însă ce ar vrea Dumnezeu să facem astăzi, aceasta presupune să depășim obligaţiile de rutină. Unele nu pot fi evitate decât printr-o schimbare dramatică în viaţă, și nu este înţelept să fim dramatici în fiecare zi. Dar ca să ne facem un proiect de viaţă, sau ca să-l aflăm pe cel mai potrivit pentru noi, începând de astăzi, nu putem evita un timp de răgaz, preferabil dis-de-dimineaţă, în care să vorbim cu Dumnezeu despre proiect și despre aplicaţia lui astăzi.
Apoi, și obligaţiile de rutină capătă altă semnificaţie în cadrul proiectului dumnezeiesc: ele devin o misiune sacră, prin felul în care sunt privite și realizate nu doar în scop egoist. Relaţiile devin și ele mai selective și mai binecuvântate. Nu se știe când, în cursul unei asemenea zile de graţie, vom întâlni îngeri care să ne aducă vești bune.
Răspunsul meu nu a fost un adevărat răspuns pentru tine, ci doar a înconjurat cu ceva dovezi răspunsul pe care va trebui să ţi-l dai singur, după ce ţi-ai făcut un proiect de viaţă. Pe de altă parte, numai cine a învăţat să preţuiască ziua va ști să preţuiască veșnicia.
Florin Lăiu evidenţiază importanţa trăirii zilnice conform principiilor divine și consideră că o zi „perfectă” se măsoară prin aplicarea valorilor spirituale în fiecare moment.
