Persecutarea creştinilor, tot mai accentuată în Europa de Est

59

La peste 20 de ani de la căderea blocului comunist, ţările din Europa de Est se confruntă cu persecuţii în rândul creştinilor.

Potrivit unui raport dat publicităţii miercuri, de un panou de experţi de la Washington, cetăţenii din fostele ţări sovietice se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de restricţii în ceea ce priveşte exercitarea libertăţii religioase.

Astfel, guvernele decid să închidă biserici, amendând sau arestând liderii religioşi şi distrugând literatură religioasă. În plus, intoleranţa religioasă este într-atât de mare, încât pastorii nu se pot adresa autorităţilor pentru ajutor.

„Când Uniunea Sovietică s-a destrămat şi când a căzut zidul Berlinului, toată lumea era entuziasmată de oportunităţile viitoare. Însă 20 de ani mai târziu vorbim din nou despre libertate. Ce s-a întâmplat?" se întreabă Victor Ham, vicepreşedintele asociaţiei evanghelice Billy Graham, citat de Christianity Today.

Soluţia propusă este învăţarea limbii engleze şi accesul pe scară largă la internet. „Acestea două îi vor ajuta pe creştini, în viitor, să se conecteze cu restul lumii şi, în mod special, cu creştinii din alte ţări", a declarat Matti Sirvio, de la Biserica Protestantă Greater Grace, pentru sursa citată.