Dezechilibrul unui creștinism convertit

806

În ciuda secularismului tot mai accentuat, creștinismul este mai extins decât acum două milenii. Această situaţie generează o dilemă greu de evitat: dacă este prezent în viaţa societăţii, de ce impactul său este tot mai redus?

Nu sunt necesare analize rafinate pentru a identifica ceea ce se poate sesiza și cu ochiul liber: creștinismul actual se reorientează. Dincolo de diversele curente teologice, mai apropiate sau mai depărtate de structura învăţăturilor apostolice, devine tot mai evidentă tendinţa de aggiornamento în creștinism.

Un exemplu concret în această privinţă este oferit de prestaţia recentă a fostului președinte american Jimmy Carter. Şi nu ar fi singurul politician care a devenit un militant pentru drepturile homosexualilor. Însă, în cazul său, sunt puse sub semnul întrebării chiar reperele fundamentale ale creștinismului pe care susţine că îl practică.

Jimmy Carter nu este un politician obișnuit, angajamentul său creștin fiind de notorietate. O dovadă în acest sens este rolul activ pe care îl joacă în biserica baptistă Maranatha, din Georgia, unde continuă să predea la școala duminicală.

Cu ocazia unui eveniment care s-a derulat recent în Colorado, Carter  a susţinut că nu are cunoștinţă de „niciun cuvânt sau acţiune a lui Iisus Christos care să fi discriminat pe cineva”.  Observaţia în sine este corectă și nu ar trebui să genereze alte comentarii.

Însă, motivul enunţului poate fi discutabil. Carter s-a exprimat deschis în favoarea drepturilor homosexualilor chiar în interiorul bisericii creștine. Pentru a nu exista dubii cu privire la ţinta declaraţiei sale, fostul președinte american apreciază că „în ochii lui Dumnezeu, ei sunt la fel de buni ca și noi”.

Un creștinism culturalizat

Analizând poziţia lui Carter, putem surprinde elemente care sugerează transformarea prin care trece creștinismul în ultima perioadă. De la o teologie fermă, fără niciun compromis în aspectele morale, s-a făcut saltul la nuanţarea unor elemente considerate cândva nenegociabile. În consecinţă, unele aspecte ale învăţăturii lui Christos au fost supralicitate, pentru a justifica o anumită idee urmărită în mod special. În această tendinţă se poate înscrie și maniera în care Carter percepe creștinismul.

Această permutare, uneori subtilă, alteori destul de agresivă, este subliniată de Patrick Morley, o autoritate în ceea ce privește analiza transformărilor sociale. Într-una dintre abordările sale, el constată că mulţi creștini au fost prinși în capcana unei culturi falimentare, ceea ce ar fi condus, în opinia sa, la diminuarea influenţei valorilor creștine până la un minimum istoric. Morley susţine că au fost adoptate multe dintre valorile lumii contemporane. Astfel, pot fi enumerate etica sexuală sau pornografia, lăcomia agresivă, materialismul, indiferenţa faţă de nevoile celor săraci.

Rezultatul acestei schimbări de macaz? Creștinismul cultural. Acesta s-ar defini ca modalitatea de căutare a unui „Dumnezeu pe care ni-L dorim în locul lui Dumnezeu care este”.

Mai precis, este exprimarea unei superficialităţi în înţelegerea lui Dumnezeu, a unei dorinţe ca El să fie mai mult un „bunic blând”, care să răsfeţe și să permită fiinţei umane un traseu personalizat. Cu alte cuvinte, argumentează Morley, este vorba de conceperea unui Dumnezeu relativ în locul unui Dumnezeu absolut.

O lume tot mai tulbure…

Este legitim să ne întrebăm în ce măsură supoziţiile lui Morley au și suport în realitate. Studiile sociologice par să îi dea dreptate. De exemplu, un sondaj relevă că aproape 75% dintre americani cred că societatea ar avea foarte mult de câştigat de pe urma vieţii religioase a credincioșilor practicanţi. Problema este că aceasta nu se întâmplă.

Același sondaj atestă faptul că peste trei sferturi dintre americani (77%) sunt de părere că religia își pierde treptat influenţa în viaţa creștinilor. Păi cum ar putea fi altfel, dacă până și celebra Bible Belt și-a pierdut direcţia? Este zona unde rata divorţurilor printre protestanţii conservatori este mai mare decât în spaţiul secularizat.

Iar dacă mai adăugăm faptul că americanii legalizează căsătoria gay, deşi o consideră imorală, deja se conturează imaginea unei societăţi care pare să fi dezarmat creștinismul.

Este suficient să punctăm doar aceste statistici ale ultimilor ani pentru a concluziona că deducţiile lui Morley nu sunt departe de adevăr. Și nu doar SUA sunt vizate. Se pot adăuga chiar anumite elemente care nu se găsesc pe „lista lui neagră”. Ar putea fi, de exemplu, incestul, care are toate „șansele” să fie legalizat într-o Germanie condusă de un partid creștin-democrat. Din această perspectivă, tabloul pe care ni-l prezintă realitatea religioasă este destul de sumbru.

Și totuși…

Compararea generaţiilor poate că nu este cea mai ingenioasă idee. Cu atât mai mult cu cât există o distanţă în timp chiar de două milenii. Contextele diferă, de asemenea și tendinţele. Forma de spiritualitate se dezvoltă astăzi pe alte paliere. Poate că nu creștinismul este în fază de non-combat, ci forma sa instituţionalizată.

Cum s-ar putea înţelege faptul că, de pildă, în Norvegia, Biblia a devenit bestseller? Cu siguranţă, nu aceasta ar fi neapărat o mare surpriză, însă dacă se ia în considerare că Norvegia este cea mai secularizată ţară a Europei, evaluarea se schimbă radical.

Alte analize sociologice sugerează că este pusă în discuţie nu atât ideea de Dumnezeu, cât cea de Biserică. Cu ani în urmă se anticipa deja că vor apărea acum aşa-numiţii „creştini fără Biserică”. Un istoric francez, Jean Delumeau, prevedea la rândul său că lecturarea Bibliei „nu se va mai integra într-o experienţă de credinţă comună, va ieşi de sub autoritatea ecleziastică ce-i conferea adevăratul ei sens şi va fi deschisă tuturor interpretărilor şi reinterpretărilor ştiinţifice, sociale sau individuale”.

În concluzie, se conturează o altă imagine a creștinismului. Întrebarea este dacă această „schimbare la faţă” este benefică. Poate că la nivel individual pot fi identificate anumite beneficii, însă pe plan social efectele negative se resimt.

Dacă primii creștini au schimbat lumea, de ce astăzi episodul se repetă cu dificultate? Răspunsurile pot fi multiple. Justificările, de asemenea. Poate că soluţia ar fi o mișcare contraculturală. Au făcut-o apostolii. Ulterior, iniţiativele reformatoare care au schimbat în mod radical nu doar concepte teologice, ci chiar fundamente sociale sau politice. Un Wilberforce, un Luther King sau chiar MaicaTereza constituie încă reperele vii ale unui creștinism autentic. În urma lor, lumea a arătat altfel. Deci, se poate. Nu este încă târziu să învăţăm din istoria scrisă de alţii.