Semicreștinismul

275

„Pericolul de legalism și false regrete este foarte real. Dar la fel este și pericolul de nesupunere și autoînșelăciune." Aceasta este constatarea unui teolog american cu privire la ameninţările care macină viaţa creștinismului actual. El consideră că o categorie distinctă de oameni se face vinovată de această situaţie: semireligioșii.

Într-un articol publicat pe site-ul The Gospel Coalition, Kevin DeYoung, pastor la University Reformed Church din Michigan, constată o gravă problemă în interiorul confesiunilor creștine. Această situaţie nu este provocată de oameni nereligioși sau de persoanele separate de biserică. Principalul vinovat, în opinia sa, pentru criza în care se găsește creștinismul sunt semicreștinii, cei care nu mai frecventează biserica la fel de des ca altădată.

Comentând pe marginea articolului, alţi teologi au intervenit susţinând opiniile lui DeYoung. Unul dintre aceștia este Ryan Duncan, editor la crosswalk, care e de părere că „o mulţime de creștini au început să perceapă participarea la biserică ca pe o corvoadă. Chiar și eu trebuie să recunosc că au fost zilele de duminică când am rămas în pat, prefăcându-mă că m-am trezit prea târziu. Ce s-a întâmplat cu noi? Când am pierdut bucuria noastră? Este decembrie și Crăciunul este doar la câteva zile distanţă, însă nu mă pot abţine să nu trag o paralelă între observaţiile lui DeYoung și nașterea lui Hristos.”

Datele statistice confirmă faptul că la nivel mondial se manifestă o tendinţă tot mai evidentă: din ce în ce mai mulţi oameni se îndepărtează de biserici, deși continuă să se considere spirituali în mod autentic. Acest gen de persoane au ajuns să constituie cel mai mare al treilea grup religios din lume, după creștini și musulmani, arată un sondaj de opinie condus de Pew Forum on Religion and Public Life şi dat publicităţii în anul 2012.

Deși un studiu publicat în Jurnalul Canadian de Psihiatrie afirmă că există o corelaţie directă și pozitivă între frecventarea bisericii și depresia clinică, totuși frecventarea serviciilor religioase este în trend descendent pretutindeni pe plan global. Astfel, doar 8% dintre australieni merg la biserică în mod regulat, aceasta implicând „cel puţin o dată pe lună”.

Nici americanii nu se confruntă cu o situaţie mai bună. Apelând la un joc de cuvinte, Cathy Grossman, jurnalist la USA Today, afirmă că americanii și-au consolidat obiceiul de a se raporta la evenimentele religioase ca fiind sărbători/vacanţe („holidays”), și nu zile sfinte („holy days”). De asemenea, și anglicanismul are o problemă similară. „Creștinismul este la o generaţie depărtare de extincţie” în Marea Britanie, a afirmat fostul arhiepiscop de Canterbury, Lord Carey.

Din păcate, atitudinea plictisită faţă de biserică nu este doar o problemă în Anglia. Ea poate fi întâlnită și în ţări considerate din punct de vedere statistic ca fiind foarte religioase. Spre exemplu, România se află în topul ţărilor religioase din Europa şi pe locul 6 în lume, conform unui sondaj Win/Gallup International din 2012. Însă, „câţi merg la slujbele religioase? Aici, românii nu mai stau chiar atât de bine”, Vintilă Mihăilescu, antropolog și profesor la SNSPA, într-un articol publicat în Dilema veche. Răspunsul său constă în cifre statistice care exprimă faptul că doar 1 din 5 români merg săptămânal la biserică. Procentul acestora lor se dublează dacă frecvenţa este de cel puţin o dată pe lună, aproximativ 1 din 3 merg doar la evenimente, iar în jur de 10% nu merg deloc la biserică.

Un aspect paradoxal în acest trend al frecventării ocazionale a bisericii este oferit de Norvegia. Deși este cel mai secularizat stat al continentului european (doar 1% dintre cele 5 milioane de locuitori mergând regulat la biserică), Biblia a fost cea mai bine vândută carte a momentului în această ţară, devenind bestseller.

Situaţii contrastante de acest gen au fost anticipate de către reputatul istoric francez Jean Delumeau, care, în lucrarea Religiile lumii, previziona faptul că vor apărea aşa-numiţii „creştini fără biserică” şi că, în plus, lectura Bibliei „nu se va mai integra într-o experienţă de credinţă comună, va ieşi de sub autoritatea ecleziastică ce-i conferea adevăratul ei sens şi va fi deschisă tuturor interpretărilor şi reinterpretărilor ştiinţifice, sociale sau individuale”.

O explicaţie a acestei noi orientări spirituale este oferită în cartea Le Christianisme éclaté, unde Michel de Certeau sesizează o anumită tendinţă de dezinstituţionalizare a creștinismului, arătând că va fi pusă tot mai mult în discuţie nu ideea de Dumnezeu, cât cea de biserică. Iar motivaţiile unei asemenea tendinţe sunt multiple, plecând de la neîncrederea în cler până la nerelevanţa pe care o are creștinismul tradiţional pentru o lume aflată în permanentă schimbare.