Din ce în ce mai multă ostilitate faţă de creştinii din Sudan

284

În ciuda faptului că administraţia sudaneză a promis că va garanta libertatea religioasă minorităţilor creştine, liderii bisericilor se confruntă cu din ce în ce mai multe restricţii şi atitudini ostile în sudul ţării.

În anul 2011, sudul Sudanului, regiune în care predomină creştinii, s-a separat de nordul ţării, în care predomină musulmanii şi arabii. Aceste două regiuni s-au aflat într-un război civil timp de 20 de ani, care a luat sfârşit în anul 2005, prin semnarea acordului Comprehensive Peace Agreement. Acest acord presupunea un referendum după o perioadă de 6 ani şi independenţa după alte 6 luni, prin care sudanezii din sud au cerut secesiunea, notează religiontoday.com.

Cu toate acestea, mai multe biserici din Khartoum, capitala din nord, au fost distruse sau închise, şcoli şi orfelinate au fost închise, iar creştinii sunt arestaţi şi deportaţi. După secesiune, preşedintele ţării a promis o ţară în care religia oficială va fi islamismul (deşi va recunoaşte şi celelalte religii) şi o constituţie pe baze islamice. De asemenea, a declarat că liderii religioşi vor participa la elaborarea legilor, ceea ce pentru conducătorii bisericii pare de necrezut. Aproape 97% dintre cei 30 de milioane de locuitori din Sudan sunt musulmani.

Deşi numărul creştinilor care mai locuiesc în zona de nord s-a redus, aceştia mutându-se în sudul ţării, încă mai sunt 300.000 de creştini care locuiesc în Khartoum şi mulţi alţii în regiunile Nuba Mountains şi Blue Nile. Aceştia au fost supuşi bombardamentelor, daţi afară din casele lor, obligaţi să se convertească la islamism, iar pentru a se întâlni, au nevoie de autorizaţii din partea autorităţilor, care de obicei, nu sunt acceptate. Liderii bisericilor cer comunităţii creştine internaţionale să ia poziţie pentru creştinii persecutaţi din Sudan, pentru ca aceştia să poată obţine o adevărată libertate religioasă.