aDovezile de care ai nevoie pentru a nu crede în Dumnezeu

362

Descoperirile pe care arheologii le fac din când în când și care par să confirme existenţa unor personaje, locuri sau evenimente biblice îi ajută pe mulţi să își întărească credinţa în autenticitatea Scripturii. Iar asta îi ajută, mai departe, să își justifice încrederea în existenţa Dumnezeului Bibliei. Atei militanţi, precum Richard Dawkins, susţin însă că un creștin nu poate crede în Dumnezeu decât practicând o credinţă oarbă, care are nevoie să ignore știinţa (dovezile empirice) pentru a putea supravieţui.

Astăzi, cei mai mulţi creștini resping dictonul infam „Crede și nu cerceta" și îi contrapun un fragment biblic transformat din constatare în îndemn: „Cercetaţi Scripturile!". Însă, luaţi la bani mărunţi, mulţi recunosc că nu își bazează credinţa neapărat pe rezultatele unei cercetări personale. Cât de justificată este o astfel de atitudine?

Despre rolul dovezilor în fundamentarea credinţei sau a lipsei acesteia au curs râuri de cerneală. Un material publicat de New York Times este doar unul dintre exemplele recente. Un interviu cu filosoful și apologetul Alvin Plantinga reia discuţia într-o manieră provocatoare. Platinga citează răspunsul lui Richard Dawkins la întrebarea adresată de un jurnalist: „Dacă aţi muri și aţi ajunge la poţile Raiului, ce I-aţi spune lui Dumnezeu pentru a vă justifica ateismul de o viaţă?" Răspuns: „L-aș cita pe Bertrand Russell: «N-am avut suficiente dovezi, Doamne! N-am avut suficiente dovezi!»".

Lipsa dovezilor este un argument invocat deseori de atei împotriva existenţei lui Dumnezeu, deși, în sine ea nu este un argument pentru ateism. „Nimeni nu crede că există dovezi suficiente pentru a crede că există un număr par de stele; însă, în acelaţi timp, nimeni nu crede că cea mai bună concluzie pe care o poate extrage de aici este că există un număr impar de stele", explică, prin analogie Plantinga. „La fel, eșecul argumentelor teiste, dacă într-adevăr eșuează, poate fi considerat un argument bun cel mult pentru agnosticism, însă nu pentru ateism."

Ceainicul din spaţiu

Intervievatorul l-a confruntat pe Plantinga și cu o altă analogie. Bertrand Russell, a spus acesta, compara ateismul cu negarea existenţei unui ceainic care orbitează în jurul Soarelui. Nu avem dovezi că nu ar fi un ceainic acolo, însă mai mult ca sigur nu este niciunul, a fost replica pe care Plantinga a primit-o la argumentul lui. „Ideea lui Russell este că, de fapt, nu avem nevoie de nicio dovadă împotriva prezenţei ceainicului în spaţiu: absenţa dovezii este dovada absenţei, iar asta e suficient pentru negarea existenţei ceainicului în spaţiu. (…) Nu sunt de acord. În mod evident avem o grămadă de dovezi împotriva existenţei ceainicului în spaţiu. De exemplu, din câte știm noi, singura cale prin care un ceainic ar fi putut pătrunde pe orbită ar fi dacă vreo ţară cu o capacitate spaţială suficient de dezvoltată l-ar fi trimis acolo. Nicio ţară cu astfel de capacităţi nu este însă atât de frivolă, încât să își irosească resursele pentru a trimite în ceainic pe orbită. Mai mult, dacă vreo ţară ar fi făcut asta, ar fi fost peste tot la știri și am fi auzit, cu siguranţă. Dar n-am auzit. Și așa mai departe. Sunt foarte multe dovezi împotriva credinţei în ceainicul din spaţiu."

Problema răului

Unii spun însă că existenţa răului ar fi o dovadă împotriva existenţei unui Dumnezeu bun. Plantinga răspunde că această opinie pleacă de la premisa că cea mai bună lume posibilă este o lume în care nu există rău. „Și oare este adevărat? Poate cea mai bună dintre lumile posibile este o lume în care creaturi libere fac uneori ce nu este bine. Sau poate este o lume în care scenariul creștin este valabil", continuă filosoful. El rezumă că o lume în care un Dumnezeu reacţionează la neascultarea creaturilor Lui nu prin distrugerea lor definitivă, ci prin trimiterea unui Salvator (Mântuitor), de dragul acelor creaturi „ar fi cu adevărat o lume posibilă magnifică".

Românii cred

„Populaţia României tinde să acorde, în general, o importanţă crescută religiei în explicarea realităţii înconjurătoare, majoritatea populaţiei susţinând existenţa unor fapte care se află dincolo de capacitatea ştiinţei de a explica lucrurile şi afirmând că ar trebui să acordăm o mai mare prioritate credinţei în faţa ştiinţei", nota studiul Știinţă și Societate, efectuat în 2010.

Un procent de 95% dintre români cred în Dumnezeu şi un procent apropiat (88%) cred în puterea rugăciunii. Cu privire la biserică, românii percep în mai mică măsură biserica în calitatea ei de corp spiritual şi mai mult ca pe un loc de practicare a religiei; un loc intramundan, mai mult decât o unitate de credinţă.