apologetica

Mai are apologetica un loc în dezbaterea creștinismului astăzi?

Apologetica, adică acea ramură a teologiei care urmărește să apere raţional credinţa, oferind probe logice în favoarea ei, este deseori privită ca un instrument limitat în activitatea misionară. Cum poate să fie folosită apologetica într-un mod neabuziv, astfel încât să nu se ajungă la raţionalizarea forţată a tuturor aspectelor legate de credinţă?

Conturul unei fumigene de presă: „Iisus nu a existat”

Există și alte dovezi ale existenţei lui Iisus Christos, în afară de cele din Biblie? Această întrebare revine ciclic în atenţia publică, lucru care s-a întâmplat și săptămâna trecută, când un cercetător și-a anunţat convingerea că nu există dovezi extrabiblice care să confirme faptul că Iisus Christos chiar a trăit.

aDovezile de care ai nevoie pentru a nu crede în Dumnezeu

Descoperirile pe care arheologii le fac din când în când și care par să confirme existenţa unor personaje, locuri sau evenimente biblice îi ajută pe mulţi să își întărească credinţa în autenticitatea Scripturii. Iar asta îi ajută,mai departe, să își justifice încrederea în existenţa Dumnezeului Bibliei. Atei militanţi, precum Richard Dawkins, susţin însă că un creștin nu poate crede în Dumnezeu decât practicând o credinţă oarbă, care are nevoie să ignore știinţa (dovezile empirice) pentru a putea supravieţui.

Cum să te pregătești pentru a-ţi apăra credinţa

Nu cu mult timp în urmă, creștinismul era la mare căutare. Până și proprietarii de sclavi le citeau acestora din Biblie, pentru a nu fi lipsiţi de cunoștinţele religioase. Acum însă la mare căutare sunt ateismul și relativismul. Cu toate astea, în 1 Petru 3:15 scrie: „Fiţi întotdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe și teamă." Cum ne putem pregăti pentru a răspunde?

Lee Strobel va preda apologetică la o universitate creștină

Apologetul creștin Lee Strobel, cunoscut publicului român mai ales datorită trilogiei „Pledoarie pentru..." (Creator, Credinţa creștină, Cristos) a acceptat postul de profesor universitar la Universitatea Baptistă Houston, a anunţat Christian Post.

Esenţa creștinismului surprinsă în 10 imagini de C.S. Lewis

Scriitorul irlandez Clive Staples Lewis este considerat cel mai cunoscut apologet creştin, cu o popularitate care transcende toate tradiţiile creştine. Cu toate că în anii adolescenţei C.S. Lewis s-a îndepărtat de religie şi a devenit ateu, natura lui curioasă l-a determinat să afle răspunsuri la întrebările care îl frământau şi să se reconvertească la creştinism la 33 de ani. De atunci şi până în prezent, vocea sa se face auzită cu autoritate, iar scrierile sale sunt un ghid spiritual pentru cei care se confuntă, asemenea adolescentului Lewis, cu marile întrebări ale vieţii.

Apologet creștin: durerea precede scepticismul

Cei mai mulţi sceptici religioși au început să aibă îndoieli cu privire la religie după ce au trecut prin experienţe negative cu instituţiile religioase, afirmă apologetul creștin dr. Alex McFarland în cartea 10 Answers for Skeptics, publicată la mijlocul lunii octombrie.

Creștinismul este o religie „superioară culturii”

Pentru profesorul dr. Gene Edward Veith, argumentele mișcării noului ateism, potrivit cărora creștinismul dăunează culturii, sunt false.

Apologetul W. L. Craig l-a combătut pe ateul B. Ehrman

Apologetul William Lane Craig a susţinut o conferinţă în care a răspuns atacurilor lui Bart Ehrman cu privire la Iisus Christos. Craig a prezentat o serie de argumente bazate pe Noul Testament cu privire la caracterul istoric al învierii lui Iisus.

P. Copan: Dumnezeu nu e un monstru moral

Apologetul şi filosoful creştin Paul Copan le-a răspuns noilor atei care susţin că Dumnezeul prezentat în Vechiul Testament este un „monstru moral".

Un autor american răspunde la întrebări pe care creştinii le evită

Creştinii evită unele întrebări pentru că nu sunt pregătiţi să răspundă la ele, susţine autorul Mark Mittelberg. El a publicat cartea The Questions Christians Hope No One Will Ask (With Answers).

Existenţa lui Dumnezeu se dezbate şi pe iPhone

„Să zicem că cineva îţi spune că ai o gândire îngustă fiindcă esti convins că doar prin Iisus poţi fi mântuit," începe argumentarea uneia dintre aplicaţiile publicate în martie de o companie creştină. „Primul tău răspuns ar trebui să fie: ce înseamnă minte îngustă?".