Dumnezeu transformă un dependent de droguri în pastor

76

Cine îl vede astăzi pe Jordan Hodges la amvonul bisericii, predicând despre acceptarea şi iertarea tuturor oamenilor care aleg să îşi predea viaţa lui Dumnezeu, cu greu poate să înţeleagă cum era viaţa sa în urmă cu doar cinci ani. Hodges era pe atunci un dependent de metamfetamină care se lupta cu umbrele trecutului, cu poliţia şi chiar şi cu Dumnezeu.

După o copilărie marcată de un tată abuziv, despre care a aflat ulterior că îi este tată vitreg, divorţul părinţilor şi găsirea tatălui biologic, care era alcoolic, Jordan Hodges şi-a făcut prieteni care trăiau acelaşi coşmar ca şi el. Ulterior, a început să consume şi să facă trafic de droguri şi să participe la ritualuri oculte.

Referindu-se la prima dată când a intrat într-o biserică, pastorul se descrie ca personificarea răului şi păcatului. Era înfricoşător, periculos, dar şi neliniştit şi confuz. Credea că Dumnezeu nu există şi a plecat aşa cum venise, fără ca cineva să îndrăznească să se apropie de el. De fapt, pastorul povesteşte că a revenit în biserică de şapte ori, chiar şi în închisoare, când a decis să devină creştin, dar lupta sa a fost una foarte grea.

„Tinerii ca mine vin cu multe poveri – au făcut lucruri grave, oribile, întunecate, care îi trag în jos atunci când încearcă să devină creştini", explică pastorul, din proprie experienţă, într-un interviu pentru Charisma News.

El a mai spus că astăzi creştinii nu înţeleg că noii convertiţi nu sunt schimbaţi instantaneu şi nu sunt eliberaţi de toate viciile trecutului, chiar dacă se străduiesc. „Aceştia vor fi tentaţi să cedeze ispitelor, dar este important ca ei să facă parte dintr-o familie creştină, a bisericii, care să fie dispusă să creadă în ei, să îi cheme şi să-i încurajeze, până ce ei sunt capabili să stea pe propriile picioare", a concluzionat el.