Prima vizită papală într-o biserică penticostală (video)

28057

Cu ani în urmă era dificil de imaginat că vreun Suveran Pontif ar putea intra în vreuna dintre bisericile născute din Reforma lui Luther. Pentru prima oară în istorie, un papă a intrat într-o biserică penticostală, într-o atmosferă euforică. Evenimentul reprezintă o nouă piesă dintr-un puzzle mai amplu, care se construiește sub ochii noștri.

Suveranul Pontif și-a obișnuit atât susţinătorii, cât și adversarii, cu gesturi ieșite din uzanţa poziţiei pe care o deţine. Aproape că nu mai surprinde nimic din ceea ce spune sau face. Discursurile împotriva mafiei, a capitalismului, a luxului, demascarea pedofiliei propriului cler, dar și gesturile de candoare faţă de cei săraci sau desfiguraţi ne-au obișnuit cu imaginea unui papă dispus să treacă dincolo de canoanele funcţiei și să revoluţioneze mandatul pontifical pe care îl deţine.

În același trend se înscriu și contactele pe care le-a stabilit cu liderii evanghelici. Până acum se încadrau în linii mari în nota ecumenică vizibilă și la alţi papi. Recent însă, papa Francisc a luat o decizie istorică: a intrat într-o biserică penticostală.

Evenimentul a avut loc în sudul Italiei, în Biserica Penticostală a Reconcilierii, din Caserta, în prezenţa a aproximativ 350 de persoane, relatează Associated Press. Vizita nu a fost întâmplătoare, papa Francisc deplasându-se special până acolo ca răspuns la invitaţia pastorului evanghelic Giovanni Traettino. Acesta este prieten cu Bergoglio încă din timpul întâlnirilor de rugăciune din Buenos Aires a penticostalilor împreună cu catolicii charismatici.

Urarea de bun venit

În debutul întâlnirii, pastorul Traettino a adresat un cuvânt de salut Sfântului Părinte, în faţa unei audienţe entuziasmate. „Mult îndrăgite papă Francisc, dragul meu frate, bucuria noastră este mare pentru vizita dumneavoastră, un dar mare şi nesperat, de negândit nu cu mult timp în urmă. Vă iubim ! Şi trebuie să ştiţi un lucru: înspre persoana dumneavoastră şi între noi, între evanghelici, există multă afecţiune. (…) Mulţi dintre noi credem inclusiv că alegerea dumneavoastră ca Episcop al Romei a fost lucrarea Duhului Sfânt. (… ) Aţi dorit să ne atingeţi, să ne îmbrăţişaţi, să ne vedeţi personal, demonstrând un mare curaj. Nu v-aţi mulţumit doar cu un document, aţi venit personal. Acesta este terenul pe care construim tot dialogul dintre noi.

Mulţumind pentru această deplasare specială a Suveranului Pontif, Terenttino nu a ezitat să remarce că, prin acest gest pontifical, „aţi extins ușa, aţi accelerat realizarea visului lui Dumnezeu. Aţi devenit o parte din rugăciunea lui Iisus: ca toţi să fie una.

Deschiderea pastorului penticostal faţă de ecumenismul iniţiat și coordonat de către papa Francisc a fost exprimată extrem de clar atunci când a menţionat că „noi trăim, de asemenea, o experienţă nouă, care nu mai este alimentată de anticatolicism – așa cum a fost cu ceva timp în urmă”.

Cum a răspuns papa?

Pe cât de lung și provocator a fost discursul pastorului evanghelic, pe atât de plină de surprize a fost alocuţiunea Suveranului Pontif. Papa Francisc le-a vorbit despre diversitate care nu înseamnă diviziune şi a reamintit că această diversitate face unitate în Biserică.

Continuând acest subiect, papa și-a exprimat opinia că unitatea nu este uniformitate, deoarece prezenţa Duhul Sfânt realizează două lucruri: contribuie la diversitatea darurilor, dar și la armonia dintre acestea. „Ecumenismul înseamnă tocmai a căuta ca această diversitate să fie mai armonizată de către Duhul Sfânt şi să se transforme în unitate”, a punctat și mai convingător papa.

Un element semnificativ al discursului său a fost o cerere de iertare. Este vorba de persecuţiile îndurate de penticostali în timpul guvernării lui Mussolini. Mulţi dintre aceștia, denunţaţi de către preoţi catolici, au fost arestaţi şi unii chiar au murit în închisoare sau în lagărele de concentrare. Eu sunt pastorul catolicilor şi vă cer iertare pentru acei fraţi şi surori catolici care nu au înţeles şi au fost ispitiţi de Diavolul.

Papa a fost conștient de importanţa vizitei sale, neezitând să facă referiri la eventualele controverse generate de acest eveniment: „Unii vor fi surprinşi: papa s-a dus acolo unde sunt evanghelicii! Dar papa s-a dus să-şi găsească fraţii!”

De unde vine interesul papei Francisc pentru penticostali?

Conform Catholic News Agency, când era la Buenos Aires, Bergoglio a fost fascinat de succesul misionar al penticostalilor. Încercând să identifice o posibilă explicaţie, a descoperit că motivul succesului lor constă în entuziasmul cu care își proclamă credinţa.

De fapt, primele sale reflecţii asupra mișcării penticostale sunt destul de timpurii, odată cu dialogurile dintre catolici și penticostali, care au avut loc în Italia, în anii 1980, cu încurajarea lui Ioan Paul al II-lea. În 1995, aceste întâlniri s-au concretizat sub forma semnării unui document comun. Deși documentul nu a fost apreciat în unanimitate, sociologul Massimo Introvigne a subliniat că „a fost un semnal că multe lucruri s-au schimbat”, chiar dacă „dialogul dintre catolici și protestanţii penticostali este încă problematic”.

Odată cu trecerea timpului, schimbările s-au produs într-un ritm alert. Inclusiv în concepţia actualului papă. El a recunoscut că, deși nu a avut o mare simpatie pentru manifestările charismatice de tip penticostal, a ajuns cu timpul să le aprecieze. Iar apoi chiar să fie prezent la Roma la una dintre întâlnirile charismaticilor catolici.

Jurnalistul Sandro Magister a subliniat într-un articol pentru L’Espresso că întâlnirea papei cu Traettino în Caserta nu este „un episod izolat”, ci „o parte a unui efort mai larg pe care papa Francisc îl face pentru a câștiga încrederea liderilor mișcărilor evanghelice și penticostale, care mai ales în America Latină sunt cele mai de temut concurente ale Bisericii Catolice, reușind să smulgă de la aceasta mase enorme de credincioși”.

Posibil ca acesta să fie calculul liderului catolic: o strategie cu scopul opririi hemoragiei. În această cheie am putea interpreta și dezvăluirea făcută de Brian C. Stiller, ambasador mondial al Alianţei Evanghelice Mondiale, care i-a atribuit papei declaraţia: „Eu nu sunt interesat de convertirea evanghelicilor la catolicism. Vreau ca oamenii să Îl găsească pe Iisus în propria lor comunitate.”

Reacţii la iniţiativele ecumenice ale Suveranului Pontif

În ciuda acestei vizite, nu asistăm la o capitulare necondiţionată a neoprotestanţilor. Nu toţi cei vizaţi de iniţiativele ecumenice ale papei și nici măcar nu toţi catolicii au salutat noile provocări ale papei. Unii catolici tradiţionaliști au căutat să reducă la minimum iniţiativa papei, subliniind că Traettino și alţi lideri evanghelici au o sferă de influenţă redusă doar la bisericile lor locale.

Din cauza acestor întâlniri, frământările au început în tabăra neoprotestantă evanghelică, în special cea italiană. Astfel, la Aversa, principalele entităţi evanghelice neoprotestante din ţară au semnat un document comun, prin care îşi exprimă refuzul faţă de mişcarea ecumenică, menţionând care sunt obstacolele: faptul că este „incompatibilă cu învăţătura Scripturii”, deoarece „mediază mântuirea şi prezintă şi alte figuri ca fiind mijlocitoare ale harului divin”, sau  „faptul că Biserica Catolică a luat decizia de a adăuga dogme (cum este rolul Mariei) la credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna”.

Drept urmare, liderii neoprotestanţi evanghelici resping cu hotărâre oferta pontificală: „Având în vedere că încă există diferenţe teologice şi etice absolut ireconciliabile şi divergente, nu credem că se poate iniţia şi nici progresa în orice iniţiativă sau deschidere ecumenică cu Biserica Romano-Catolică, invitând astfel pe toţi evanghelicii atât la nivel naţional ,cât şi internaţional, să dea dovadă de un discernământ biblic sănătos, fără a ceda dorinţelor unei unităţi contrare Scripturii”, conchide documentul respectiv.

Cât de relevantă este această opoziţie? Luând în calcul datele statistice, am putea spune că este nesemnificativă în raport cu marea masă a neoprotestanţilor evanghelici la nivel mondial. Dar și în raport cu demografia religioasă din Italia, o ţară majoritar catolică. Importantă este vocea de dincolo de Ocean. Se pare că de acolo lucrurile se văd puţin altfel. Cel puţin liderii neoprotestanţi de pe continentul american nu par atât de determinaţi să redacteze documente de protest.

Ce surprize urmează?

La această întâlnire trebuia să fie prezent și Tony Palmer. Decesul său subit nu a mai permis acest lucru. Deși el era considerat principalul intermediar între catolici și neoprotestanţi, vizita din Caserta sugerează că dorinţa de continuare a demersurilor ecumenice este chiar mai puternică decât se anticipa. Aproape că nici nu s-a simţit lipsa lui Palmer. Papa Francisc are deja numeroși prieteni în mediul evanghelic, iar numărul celor care sunt fascinaţi de prestanţa acestuia nu este deloc nesemnificativ.

Deocamdată, rămân câteva întrebări. Sunt aceste acţiuni un foc de paie după care va urma din nou o lungă perioadă de apatie sau s-a intrat pe un drum fără întoarcere? De ce este totuși atât de multă determinare în acţiunile ecumenice ale papei Francisc? Sunt penticostalii o ameninţare pentru catolici, iar cea mai bună opţiune este așezarea la masă cu „dușmanul”? Sau este vorba de dorinţa sinceră a Pontifului Roman de lărgire a cercului „fraţilor”?  Viitorul, probabil nu foarte îndepărtat, ne va oferi răspunsurile.