Aportul de supranatural: recomandări de la Angelina Jolie și Richard Dawkins

1284

Savantul ateu Richard Dawkins a afirmat că basmele și credinţa în Moș Crăciun pot dăuna dezvoltării copilului. În replică, actriţa americană Angelina Jolie a declarat că „un pic de magie” este necesară pentru lecţiile morale pe care le implică. Cine are dreptate?

„Există elemente de morală în povești și suntem atrași de puţină magie, de aceea este important să avem ceva care să ne provoace veneraţia”, a declarat Jolie, conform Daily Mail.

Replica actriţei a venit după ce cunoscutul biolog evoluţionist spusese la Festivalul de Știinţă din Cheltenham că este „destul de dăunător să insufli unui copil ideea că lumea este modelată de supranatural”.

Disputa de la distanţă dintre cele două personalităţi publice a fost marcată de argumente care conţin și o anumită doză e subiectivism. Spre exemplu, Angelina Jolie vede utilitatea basmelor în faptul că oricum copiii cresc destul de repede în zilele noastre, de aceea este necesar „să le permitem să mai aibă un pic de copilărie atâta timp cât mai pot avea parte de ea”.

La fel de subiectivă poate fi referirea la unul dintre filmele ei. Actriţa a vorbit despre ultimul ei film, Maleficent, în care joacă rolul unei zâne rele. „M-am implicat emoţional, deoarece scenariul este foarte puternic”, a declarat ea. Dar și copiilor le-a plăcut, este convingerea actriţei.

Care este părerea lui Dawkins?

Prin prisma profesiei sale, dar și a ateismului său, Dawkins este un raţionalist. De aici vin și argumentele lui. El consideră că este normal să ne îndrăgostim de povești cu vrăjitoare și vrăjitori sau prinţi care se transformă în broaște. Însă, dincolo de acest aspect, Dawkins se întreabă de ce în realitate un prinţ nu se poate transforma într-o broască. „Statistic este improbabil”, a spus renumitul profesor, citat de Christian Post.

Drept urmare, utilizarea basmelor poate să își găsească justificarea în magia pe care o implică, dar perspectiva supranaturală pe care o implică este mai dăunătoare decât credem în realitate, consideră Dawkins. „Este un lucru bun să alimentăm fantezia copiilor? Sau ar trebui să fie promovat un spirit de scepticism?”, sunt întrebările retorice adresate nu doar publicului interesat de știinţă.

Întrebat dacă există elemente religioase care presupun o formă de abuz asupra copilului, Dawkins a răspuns că a le numi abuz asupra copilului ar fi un termen poate exagerat, însă ameninţarea cu flăcările iadului poate deveni echivalentă cu un abuz asupra copilului.

Profesorul ateu a recunoscut că și el a „cochetat” cu religia, dar a adăugat: „Am crescut. Am lepădat ce era copilăresc.” El a mai afirmat că perspectiva știinţifică asupra lumii este „atât de minunată că orice altceva este o explicaţie a existenţei de mâna a doua”.

După prezentarea publică din cadrul Festivalului de Știinţă, Dawkins a încercat să explice că nu este intenţia sa să condamne folosirea basmelor în educaţia copiilor. Pentru a fi convingător, a făcut precizarea că toată viaţa lui a insistat pentru stimularea imaginaţiei, iar în anii copilăriei, povestirile despre zâne au exact acest efect. Însă, din punctul său de vedere, întrebarea fundamentală care se ridică este în ce condiţii „dieta cu magia supranaturală” afectează dezvoltarea copilului.

Basmele în atenţia specialiștilor

Practic, miezul argumentaţiei lui Dawkins este că nu doza de magic din povești este cea cu un potenţial pericol pentru dezvoltarea corectă a copilului, ci faptul că, în timp, îi poate contura acestuia o credinţă exagerată în supranatural. Iar în aceste condiţii, întrebările ridicate de savant rămân. Cât de util este elementul fantastic, supranatural, din basmele copilăriei noastre?

Nu puţini sunt cei care consideră că poveștile fantastice oferă mai mult decât lecţii de moralitate și promovează mai mult decât triumful binelui asupra răului. „Un grad de conţinut magic sprijină dezvoltarea imaginaţiei, iar transmiterea poveștii este importantă deoarece creează intimitate și o experienţă de conexiune”, a declarat prof. Yvonne Kelly, de la University College London, citată de BBC.

Există însă și experţi care avertizează că basmele ar putea avea un impact negativ puternic asupra micuţilor. „Ca adulţi, putem observa inocenţa din basme, dar un copil de cinci ani, cu o imaginaţie superactivă, ar putea lua lucrurile prea literal”, este de părere Steve Hornsey, de la postul TvWatch. Observaţia lui vine în urma unui sondaj care a arătat că sunt părinţi care au hotărât să nu le mai spună copiilor anumite basme înainte de culcare, deoarece le consideră înfricoșătoare sau supărătoare.

Dar fantezia religioasă este mai utilă?

Supranaturalul pe care îl invocă Dawkins este asociat, vrând-nevrând, cu elementul religios, indiferent de provenienţa acestuia. Nu poate fi ignorat conţinutul de supranatural care abundă în multe dintre poveștile cu tematică religioasă, în special creștină. Și atunci, se poate miza și pe alt gen de povești cu miză supranaturală care să dezvăluie marile teme religioase?

Autoarea creștină Meg Mosley insistă pe faptul că autori precum C. S. Lewis și J. R. R. Tolkien au descoperit „pământ sfânt” în povești nemuritoare și mituri, iar ei înșiși au încercat să creeze paralele ale Evangheliei în lucrările pe care le-au scris. În opinia ei, poveștile pot fi mijlocul potrivit prin care părinţii să îi introducă pe copii în realitatea în care cu adevărat există rău. Acesta face parte din realitatea vieţii noastre.

Poate că echilibrul ar fi mai util, este convinsă Mosley. „Deși trebuie să ne ferim de ocultism, dacă ne temem că o poveste include magie, precum Cenușăreasa sau Frumoasa și Bestia, ce ne ţine să ne ferim și de o relatare în care animalele pot să vorbească, precum măgăriţa lui Balaam?”, susţinea scriitoarea creștină. Mulţi ar putea invoca faptul că și în acest caz biblic se poate vorbi despre magie.

Mituri care ajută la înţelegerea Bibliei

Una dintre cele mai intense dispute cu privire la rolul pe care fantezia îl poate juca în descoperirea marilor teme ale Bibliei a fost generată de apariţia Cronicilor din Narnia. Autorul poveștilor din Narnia a fost C. S. Lewis, profesor la Universitatea Oxford și unul dintre marii apologeţi ai creștinismului, fiind profund conștient de puterea imaginativă a „miturilor”. Lewis și-a dat seama că binele și răul, angoasa și bucuria pot fi văzute mai clar atunci când „ne adâncim în mituri”.

Într-una din ultimele sale scrisori, Lewis ar fi recunoscut că există un adevăr profund în spatele Cronicilor. „Întreaga poveste despre Narnia este o poveste despre Christos”, afirma Lewis, citat de CBN .

Nu au lipsit contestările. Ocultismul, elementele magice din cuprinsul cărţilor sale sunt doar câteva dintre punctele de atac asupra abordării teologului britanic. Întrucât copiii care au citit aceste poveşti nu sesizează analogiile creștine învăluite în mult mister și magie, Lewis nu consideraă acest lucru a fi o problemă, convins fiind că se creează condiţiile pentru ca aceștia, la momentul potrivit, să poată ajunge la înţelegerea mai profundă a credinţei.

Puse în balanţă, se pot găsi argumente solide care să susţină ambele poziţii. Cel mai probabil, o renunţare la magia poveștilor nu este adecvată. Însă nici o „dietă” cu aceasta nu ar fi varianta optimă. Conturarea unei imagini despre supranatural nu ar trebui să fie o problemă, atâta timp cât copiii sunt învăţaţi să filtreze ceea ce văd sau aud. Ar fi mai preferabilă o lume strict raţională, fără imaginaţie și fără minuni? Drept urmare, putem să considerăm că și Dawkins, și Angelina Jolie au dreptate. Depinde de dozaj și de unghiul în care ne poziţionăm.