Narnia: Se aude vocea lui Dumnezeu din spatele miturilor?

827

De ce „Cronicile din Narnia" sunt atât de populare, la 50 de ani după decesul autorului lor? Poate pentru că sunt povești atractive, sau poate fiindcă mulţi ne dorim să ne întoarcem la copilăria pierdută. Teologul londonez Alister McGrath crede, însă, că răspunsul ar putea sta în ceva mai profund, care are legătură cu viaţa noastră creștină și cu substratul oferit de mituri.

Alister McGrath, profesor de teologie și educaţie la King’s College London și președinte al  Oxford Center for Christian Apologetics, consideră că, pentru a înţelege profunzimea poveștilor din Narnia, trebuie mai întâi să apreciem rolul oricărei povești în a ne ajuta să descifrăm un sens de al realităţii.

Autorul poveștilor din Narnia a fost C.S. Lewis, profesor la Oxford și unul dintre marii apologeţi ai creștinismului, un gânditor profund conștient de puterea imaginativă a „miturilor”. Lewis și-a dat seama că binele și răul, angoasa și bucuria pot fi văzute mai clar atunci când „ne adâncim în mituri”. În accepţiunea sa, acestea nu sunt relatări false, spuse pentru a înșela, ci povești care pe de o parte rezonează cu cele mai profunde structuri ale realităţii, iar pe de altă parte au capacitatea de a se conecta cu imaginaţia umană, susţine Alister McGrath, într-un articol publicat în ABC.

Autorul afirmă că fiinţa umană a fost creată cu o capacitate înnăscută de a crea mituri, argumentând că însuși Dumnezeu a vorbit despre „logos spermatikos”, adică „seminţe generatoare de cuvânt”, implantate în creaţie de El Însuși cu rolul de a pregăti terenul pentru revelaţia definitivă prin Iisus Christos.

„Și, din moment ce Dumnezeu folosește mituri, ca un mijloc de a comunica atât adevărul, cât și sensul, de ce nu ar putea și oamenii să facă la fel?” se întreabă Alister McGrath. El consiră că aceasta îi vizează, în special, pe cei care au nevoie în cultura lor de o abordare a credinţei și la nivelul imaginar, după ce s-au confruntat până acum cu o expunere excesiv de intelectualizată a teologiei creștine.

Deși „Cronicile din Narnia” sunt în mod clar o abordare în planul ficţiunii, susţine mai departe McGrath, totuși acestea transmit „adevăruri ale vieţii”. Aceste povești ne ajută să înţelegem că este posibil pentru cei slabi și marginalizaţi să aibă „o chemare nobilă într-o lume întunecată, că există într-adevăr ceva frumos și minunat în inima Universului și că acest lucru poate fi găsit, îmbrăţișat și adorat”. Povestea în sine îi deschide o poartă de acces imaginaţiei pentru ca aceasta să descopere și să îmbrăţișeze „Povestea Mare” a creștinismului, pentru care această viaţă nu este decât o „pagină de titlu”.

Într-una din ultimele sale scrisori, Lewis ar fi recunoscut că există un adevăr profund în spatele Cronicilor. „Întreaga poveste despre Narnia este o poveste despre Christos”, a spus Lewis, citat de CBN, precizând că a ales leul ca personaj al poveștii deoarece Iisus a fost numit în Biblie „leul lui Iuda”.

Lewis era, însă, îngrijorat că poveştile de ficţiune bune sunt pe cale de dispariţie. Oferind poveștile din Narnia, el a dorit să îi salveze pe cei mici de la soarta căderii în copilărie în capcana necredinţei, pe care el însuși a experimentat-o, afirmă John J. Miller, jurnalist la National Review, citat de HSI. Deși copiii care au citit aceste poveşti nu sesizează analogiile, asta nu este însă o problemă din punctul de vedere al lui Lewis, convins că se creează condiţiile pentru ca ei să poată ajunge la înţelegerea mai profundă a credinţei la momentul potrivit.

Nu toată lumea a apreciat abordarea lui Lewis, el fiind acuzat de promovarea păgânismului, datorită prezenţei diferitelor creaturi magice, a vrăjitoriei, a anumitor zei puși într-o lumină favorabilă.

Vocile pozitive, precum cele ale jurnaliștilor de la Christianity Today, au afirmat, în schimb, importanţa utilizării limbajului la nivel imaginar: „Da, avem voinţa și pasiunea de a apăra credinţa noastră, cunoștinţele biblice pentru a ne sprijini argumentele și, de multe ori, caritatea creștină pentru a exprima aceste argumente cu dragoste. Cu toate acestea, în ciuda pasiunii, cunoașterii și iubirii, ceva în abordare lipsește; ceva în vocabularul nostru este deficitar. Părem a fi fără puterea convingerii, angajării și transformării lumii seculare”.

Poziţiile critice sau de susţinere cu privire la „Cronicile din Narnia” ascund, de fapt, abordări diferite cu privire la oportunitatea ca sensurile religioase să fie transpuse sub forma unor naraţiuni fantastice. În fond, esenţa problemei se rezumă la încercarea de a identifica vocea lui Dumnezeu în spatele miturilor, în măsura în care aceasta există.