Profesor la Harvard: De ce eșuează România

3915

Evenimentele care se derulează sub ochii noștri nu ne pot lăsa indiferenţi. Însă, adeseori, străinii par să fie mai preocupaţi decât noi de viitorul ţării noastre. Cel mai recent interes este și cel mai neașteptat. Și vine tocmai de la Harvard. Atenţionările venite dinspre prestigioasa universitate americană sunt provocatoare pentru români.

Profesorul James A. Robinson a explicat recent într-o conferinţă susţinută la Cluj-Napoca unde a greşit România în dezvoltarea sa de-a lungul istoriei şi care sunt soluţiile pentru a ajunge să avem o ţară de succes. James Robinson este specialist în economie şi ştiinţe politice la Universitatea americană Harvard și autorul bestsellerului De ce eşuează naţiunile.

Conform informaţiilor furnizate de către ziarul Adevărul, Robinson a identificat mai multe cauze care au generat întârzierea României. Pe unele le știm, pe altele doar le intuim.

Pe baza studiilor făcute pe numeroase state ale lumii, profesorul a explicat de ce unele ţări reușesc în dezvoltarea lor, iar alte sunt în declin. Profesorul universitar consideră că „regulile şi instituţiile din viaţa economică şi politică sunt cauzele”. Iar motivul pentru care România e mai săracă decât Anglia, de exemplu, are prea puţină legătură cu geografia, resursele naturale, valorile ori culturile. În opinia sa, explicaţia este simplă. Din punct de vedere istoric, „sunt două societăţi diferite cu instituţii şi reguli diferite“.

Spre exemplu, societatea engleză s-a dezvoltat mult în epoca modernă, creând oportunităţi pentru investiţii. Nu același lucru s-a întâmplat și în România. Iar motivele sunt diverse. Unele ţin de parcursul intern al ţării, iar altele din cauza contextului extern. Un factor negativ din acest punct de vedere a fost Imperiul Otoman care nu a creat oportunităţi de dezvoltare.

Nu doar turcii sunt vinovaţi. Și comunismul a avut rolul lui. Cu alte cuvinte, moştenirea istorică diferită face ca România să aibă un parcurs diferit de a celorlalte ţări vestice. Din acest motiv, structura instituţiilor acestor ţări este diferită faţă de cele din România. Și atunci ce soluţii are România? „Să-şi schimbe instituţiile publice, dacă vrea schimbarea!“ a spus tranșant Robinson.

Soluţii pentru cetăţeni, nu pentru politicieni

Spre deosebire de mulţi alţi „experţi”, unii dintre ei chiar autohtoni, care se aventurează în stabilirea unui diagnostic al politicii românești, Robinson nu se limitează doar la simple observaţii. În opinia lui, soluţii există. Doar că nu trebuie identificate acolo unde s-a făcut până acum, adică în spaţiul politic, ci în societatea civilă.

„Rolul societăţii civile s-a văzut în 1989, la Revoluţie, când Ceauşescu a fost dat jos. Asta a înseamnat o uriaşă transformare pentru România. Dar transformările nu se fac dintr-un singur foc, ci e nevoie de timp. Asta s-a văzut şi în istoria SUA, dar şi în istoria Angliei“, a afirmat Robinson.

Insistenţa pe societatea civilă poate fi explicabilă și prin numeroasele eșecuri ale clasei politice românești. Fiindcă problema fundamentală a statului român, mai zice universitarul britanic, e modul în care funcţionează politica. „Statul român e folosit ca să organizeze puterea, în loc să asigure binele public. E folosit ca să acorde favoruri şi servicii susţinătorilor politici. Statul român trebuie fundamental transformat dintr-unul clientelistic într-unul nonclientelist. Dacă se face această transformare, atunci majoritatea lucrurilor se vor rezolva de la sine”, a spus James Robinson.

Schimbarea nu va fi simplă. Fiindcă vor exista obstacole ridicate de aceeași clasă politică. Iar motivul este ușor de intuit. „Nu te poţi aştepta ca politicienii să schimbe asta, ar fi în defavoarea lor. E ceva ce societatea trebuie să schimbe, să forţeze politicienii să facă aceste schimbări referitoare la implicarea în instituţiile cetăţenilor”, a susţinut expertul.

Iar în această privinţă, responsabilitatea politicienilor este o altă problemă cu care se confruntă ţara noastră şi pe care Robinson a ridicat-o în cadrul conferinţei. „Stau şi mă întreb cum pot politicienii să aprobe anumite legi şi ajung la un singur răspuns, şi anume că politicienii respectivi nu se simt răspunzători faţă de oameni. E o mare problemă cu lipsa de responsabilitate a politicienilor”, spune Robinson, citat de Ziua de Cluj. Deci cu atât mai mult este necesară activarea societăţii civile.

Pentru a fi convingător că nu este doar o opinie personală, Robinson a dat exemple de state-model, ridicate prin implicarea cetăţenilor: Japonia, Suedia şi Germania.

Opiniile lui Robinson nu sunt unice

„Prezentul este opera trecutului. România s-a făcut într-un anume fel: de aceea este așa cum este. O ţară care se încăpăţânează sa fie altfel.” Aceasta este afirmaţia lui Lucian Boia, profesor la Universitatea București, în paginile unei cărţi controversate, De ce este România altfel?

Trecând în revistă o serie de neajunsuri ale României și ale cetăţenilor ei, istoricul bucureștean constată că „ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri”. Diagnoza este asemănătoare până la detalii cu perspectiva lui Robinson. Ba chiar o și depășește, fiindcă, spre deosebire de profesorul de la Harvard, Boia are avantajul de a cunoaște mai bine situaţia propriei ţări.

Inclusiv faptul că românii de prea multe ori au încercat să privească nostalgic mai mult spre trecut decât să construiască în mod pragmatic viitorul. De aceea, universitarul român este convins că ieșirea României din declin nu se poate face prin „sacrificii” pe altarul mitologiei istorice. Prea mult îi invocăm pe strămoși sau le reproșăm altora neajunsurile noastre interne, afirmă istoricul.

Boia nu este singurul care a provocat mediul românesc la o dezbatere cu privire la situaţia prezentă a României. Și nu doar din perspectivă istorică. Ci dintr-una a amprentei pe care mentalitatea colectivă și-o așază asupra parcursului unei ţări. Cu aproximativ un secol în urmă, Drăghicescu și, mai târziu, academicianul C-tin Rădulescu Motru provocau cu abordările lor despre psihologia poporului român. Calităţile şi defectele poporului român le subscriau unor componente de ordin psihologic, sociologic, dar și religios.

Inapetenţa pentru activismul civic al românului pe care o semnalează Robinson a fost semnalată și de aceștia. Însă observaţiilor juste ale profesorului de la Harvard li se poate ridica cel puţin o întrebare. Este legitm să ne așteptăm ca spiritul civic al societăţii românești să se dezvolte potrivit cu tiparul din ţările enumerate de către Robinson?

Tiparul autohton

Pentru a răspunde la această întrebare este obligatoriu să nu fie ignorat fondul comportamental al românilor. O ţară predominant ortodoxă, predispusă mai mult spre contemplaţie, în acord cu teologia bizantină despre lume, nu poate fi comparată cu Vestul catolic sau protestant. „România a rămas în urmă şi fiindcă e ortodoxă”, a afirmat reputatul istoric Neagu Djuvara, într-un interviu acordat ziarului România liberă. Evident că a declanșat un val de reacţii.

În ciuda criticilor la adresa sa, afirmaţia lui Djuvara este compatibilă cu teza sociologului german Max Weber. Explivând reușita Vestului, Weber susţine că etica și înţelegerea protestantă a lumii au influenţat în mod pozitiv dezvoltarea Occidentului. Fapt care a accentuat decalajul dintre cele două părţi ale Europei. Viziunea locului și sarcinii omului în lume adusă de teologia protestantă este mult diferită de mentalitatea spaţiului răsăritean. Este una dintre diferenţele de substanţă care pot explica și rămânerea în urmă a ţărilor din răsăritul Europei. Ceea ce poate și explica paradoxul românesc: biserici multe, dar etică puţină.

Privind în ansamblu toate datele, putem concluziona că Robinson are dreptate. Nu a explicat însă cum ar putea fi activată o societate civilă a cărei implicare nu este constantă, ci ocazională, generată doar de evenimente majore. Iar în această privinţă, nu variantele revoluţionare sunt soluţia. Ci schimbarea unei mentalităţi care este întreţinută inclusiv prin structura ei religioasă. Dacă nu se coboară până la rădăcini, orice soluţie poate fi viabilă doar în cărţile de specialitate. Ca întotdeauna în istoria ultimelor decenii, se va demonstra din nou că formele fără fond rămân pentru români doar modalităţi de a alimenta iluzia schimbării.