Patriarhia rămâne cu ochii pe școală

338

După cum se putea intui, Patriarhia Română își continuă demersurile pentru menţinerea orei de religie în școală. Situaţia însă este net defavorabilă BOR, în condiţiile schimbării contextului. Decizia CCR de modificare a regulilor de desfășurare a orelor de religie îi încurajează pe oponenţii bisericii. Acum lupta s-a mutat la nivelul Parlamentului.

Noi controverse au apărut în legătură cu statutul orei de religie, odată cu scrisoarea deschisă pe care Patriarhul Daniel le-a adresat-o recent senatorilor. Scopul acesteia este acela de a obţine respingerea unei iniţiative legislative care prevede eliminarea obligativităţii orelor de religie în școală. Scrisoarea vizează în mod direct iniţiativa lui Remus Cernea, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Adoptarea și de către Senat a acestei iniţiative ar fi o nouă lovitură pe care BOR ar primi-o la un interval scurt de timp după decizia CCR cu privire la statutul orelor de religie.

Pe scurt, Cernea solicită ca disciplina „Religie” să fie înlocuită cu materia „Etică și cultură civică”. Religia, ca obiect de studiu, nu ar urma să fie eliminată, ci tratată ca disciplină facultativă, părinţii fiind cei care decid dacă această disciplină va fi sau nu predată. Este evident că ora de religie, așa cum apare în propunerea lui Cernea, își pierde din importanţă, în condiţiile în care nici „nu se acordă note, ci calificative, care nu sunt luate în considerare la media generală”.

Marea provocare pedagogică

În acest context, este de înţeles lupta în care BOR s-a angajat pentru menţinerea unei ore ce îşi pierde din statutul parţial obligatoriu pe care îl avea până în prezent. Sunt greu de explicat însă integral acumulările de tensiune și controversă din jurul unei ore care, totuși, nu este eliminată din circuitul educaţional. Și nici nu există acest gen de intenţie, deși în spaţiul public se încearcă acreditarea acestei idei, așa cum rezultă, de exemplu, dintr-o petiţie online (semnată de aprox. 20.000 de persoane) ca formă de protest faţă de presupusa eliminare a religiei în școală.

Lupta se dă în schimb pentru menţinerea acesteia între disciplinele fundamentale. Noutatea situaţiei constă în apariţia unei probleme inexistente până acum: elevii trebuie să aleagă. Aici însă rezidă și dificultatea, care nu este atât de mult a elevului, cât a profesorului de religie, care ar trebui să convertească o oră impusă într-una atractivă și relevantă pentru tânăra generaţie.

Problema este mult mai complexă decât pare la prima vedere. În contextul unei societăţi secularizate, este mult mai dificilă cointeresarea copiilor pentru însușirea unor valori religioase. Deci profesorii de religie sau clerul (acolo unde este cazul) pleacă din start cu o dificultate. Deși nu este însă una insurmontabilă, survine aici condiţia talentului pedagogic al profesorului, care este obligatoriu, dat fiind sensibilitatea tipului de educaţie pe care acesta pretinde că o face.

Necesitatea unei schimbări de macaz

Una dintre nemulţumirile Patriarhiei constă în faptul că orele de etică și cultură civică nu pot fi similare orelor de religie pentru faptul că acestea din urmă exprimă alte valori decât cele specifice domeniului civic. Patriarhia poate să aibă dreptate. Există diferenţe substanţiale între valorile religioase și cele civice, iar uneori clivajul dintre acestea a fost prea adânc, impunându-se o ruptură artificială. Accentul pus pe dogmatizare a îndepărtat prea mult ora de religie de sfera etică, fapt care a oferit „muniţie” suplimentară contestatarilor orei de religie în școală. În acest context, nu doar charisma profesorului de religie contează, ci și conţinutul materiei pe care o predă. Sunt factori determinanţi care pot transforma ora de religie într-o alternativă plăcută.

Ce se află în spatele cortinei?

Aceste presiuni şi controverse au un substrat care nu este expus în discuţiile publice, dar pe care presa l-a sesizat de mai multe ori. Este vorba de viitorul profesorilor de religie. În această privinţă, expertul în educaţie Marian Staş a afirmat că sunt două teme distincte, una la vedere şi una ascunsă. „Cea la vedere este despre predarea sau nu a religiei în şcoli. Tema ascunsă, despre care lumea nu are curaj să vorbească deschis, este lupta BOR pentru a-şi consolida şi extinde puterea în societate. Un aspect dificil şi foarte sensibil pentru BOR îl va reprezenta masa imensă de profesori care ies din facultăţile de teologie şi care acum riscă să rămână fără pâine.”

Abordarea problemei în termeni de putere sau interese economice nu este deloc constructivă și are menirea discreditării întregului fenomen religios. În timp ce presa punctează la nivelul opiniei publice prin expunerea unor asemenea teme, biserica trebuie să demonstreze că acuzele nu au suport. Este dificil să o facă atâta timp cât însăși încrederea în această instituţie este în scădere. Soluţia ideală ar fi o schimbare de optică în ambele tabere.

Un prim pas în această direcţie ar fi scoaterea mult dezbătutei ore din sfera unor interese care nu sunt întotdeauna în beneficiul tinerei generaţii. Predarea religiei, mai mult decât orice altă disciplină școlară, ţine mai mult de vocaţie și mai puţin de profesie. Această schimbare de perspectivă nu doar că ar îmbunătăţi o relaţie, ci ar deschide noi dorinţe de explorare a unui univers pe care uneori chiar profesorul de religie îl poate face intangibil. Presa a oferit multiple exemple contrastante. Opiniile exprimate de elevi referitor la profesorii de religie nu sunt dintre cele mai încurajatoare. Însă, dacă unii profesori au prea puţin de-a face cu menirea pedagogică, sunt și exemple situate la pol opus. Profesorii înzestraţi pot oferi șansa revitalizării unei ore care, dincolo de dispută, trebuie să ofere şi calitate umană.