Raportul torturii CIA: Ce ţie nu-ţi place, fă-i altuia

1335

La 13 ani după ce CIA a înfiinţat închisori secrete pentru a încarcera și interoga deţinuţi și suspecţi de terorism, senatul american publică un raport exhaustiv despre tehnicile de interogare folosite de agenţie, descriind nivelurile de brutalitate și violenţă arbitrară, ce nu pot decât să șocheze.

Raportul a fost realizat în 5 ani de zile și conţine 500 de pagini, care fac un rezumat și totodată o analiză a 6.000 de pagini de informaţii și rapoarte strânse din unităţile CIA din afara graniţelor SUA, cum ar fi cele din Thailanda, Maroc sau Polonia și România. În raport sunt descrise tehnici de tortură, precum privarea de somn a deţinuţilor până la 180 de ore prin imobilizare în poziţii de stres, care nu o dată au cauzat edeme la nivelul membrelor inferioare și a fost nevoie de intervenţia echipei medicale.

Alte tehnici includ băi cu apă extrem de rece, alimentaţie pe cale rectală, încarcerarea în camere fără lumină, la temperaturi extrem de scăzute, unde deţinuţii sunt obligaţi să asculte non-stop muzică zgomotoasă, din genul rock și altele. Un deţinut a murit în noiembrie 2002, legat cu lanţuri de podea, parţial dezbrăcat, după ce a făcut hipotermie.

Deţinuţii erau ameninţaţi că, dacă nu oferă informaţii, familiile lor vor plăti sau mamele lor vor fi abuzate sexual. Alţii erau supuși tehnicii simulării înecului, în care un deţinut este ţinut cu capul sub apă până la pragul de înec. Însă Abu Zubaydah, unul dintre liderii reţelei teroriste Al-Qaida, a trecut de acest prag și a trebuit resuscitat, iar Khalid Sheikh Mohammed, „arhitectul” atacurilor din 11 septembrie, a fost torturat prin această tehnică de cel puţin 183 de ori. În noiembrie 2003, acesta se afla în Centrul de Detenţie de la Negru, din România. Washington Post scrisese deja despre condiţiile în care a fost deţinut Mohammed în ţara noastră. După 2005, centrul a fost închis.

Raportul spune că deţinuţii CIA care au fost supuși acestor interogatorii violente au rămas cu probleme psihice, printre care halucinaţii, paranoia, insomnii și tendinţe de automutilare. Din 119 deţinuţi torturaţi pe perioada acestui program, cel puţin 26 fuseseră încarceraţi în mod ilegal, arată raportul.

Concluzia: Tortura e degeaba

Cea mai importantă noutate a raportului este recunoașterea neechivocă a faptului că toate aceste metode de tortură, care nu ţin seama de drepturile și demnitatea umană, nu au niciun sens, sunt folosite în mod gratuit și fără rezultate.

CIA susţine în continuare că aceste metode au salvat vieţi, însă raportul senatului demistifică 20 dintre cazurile de profil ale agenţiei. „Folosirea de către CIA a tehnicilor de interogare avansate nu a fost o metodă eficientă de obţinere de informaţii veridice”, scrie în raport. Oficialităţi de top din armată și serviciile secrete au avertizat guvernul american încă din 2002 că brutalitatea nu funcţionează. Experţii sunt de acord. Tortura nu doar că nu funcţionează, ci este contraproductivă, pentru că generează informaţii false, după cum se precizează și în raport. Oamenii torturaţi vor spune orice pentru a opri abuzul, după care se mai pierd resurse pentru a verifica aceste informaţii.

CIA susţine că interogatoriile coercitive au fost cruciale pentru capturarea lui Osama ben Laden, dar raportul senatului arată că cele mai „curate” informaţii care au dus la prinderea acestuia au venit ca urmare a folosirii unor tehnici tradiţionale de interogatoriu, înainte ca deţinutul care le-a furnizat să fie torturat.

Ţara moralităţii supreme

De-a lungul timpului, presa americană a mai scris despre utilizarea acestor tehnici de tortură de către serviciile secrete americane, motiv pentru care acum lumea se întreabă cum de guvernul a permis aşa ceva și dacă aceasta e cea mai bună metodă de a folosi banii americanilor de rând pentru a proteja ţara de ameninţări teroriste. Este imposibil și să nu ne întrebăm dacă furia dezlănţuită de Statul Islamic nu își are originea în istoria acestor practici americane, cel puţin parţial.

Mulţi sunt însă de părere că raportul nu ar fi trebuit să fie publicat acum, când SI ar putea să îl folosească drept pretext pentru a tortura la schimb deţinuţii americani. Însă publicarea lui spune ceva despre fundamentul democraţiei americane: transparenţa și separarea puterilor în stat. Admiterea torturii va avea cu siguranţă un impact negativ în afara graniţelor ţării, în special în Orientul Mijlociu, însă este un exemplu bun pentru democraţie când o ţară își recunoaște greșeala și își impune singură un standard mai înalt.

Dar ridicarea la acest standard presupune pedepsirea sau iertarea celor vinovaţi? Barack Obama este moștenitorul deciziilor luate de președintele George W. Bush după atentatele de la 11 septembrie, însă, conform raportului, Bush nu ar fi fost informat despre tehnicile specifice de interogare înainte de aprilie 2006, ceea ce înseamnă că au trecut 4 ani de la introducerea programului până când el a aflat detalii în ce constă. Până atunci, cel puţin 38 de deţinuţi fuseseră supuși acestor tehnici, dar lipsa rapoartelor CIA indică faptul că ar putea fi mai mulţi. Agenţia „a furnizat un volum semnificativ de informaţii incorecte și incomplete Casei Albe și autorităţilor din vârful apărării naţionale”, conchide raportul.

Cu toate acestea, în urma publicării raportului, ONU şi diferiţi militanţi pentru apărarea drepturilor omului au cerut anchete judiciare la adresa unor oficiali americani. „Raportul confirmă ceea ce comunitatea internaţională ştia. În mod evident, a fost orchestrată o politică la cel mai înalt nivel al administraţiei Bush, care a permis infracţiuni sistematice şi încălcări flagrante ale drepturilor omului”, a declarat Ben Emmerson, raportorul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Nu se știe însă ce șanse de reușită ar avea asemenea anchete în circumstanţele în care Departamentul american al Justiţiei a demarat încă din 2009 două anchete pentru aplicare de rele tratamente deţinuţilor, însă acestea nu au adunat probe suficiente pentru inculpare.

E vreodată morală tortura?

Opiniile privind eficienţa și moralitatea torturii ca metodă de a salva alte vieţi sunt încă divizate. Președintele Obama a interzis din 2009 funcţionarea unităţilor secrete și folosirea torturii, dar era nevoie de un asemenea raport pentru a crea un consens în privinţa faptului că tortura este o monstruozitate care nu poate fi în niciun fel scuzată sau susţinută moral. Senatorul John McCain a exprimat această concluzie într-un discurs de 15 minute, în care s-a referit la propria experienţă ca deţinut în Vietnam timp de 5 ani.

„Știu din proprie experienţă că abuzarea prizonierilor va produce mai multe informaţii eronate decât valide. Știu că victimele vor oferi intenţionat informaţii înșelătoare dacă ele consideră că anchetatorii le vor crede. Știu că vor spune orice cred că ceilalţi vor să audă de la ei, dacă asta îi va scăpa de suferinţă.”

El a mai subliniat și faptul că tortura compromite ceea ce îi distinge pe americani de dușmanii lor, și anume credinţa că toţi oamenii, inclusiv captivii, au drepturi umane inviolabile. „Este un studiu amplu asupra unor practici despre care eu cred nu doar că au eșuat în scopul lor – de a produce informaţii certe, care să prevină viitoare atacuri asupra Statelor Unite și aliaţilor noștri –, ci au dăunat intereselor noastre de securitate și reputaţiei noastre de forţă a binelui în lume”, a conchis McCain.

Problema torturii însă nu este doar problema Americii, pentru că și-ar fi asumat un rol de lider moral global, ci este problema tuturor ţărilor care și astăzi mai admit astfel de practici. Cu o zi înainte de a 30-a aniversare a Convenţiei ONU împotriva Torturii, organizaţia Amnesty International și-a exprimat îngrijorarea în privinţa faptului că în ultimii 5 ani tortura a fost practicată în 141 de ţări din toată lumea. În unele dintre acestea, precum Mexic, Filipine, Nigeria, Uzbekistan, Maroc și Sahara de Vest, tortura este o tehnică uzuală, cu rădăcini adânci în cultură. Mai mult, în majoritatea acestor ţări, tortura este practicată de cei care ar trebui să îi apere pe oameni, de poliţie și forţele de ordine, în scopul obţinerii unor mărturii. Nu este nicio mirare că tot din aceste ţări vin vești despre oameni condamnaţi pe nedrept după o mărturie falsă.