California permite moaşelor şi asistentelor să efectueze avorturi

5

Miercuri, guvernatorul Jerry Brown a aprobat un proiect de lege prin care o asistentă medicală sau o moaşă pot să realizeze un avort în primul trimestru de sarcină, după efectuarea unor cursuri de specializare.

Legea este controversată, deoarece un studiu recent, realizat de Tracy Weitz, director al Advancing New Standards in Reproductive Health din San Francisco a arătat că riscurile de deces sau complicaţii sunt duble în cazul în care un avort este efectuat de altcineva decât de un medic.

„Această lege nu le va ajuta pe femei, ci va trivializa avortul", a declarat pentru CNN Anissa Smith, purtător de cuvânt al ProLife Council, din California.

California este cel de-al cincilea stat american care permite sau nu interzice explicit obiceiul ca persoane fără pregătire medicală de specialitate să efectueze avorturi. Statul se alătură statelor Montana, New York, Oregon şi Vermont.

Sursa: Life Site News