Decret sud-corean: embrionii nu sunt forme de viaţă

54

    Curtea Constituţională din Coreea de Sud a emis o hotărâre prin care decretează că „embrionii umani rămași în urma tratamentelor de fertilizare nu sunt forme de viaţă, prin urmare pot fi folosite pentru cercetare, sau distruse,” informează AFP.    Hotărârea, care vine să întărească o lege deja existentă în Coreea, permite clinicilor de fertilizare să „se debaraseze de embrionii congelaţi, la cinci ani după ce tratamentul de fertilizare este complet. Această hotărâre pleacă de la premisa că embrionii aflaţi într-un stadiu incipient al dezvoltării și care nu sunt implantate în pântecele unei mame, nu pot fi văzute ca forme umane de viaţă,” a declarat Noh Hui Beom, purtătorul de cuvânt al Curţii Constituţionale sud-coreene.    Vestea nu îi bucură pe activiștii pro-viaţă, însă este în mod cert o veste bună pentru investitori, întrucât acţiunile legate de cercetarea în domeniul celulelor-stem au explodat pe piaţa locală.