Gallup: Persoanele nereligioase susţin mai des avortul

19

Americanii fără afiliere religioasă sunt mult mai dispuși decât cei credincioși să susţină legitimitatea avortului, arată un sondaj efectuat recent de Gallup.

Doar 19% dintre respondenţii neafiliaţi religios s-au declarat împotriva avortului, în timp ce 68% dintre ei au declarat că sunt „pro-alegere”. Jurnaliștii Christian Post apreciază că aceasta este cea mai evidentă manifestare a înclinaţiei spre poziţia pro-alegere în cadrul unui grup demografic important.

Diferenţa de 49 de puncte dintre susţinătorii legitimităţii avortului și cei care incriminează operaţia este proporţional mai mare decât diferenţa dintre catolicii cu vederi opuse în acest domeniu (16%: cu 54% pro-viaţă și 38% pro-alegere) și dintre protestanţi și alţi creștini (24%: 57% pro-viaţă, 33% pro-alegere).

Categoria persoanelor nereligioase, din cei 1.024 de subiecţi intervievaţi pentru sondaj, i-a inclus pe cei care s-au identificat ca fiind atei sau agnostici, precum și pe cei care au declarat că nu au nicio preferinţă religioasă.