Video: Mărturii din sala de avort

1108

"Pentru prima dată, după atâţia an şi toate avorturile pe care le-am făcut, nu m-am mai gândit la ce doctor extraordinar sunt, nici la minunatul drept de a alege al mamei, nici la cei 600 de dolari pe care îi câştigasem în numai 15 minute. Tot ce puteam vedea era fiica sau fiul cuiva. M-am uitat la grămăjoara de pe masa de lângă şi mă gândeam că acolo este un copil."

Aceasta este mărturisirea unui medic care timp de 4 ani a efectuat peste 1.200 de avorturi şi care a devenit un militant împotriva acestei practici, după ce şi-a pierdut fiica într-un accident de maşină.

Dr. Tony Levatino, căci despre el este vorba, a fost unul dintre cei 30 de vorbitori de marcă invitaţi la conferinţa web „Ending Abortion”. La evenimentul care a fost transmis sâmbătă, prin Internet, a participat şi Gianna Jessen, o cunoscută militantă antiavort, care a povestit experienţa vieţii ei, ca supravieţuitoare a unui avort salin (vezi video de la conferinţa ţinută la Queens Hall, Melbourne, Australia, în septembrie 2008), scrie Christian Post.

Site-ul endingabortion.com pune la dispoziţia vizitatorilor înregistrările audio ale prelegerilor la care au asistat deja 10.000 de internauţi.

Foto: Christine Szeto

Niciun articol afișat