pro-life

După 1.200 de avorturi efectuate, un medic devine activist pro-viaţă

„Nu am putut vedea altceva decât pe fiul sau fiica cuiva”, își explică medicul Anthony Levantino, din New Mexico, schimbarea opticii asupra avortului, după 3 decenii în care a efectuat este 1.000 de întreruperi de sarcină.

Fotomodelul care și-a riscat cariera pentru cauza proviaţă

Merită să-ţi rişti cariera pentru cauza proviaţă? Ioana Picoş crede că da şi tocmai din acest motiv a acceptat să fie purtătorul de cuvânt al Marşului pentru Viaţă 2014 – „Adopţia, o alegere nobilă” şi producătorul concertului Live for life, din cadrul marşului.

Americanii pro-viaţă au aşezat cruci mici în faţa Capitoliului

Pajiştea din faţa Capitoliului a fost umplută cu sute de cruci mici, în amintirea celor 56 de milioane de bebeluşi care nu s-au mai născut din 1973 până în prezent, din cauza legalizării avortului.

SUA: Număr record de desfiinţări ale unor clinici de avort

Nu mai puţin de 42 de clinici de planificare familială care efectuau operaţii de avort chirurgical pe teritoriul Statelor Unite au fost desfiinţate anul acesta, marcând astfel un record al ratei de închidere a instituţiilor de gen, informează Religion Today.

Un film pro-viaţă face furori după refuzul Hollywood-ului

Un film pro-viaţă, refuzat de Hollywood din cauza subiectului său, a reușit să spargă tiparele de audienţă ajungând, la o săptămână de la lansare, să fie al doilea mare hit în box-office, după The Hunger Games (Jocurile Foamei).

Peste 120 de vieţi salvate într-o campanie de 40 de zile

Peste 120 de copii nenăscuţi au fost salvaţi de la avort în urma unei campanii care a durat 40 de zile, informează Baptist Press.

Mexic: Viaţa începe în momentul concepţiei

Victorie semnificativă pentru militanţii pro-viaţă din Mexic. Curtea Spremă a decis susţinerea prevederi Constituţionale potrivit căreia viaţa începe în momentul concepţiei.

Peste 1.000 de hairstiliști vorbesc împotriva avortului

Peste 1.000 de anagajaţi ai saloanelor de înfrumuseţare din SUA au fost cooptaţi într-un proiect care le propune acestora să vorbească împotriva avortului în timp ce își servesc clientele.

40.000 de participanţi la un marș anti-avort

Un nou record a fost stabilit în ceea ce privește numărul de participanţi la un marș anti-avort. Marșul pro-viaţă din San Francisco a adunat 40.000 de oameni, depășind așteptările organizatorilor. 

Rabinii evrei critică „epidemia de avorturi”

Liderii rabinilor evrei Yona Metzger și Shlomo Amar au făcut un apel la rabinii Israelului pentru a lupta împotriva a ceea ce ei au numit „epidemia de avorturi din ţara noastră".

Papa, primit de spanioli cu ovaţii și proteste

Suveranul pontif a vizitat sâmbătă celebrul loc de pelerinaj din Santiago de Compostela, iar duminică a sfinţit catedrala Sagrada Familia din Barcelona. În ambele locaţii papa a fost primit cu ovaţii dar și cu proteste, în special din partea militanţilor gay și pro-life. La rândul său a criticat politicile guvernamentale care favorizează căsătoriile gay, divorţul și avortul.

Video: Mărturii din sala de avort

"Pentru prima dată, după atâţia an şi toate avorturile pe care le-am făcut, nu m-am mai gândit la ce doctor extraordinar sunt, nici la minunatul drept de a alege al mamei, nici la cei 600 de dolari pe care îi câştigasem în numai 15 minute. Tot ce puteam vedea era fiica sau fiul cuiva. M-am uitat la grămăjoara de pe masa de lângă şi mă gândeam că acolo este un copil."