Europa și America – încurcate de convingeri religioase

1228

Obamacare reprezintă una dintre cele mai controversate legi din istoria SUA. Deși pentru europeni nu are prea mare relevanţă, această lege a stârnit numeroase proteste și procese în justiţie în cea mai liberă ţară de pe glob. Cum este posibil ca o lege referitoare la dreptul de asigurat medical să atenteze asupra drepturilor religioase? Nici dinspre Europa lucrurile nu par să se vadă prea diferit.

Hobby Lobby este o companie creștină. Șeful acesteia, David Green, se luptă cu Administraţia Obama din cauza unei sancţiuni care i-ar fi aplicată de către guvernul federal pentru că nu respectă Obamacare. Green spune ca are dreptul la libertate religioasă. Însă atâta timp cât refuză să se conformeze acestei legi, companiile sale vor fi amendate cu 1,3 milioane de dolari pe zi.

„Fiind obligat să fac o alegere între a renunţa la credinţa mea sau a plăti amenzi în valoare de milioane de dolari, trebuie să aleg ce fel de pilulă otrăvită trebuie să înghit”, a spus David Green. „Nu pot pur și simplu să îmi abandonez convingerile religioase pentru a mă conforma acestei legi.”

În esenţă, despre ce este vorba? Obamacare reprezintă o lege cu privire la asistenţa medicală. În principiu ea nu ar trebui să ridice probleme de ordin religios. Însă Asigurarea Naţională de Sănătate impune o regulă finală ca toate femeile să aibă acces la servicii gratuite de îngrijire de prevenire a sarcinii, inclusiv contracepţie sau avort. Aceasta presupune ca angajatorii să plătească pentru poliţe de asigurare care acoperă acest fel de servicii.

Pentru creștini, respectarea acestei cerinţe constituie o mare problemă. Pe de o parte, opozanţii sunt extrem de vocali, precum Ben Carson. Pe de altă parte, guvernul susţine că în cazul proprietarilor de companii credinţele lor religioase nu justifică nicio derogare. Și atunci este încălcată libertatea religioasă în acest gen de cazuri? se întreabă The Economist.

Viziunea despre libertate religioasă în SUA

Opozanţii președintelui american susţin că Primul Amendament al Constituţiei americane afirmă că „Congresul nu va face nicio lege care să împiedice exercitarea liberă a credinţei religioase”. Acest principiu nu este absolut, nefiind un „cec în alb” pentru comportament antisocial. De exemplu, pacifiștii pe motive religioase nu se pot deroga de la plata impozitelor, pe motiv că acestea finanţează războaiele, deoarece o asemenea măsură ar destabiliza societatea.

Într-o hotărâre din 1963, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât că se poate oferi o scutire de la aplicarea unor cerinţe legale dacă acestea sunt în conflict cu anumite convingeri religioase. Singura excepţie este atunci când guvernul poate dovedi că încălcarea cerinţelor respective este dăunătoare interesului statului. În practică, aceasta presupunea că guvernul nu poate reţine ajutorul de șomaj unui adventist de ziua a șaptea, care a refuzat să lucreze sâmbăta. De asemenea, nu poate obliga familiile amish să își ţină copiii în școală până la vârsta de 16 ani sau nu poate împiedica populaţiile native din Alaska să nu mai vâneze elani în afara sezonului, deoarece carnea de elan este un aliment esenţial al meselor lor religioase.

Această interpretare largă a exercitării drepturilor religioase a fost redusă brusc în 1990. Atunci, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât că atâta timp cât legile nu discriminează în mod explicit o practică religioasă, dar sunt în general aplicabile pentru toată lumea, nu mai există drept la vreo derogare. Hotărârea a fost însă dezavuată în linii mari și a condus la adoptarea a Religious Freedom Restoration Act (RFRA), pe care Congresul a votat-o aproape în unanimitate în 1993. Acest document prevede că guvernul nu va putea impune o îngrădire în privinţa religiei, chiar dacă îngrădirea respectivă rezultă dintr-o normă de aplicabilitate generală.

Exact pe această lege insistă și Hobby Lobby, precum și alţii care consideră că au dreptul la scutire pe motive de conștiinţă religioasă. Obligaţia de plată pentru contraceptive este considerată o formă de presiune asupra libertăţii religioase. În replică, guvernul susţine că această derogare nu este aplicată și companiilor. Practic, Curtea Supremă de Justiţie trebuie să cântărească implicaţiile generate de obligaţia reprezentanţilor companiilor de a face ceva care contravine convingerilor lor religioase. Iar în balanţă trebuie puse și costurile pe care trebuie să le suporte alţii (angajaţii), prin obligarea acestora de a se conforma convingerilor angajatorului.

Europa și SUA — probleme similare

Lucrurile stau doar puţin diferit în Uniunea Europeană. Prin articolul 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se recunoaște dreptul oricărei persoane de a avea dreptul la libertatea de gândire, conștiinţă și religie. Articolul continuă să spună că libertatea de religie poate fi limitată în interesul „securităţii publice” sau protejarea drepturilor și libertăţilor altora. De asemenea, nu există o reglementare uniformă a relaţiilor dintre stat și biserică.

Dincolo de anumite diferenţe, în majoritatea aspectelor practica europeană și americană sunt convergente. Judecătorii, atât în ​​America, cât și în Europa, trebuie să găsească un echilibru între toate părţile implicate — fie ele angajatori sau angajaţi — care solicită dreptul de a se comporta și de a crede diferit faţă de alţii. „Principiile sunt mai clare în Europa, dar jurisprudenţa este la fel de încurcată pe ambele maluri ale Atlanticului”, susţine în mod tranșant The Economist.

Un caz concludent în privinţa confuziei a fost cel al Celestinei Mba, din Anglia. Ea a fost concediată fiindcă voia să respecte ziua de duminică. Mai mult de atât, a pierdut și procesul cu angajatorul ei. Solicitarea ei nu se justifică, au motivat judecătorii, deoarece ar periclita interesele angajatorului. Judecătorul Langstaff a enunţat și un argument de ordin religios, apreciind că cei mai mulţi creştini lucrează duminica, iar cei care nu fac acest lucru reprezintă o minoritate. În consecinţă, Mba a pierdut procesul.

Este evident că dincolo de aspectele scriptice ale legislaţiei, există modalităţi de interpretare care nu întotdeauna favorizează convingerile personale. Cel mai probabil, interesele economice vor continua să primeze asupra celor religioase. Iar judecătorii vor trebui să ţină tot mai mult cont de priorităţile majorităţii. Rămâne destul de ciudat totuși ca într-o Europă a minorităţilor majoritatea să aibă prima dreptate.