Festival internaţional de bătut toaca, la a VII-a ediţie

113

Nu mai puţin de 100 de copii din România, Ucraina și Bulgaria s-au înregistrat la cea de-a șaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Bătut Toaca și Clopotele. Micuţii de 4 – 15 ani s-au întrecut la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin și Elena" din orașul Victoria (Brașov).

Părintele paroh Octavian Smădu, organizatorul festivalului, a explicat pentru Agerpres că cei 100 de copii vor fi însoţiţi de 40 de preoţi pentru a participa la o slujbă de Vecernie și un imens foc de tabără pregătit de autorităţile locale.

Marţi, concurenţii vor participa la un mic spectacol folcloric, desfăşurat în faţa Casei de Cultură, după care va urma o paradă a portului popular, toţi copiii participanţi la festival fiind îmbrăcaţi în costume populare specifice zonelor din care provin. Concursul va demara imediat după această paradă, iar ziua se va încheia cu o expoziţie educativă de icoane pe sticlă.

Evenimentul se încheie miercuri, cu o vizită la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi o excursie pe Transfăgărăşan.